Romanii la cumparaturi … no.2


Pai si de ce sa merite faptul asta atenţia din partea mea? Sa merite 1-2 posturi pe blog? Doar marea masa e neşcolită la noi (indiferent câte mastere ar avea, ştim cu totii cum se intra la facultate, cum se intra la master, etcetera).

Pai, pentru ca am văzut tineri, cu pretenţii mari de la ei şi de la cei din jurul lor, înroşiţi de emoţie şi de mândrie pentru ca au stat la coada la casa la C&A sa-şi cumpere o buleandra de acolo.  Manageri în multinaţionale. Cu salarii de 4 – 5 ooo de lei.  Am auzit de altii care organizau excursii duminicale pana la ieşirea din Militari (înainte sa se deschidă AFI Palace).  Unora le-am spus, pe un ton scăzut şi lipsit de nuanţe: „pai asta nu e vreun brand, ceva de calitate”, şi m-am ales cu priviri total nedumerite – cum adică C&A nu-i un brand??? şi nu e de calitate? doar e din vest, nu???!!!” ori cu replici enervate şi bufniri de dispreţ.

Da Paul, romanii nu gândesc. N-au nevoie. Se duc doar şi cumpără. La fel cum „cumpără” toate cretinismele de la TV, cum nu digera nimic şi nu cern nimic din ce li se întâmplă. Iau totul cum vine, nu învaţă nimic şi trec mai departe încredinţaţi ca sunt cei mai deştepţi, cei mai frumoşi, cu cea mai mare ….. da, aia, cei mai buni în pat, ca se vor descurca mereu, oriunde în lume, cu inventivitatea şi creativitatea lor excepţională. Noi, undeva în adâncul nostru suntem convinşi ca dacă ne-om duce mâine în străinătate, şi ne-om angaja la un bar, vom ajunge cu uşurinţă şi cu siguranţă în 6 luni maxim – maximorum, şefi peste toţi de acolo. Pentru ca aia – englejii, francejii, americanii – prostii aia nu ştiu sa se descurce. Noi ştim. Se vede după cum arata viata noastră, după cum arata România. NU?