ce vreau de la Mos Craciun

de vreo câţiva ani încoace, cam atâţia câţi îţi poţi aduce mai bine aminte; anii care nu s-au transformat încă într-o pasta decolorata şi îndepărtată; anii ce nu-ţi rulează în minte ca un film vechi, alb negru şi zgâriat gen TCM; de câţiva ani încoace îmi doresc de la Mos Crăciun cam aceleaşi lucruri:

– sa întâlnesc oameni fascinanţi, interesanţi, oameni care sa ma inspire, de la care sa am ce învăţa, în preajma cărora sa tânjesc la propriu sa fiu

– sa descopăr „teritorii”, virgine, nebănuite, sa trăiesc aventura, sa trăiesc ceva nou

– sa am un an plin de surprize

– sa am în continuare capacitatea sa ma emoţionez profund, sa simt ca trăiesc

– sa am capacitatea în continuare sa fiu indignata când ceva profund greşit se întâmplă lângă mine; dar sa nu transforma asta într-o existenta cenuşie şi negativa

– sa nu-mi pierd curajul de a-mi spune punctul de vedere, de a protesta, de a sancţiona, chiar dacă asta îmi va face viata grea şi uneori neplăcută

– sa scap cât pot de clişeele vieţii cotidiene, sa nu cad în capcana gândirii de acest tip

– sa pot călătorii cât mai mult

– şi da, niciodată n-am încetat sa cer dreptul de- a-mi întâlni sufletul pereche. Poate anul acesta, Moşule? Am fost cât am putut de cuminte, sa ştii …

*

– ah da, şi as vrea sa ajung din nou la puritatea aceea care-ţi permite sa crezi în Mos Crăciun.