amenințarea rusă II

amenințarea rusă e posibilitatea de-a recădea din nou într-o mare minciună. Într-o societate profund mincinoasă, găunoasă, profund bolnavă. În care indivizii de calitate se pierd și lichelele, nonvalorile prosperă. Care nu mai are standarde duble, are standarde făcute pentru fiecare categorie în parte. Un standard pentru cartierul Primăverii, altul pentru Balta Albă, altul pentru Ferentari, unul pentru sîrbi altul pentru maghiari, ca să folosesc repere bucureștene/românești. O societate care, după cum cei mai mulți am văzut în timpul vieților noastre, sucombă la un moment dat, pentru că, de fapt, nu se bazează pe nimic. Și nu numai că sucombă dar nu lasă nimic în urmă și CULMEA, din cenușa ei, pînă acum, puține au crescut. Nu mi-a ieșit articolul anterior, n-am reușit să explic ce e nociv în societatea rusă. Rușii se țin cu disperare cu o mînă de cîteva din simbolurile marxiste, leniniste, comuniste, fără să le privească cu adevărat în față, fără să le analizeze obiectiv și fără să-și spună sincer și deschis: da, noi am făcut gulagurile și ne-am omorît între noi. Am omorît în gulagurile sovietice mai mulți ruși decît toți oamenii din toate țările care au murit în timpul celui de-al doilea război mondial. Da, n-am făcut nimic din ce-am promis: utopia marxistă, egalitaristă, blablabla. N-am înfrînt consumersimul, ba DIMPOTRIVĂ, consumerismul ne-a învins pe noi. Și, cu cealaltă mînă tremurîndă, aduc tot ce pot din străinătate. Copiază tot. Și cu încrîncenare cred în continuare, deși nu le iese nimic, că AȘA e bine.

(Am ales fotografia asta neclară și prost încadrată ca să vă arăt, din nou, steaua sovietică și secera și ciocanul, nelipsite, neclintite. Erau peste tot. A fost un șoc major pentru mine, această nerenunțare la comunism. Ei sînt încă niște comuniști care au pașaport, blugi, mașini, țoale străine și coca-cola.)

E ATÎTA disperare în felul în care cumpără și importă tot, tot, TOT, încît nu poți să nu te gîndești la cît de frustați au fost. Și ce efect perves și invers a ieșit din comunism. Olandezii sînt niște oameni extrem de cumpătați și socotiți, aproape zgîrciți, mult mai egali între ei decît au fost comuniștii. Pe lîngă ei, rușii sînt niște consumatori deșănțați. Și noi, românii, am fost frustrați, dar Doamne iartă-mă, nu mă gîndeam că rușii sînt în halul ăsta. Un rus, care-și zicea Gregory, mi-a povestit, cam tot în perioada aia, cît de umilit a fost cînd s-a mutat în SUA (unul din visele rusești, dacă vă vine să credeți: să se mute taman la inamicul cel mare: în USA, peste gîrlă, la Miami), și soția lui s-a angajat la cabinetul unui doctor și doctorul acela a trimis-o să-i cumpere un tuna sandwich și ea nu știa ce-i ăla. Plîngea Gregory cînd îmi povestea. ”Îți dai seama – zicea printre sughițuri – nu știa ce-i tuna sandwich!”. UMILINȚĂ. Asta simt rușii în fața vesticilor. RESENTIMENT. Comunismul nu le-a ieșit.

(Tot ce-i roșu are legătură cu kremlinul, armata roșie, comunismul roșu…)

Sînt profund confuzi. Nu numai că n-au convins pe alții de superioritatea lor, de excepționalismul rus, de magia sufletului slav, dar nu s-au convins nici pe ei. Dar continuă să o provlame. În ciuda a toate, nu încetează să afirme superioritatea valorilor ruse comparativ cu cele ale capitaliștilor. Tot spunînd atîția ani o minciună ajungi s-o și crezi. Mintea ți se reformează. După 80 de ani de comunism și ”egalitarism” și luptă împotriva capitalismului mîrșav au dat iama în magazinele capitaliste ca o hoardă flămîndă de sălbatici. Asta după ce s-au omorît din nou între ei, ca să facă bani pe care să-i spargă prin capitalismul împuțit. Asta mi-au povestit moscoviții: Abramovici și gașca, ocrotiți de Putin în schimbul titlului de împărat, s-au îmbogățit punînd pistolul la tîmpla țăranilor care aveau pămînt în zonele petrolifere. Uneori au mai și tras cînd țăranul era prea încăpățînat. La sfîrșitul anilor 90 și începutul anilor 2000, pînă am ajuns noi acolo, oligarhii s-au omorît și între ei, că erau prea mulți, pe stradă, în casă, cu lunetiști, cu toate alea. De aia aveam geamuri antiglonț și veste antiglonț în apartament. Pentru că eram într-un grup de bogați care au supraviețuit acestor lupte interne. Despre luptele astea interne mi-a povestit și Gregory. El fusese un fel de ”vîîîînd blugi, vîîîînd țigări, vîîînd de-toate” în comunism și bineînțeles îi știa pe toți. Parteneri de ”afaceri” de-ai lui au fost omorîți pe stradă, în lift, în fața blocului… Moscova era relativ liniștită cînd am ajuns eu, dar frica persista și da, vestele antiglonț erau acolo. Și la mine-n debara. Deși n-am înțeles niciodată la ce foloseau toate gărzile și vestele cînd un lunetist te putea face oricînd de pe blocul de vis-a-vis.

(Mai ieșea și soarele. Vara :). Vedere din balconul meu moscovit, Sub acoperișul pe care-l vedeți e unul din cele mai bune restaurante fusion din lume, oricum, cel mai bun în care am mîncat eu. Îngrozitor de scump. Nu există nimic similar în București, de fapt în București se mănîncă extrem de prost.)
*
Și apoi s-au pus pe benchetuit, cumpărături și călătorit. Și capitaliștii, cum scriu ei, comuniștii, în cărțile lor, atît au așteptat. În galeriile Lafayette din Paris totul e ȘI în limba rusă, inclusiv anunțurile că se închide magazinul. (Pînă azi probabil totul e și în chineză). Ăia n-au grețuri să vorbească rusa dacă așa pot să vîndă. Rușii nu vorbesc alte limbi că deh, planul era să fie lumea împărțită în două, juma’ americană, juma’ rusă. Deci ei așteaptă încă să învățăm rusa. Bine, așteptați băieți, ce să zic. Cine are interes să le vîndă ceva rușilor, învață rusa. Cumpărați, cumpărați, banii n-au miros. Așa s-au îmbogățit capitaliștii: profitînd de prostia altora. ”Ce dracu scria în cărțile alea comuniste că văd că n-ați învățat nimic” – o tot întreb pe mama. ”Nu că, socialismul științific era ceva. Da’ nu s-a aplicat.” – răspunde ea. PĂI!! Dacă nici ăia care l-au făcut nu cred în el??

(Cerul, mai mereu gri…)

E greu să accepți că ai făcut parte dintr-un sistem de valori false. Sau imposibil de pus în practică. Cum a fost comunismul. După îndelungate și aprige discuții în contradictoriu cu mama, am acceptat asta. Nu poți să negi dintr-o dată că în ce-ai crezut a fost COMPLET greșit. Citiți măcar una din cărțile lui Tismăneanu. La noi, primii comuniști au fost marxiști puri, au luptat în războiul civil din Spania, au stat prin închisori, credeau în egalitarism, tralalala, dar cînd au ajuns la putere n-au făcut NIMIC. Au luptat pentru marxism și egalitarism, s-au dus la închisoare pentru asta și cînd au ieșit de la Doftana s-au mutat în Primăverii. Aici e MAREA ÎNTREBARE: DE CE? Cum s-a putut întîmpla așa ceva?

Și capitaliștii au furat, și ÎNCĂ FURĂ, dar mai deștept. Au furat lucruri de valoare și au investit în valoare. Și investesc în continuare în adevărata valoare. Artistică, științifică, sportivă… UMANĂ. De aia prosperă. Cîte produse rusești aveți în casă la ora asta?? La cît sînt de mari, de ce nu fac și ei nimic? Capitaliștii colecționează tot ce-i bun și se folosesc de proști ca să se îmbogățească. Dacă ești prost și mănînci enșpe mii de hamburgeri pe zi, bei cola și-ți dai banii pe prostii, treaba ta. Dacă ești deștept însă…

În Veneția, Londra, Roma, Monte Carlo, mă rog, pe unde se mai duc rușii la cumpărături, totul e la fel. Îi ajută: luați-o pe aici, dacă vreți să cheltuiți. Indicatoare, panouri, explicații ȘI personal care vorbește limba rusă. Cumpărați, cumpărați, cumpărați. Capitaliștilor nu le pasă.

(Galeriile Lafayette. Orice rusoaică care se respectă își face cumpărăturile la Paris. Francezii nu se supără, ba chiar și-au angajat personal care vorbește rusă.)

În schimb, la Moscova, în afară de top managementul din anumite companii, nimeni nu vorbește alte limbi în afară de rusă și eventual limba țării de baștină, alta ca Rusia. Degeaba te duci la cumpărături, nu poți întreba pe nimeni nimic. Am înțeles că au aproximativ 400 de teatre. Piesele nu sînt subtitrate ca să te poți duce dacă nu știi rusa. Nu există indicatoare stradale în altă limbă decît rusa. Hărțile sînt în rusă. Totul e în rusă. Cînd am ajuns prima oară la Paris, Londra sau Roma, mi-am cumpărat o hartă din prima stație de metrou și n-am mai avut nevoie de nimic altceva ca să mă descurc prin oraș. Ca să nu mai spun că peste tot m-am înțeles pînă la urmă cu toată lumea. Chiar dacă nimeream pe cineva care nu vorbea niciuna din limbile pe care le știam eu. Pentru că vesticii sînt dezinhibați și comunicativi. Rușii sînt îngîmfați și inhibați. La Frankfurt, cînd am fost prima oară, în trenul care venea de la aeroport, un tînăr neamț mi-a zis în engleză, văzînd că nu știu ce stație e: ”aici e capăt de linie”. Nu, nu l-am întrebat, și-a dat el seama și m-a ajutat. Un gest spontan, care a spus multe despre el. La Moscova rareori am reușit să vorbesc cu alte persoane în afara celor pe care le-am întîlnit prin intermediul partenerului meu. Și mulți din cei pe care i-am întîlnit erau tot străini: englezi, argentinieni, elvețieni, alți olandezi. La Moscova, surprinzător, nu există o viață culturală vivantă pe care s-o simți de pe stradă, cum o simți la Berlin sau la Londra, sau la Roma unde te poți opri tot la al doilea colț și să te tot miri și să admiri. Și unde poți COMUNICA cu oamenii. Tot ce poți să admiri pe stradă sînt țoalele, mașinile, reclamele, EXTERIORUL. Ce au VĂZUT ei prin străinătate și au reprodus acasă.

(Ca și românilor, le lipsește un real simț estetic. Termopanele, fie și maro, ornate cu neoane roșii sînt de prost gust lîngă pasărea asta exotică și gardul de marmură care, împreună, ar mai fi cumva. Peste tot vezi combinații de astea, ca și în București. Doar că la scară mult mai mare. De o sută de ori mai mare. Cum sînt și ei de 70 de ori mai mulți și au mult, muult mai mult teritoriu ca noi.)
*
Sînt o populație închisă. Prizonieră. Într-o limbă, într-o istorie, într-un set șubred și dubios de valori. În visul lor imperialist. Cineva mi-a replicat plin de țîfnă la postul anterior că n-am încercat să înțeleg deloc marele popor rus. Problema e c-am încercat. Doar că nu era nimic mai mult de înțeles. În plus nu prea puteam comunica între noi. Șoferului cu care mă duceam la cumpărături îi desenam cînd voiam ceva. Asta era una din puținele forme de comunicare cu rușii de rînd. Dar nu poți să te duci cu un bloc de desen pe stradă și să le desenezi oamenilor ce vrei să-i întrebi. Nu? Middle managementul care știa engleză… ei bine, ei îmi aminteau de românii care cultivau prezența străinilor doar-doar i-or invita străinii prin oraș și le-or plăti mese bogate în restaurante scumpe la care altfel nu se puteau duce. N-ați întîlnit așa ceva? Hai că se purta foarte mult și-n România într-o vreme. Cînd ni se părea OK să pozăm în ex-comuniștii săraci. Cam așa și cu middle managementul care vorbea engleză. Sau italiană. Italiana era ceva mai la modă ca engleza în cercul în care mă învîrteam eu (sic). Așteptau să-i invităm noi în oraș. Colegii soțului meu vorbeau engleză. Dar nu erau interesați de teatre, filme, expoziții… ci de bani. De țoale, de restaurante. Foarte mult au investit moscoviții în acele restaurante, foarte mult. În acele cluburi. ACOLO era cultura lor. Visul lor occidental. Probabil foamea din timpul comunismului care și la noi a refulat într-o obsesie a îmbuibatului cu salam și mici… nu știu ce să zic.

Oamenii banali, mediocri, bogați sau nu, se gîndesc numai la burtă și la plăceri erotice, fără o elită culturală, fără o elită a oamenilor de știință. Mda. De aia aveau regii de pe vremuri artiști aciuiați pe la curte. Și ”oameni de știință”, atît cît se putea în fiecare epocă.

Și românii sînt prizonieri într-un spațiu și-o istorie defavorabilă. În tot felul de mituri național-caraghioase și prejudecăți. Dar cînd îi vezi pe ruși îți dai seama că românii parcă vor să iasă din limitele astea. Greu, chinuit, dar se văd încercări. E bine că sînt mulți plecați afară din țară și muncesc, chiar și muncă de jos, curățenie, pamperși, ”la fix” în Italia, din astea ce ni se par umilitoare și scîrboase, tot sînt mai bune, mai cinstite decît să ne amăgim c-a fost mai bine-n comunism. Munca e-o treabă sănătoasă și cinstită. Și cînd mai e și plătită… femelile alea de spală funduri prin străinătate nu și-au părăsit toate copiii acasă, unele și i-au dus la școală, acolo, cînd au avut suficienți bani. În cîțiva ani vom avea și-o generație școlită afară, în contradicție și competiție cu cea școlită în țară. Contactul cu lumea dură, capitalistă, care te ejectează imediat ce nu mai poți produce și nu te poți întreține curăță moștenirea aia cumplită, comunistă. Deschide mintea chiar de-o umple cu altfel de frustrări. Nu există viață fără frustrări, societate perfectă… Trece un timp pînă să realizezi că viață fără frustrări nu prea există. E bine că românii pleacă la muncă chiar dacă inițial se umplu de mînie, furie și umilințe. În final, mulți o să înțeleagă. Și poate o să se și întoarcă. Rușii în schimb, nu-și doresc să se schimbe, și cred că după încă cîțiva ani de periplu prin lume o să se întoarcă înspre sînul strămoșesc și-o să se închidă acolo. Pentru că doar acolo pot să-și proclame supremația fără să fie contraziși de realități. De fapt ei n-au nevoie de realitate ci de iluzie. Și multă vodcă. Sau mai nou, orice fel de drog.

Putin, la București, prin 2004 parcă, mi-am notat într-o agendă, a spus: ”RUSIA E O ȚARĂ AUTOSUFICIENTĂ”. Și fix așa se comportă toți. Or fi și printre ei oameni minunat de sensibili, de citiți și cultivați, dar dacă nu poți ajunge la ei? Ce faci? Și dacă ajungi pînă la ei sau ei pînă la tine și-ți vorbesc numai rusă? La un moment dat, un rus mi-a bătut la ușă și mi-a cerut ”voda”, semn că știau că o străină e printre ei, pe acolo. Și că erau interesați. Am dat amîndoi dîn mîini cam juma’ de oră. Degeaba. Italiana, franceza, engleza, toate-i sunau la fel. Credea că-s franțuzoaică. Mulți credeau asta, nu știu de ce. Pînă atunci învățasem cîteva cuvinte și am înțeles cumva că era într-o orchestră și cînta la un instrument. Și atît. Gata. Rusia e o împărăție închisă. Și-ntr-un final, cine poate, fuge. C-așa-i în tenis. Una spui, alta faci.

(Ateismul comunist a eșuat atît de tare încît Moscova s-a umplut de biserici, una mai aurită ca alta. Frumoase, nimic de zis)
*
Așa că, distracția mea cea mai mare era să urmăresc cum se plictisesc acești multi milionari ruși. Am ieșit de cîteva ori în oraș cu unul dintre cei cu adevărat bogați. Oh, să fac o nouă paranteză aici, românii nu știu ce-i aia: ”mulți bani”. Ai noștri așa ziși milionari sînt mici copii și penibili pe de-asupra. Rușii nu erau penibili, erau doar ca niște copii mari, bătrîni, auriți toți și hilari.

Și m-am distrat copios. De cum am ieșit din scara blocului și ne-au înconjurat cei 6 bodigarzi care vorbeau în pumn, cum vezi în James Bond, m-a bufnit rîsul. Mă rog, m-am abținut, ca să văd ce se-ntîmplă mai departe. Olandezul, culmea, era complet impresionat. El, crescut într-o țară cinstită, socotită, cumpătată, măsurată, echilibrată… EL ERA IMPRESIONAT. NU EU. Îmi venea să rîd pentru că era ca-ntr-un film, pentru că nu mai văzusem niciodată așa ceva, pentru că-mi părea complet inutil: bodigarzii te pot apăra pe orizontală dar dacă voia cineva cu adevărat să-l omoare pe nenea, ar fi tras de pe un bloc, presupun. Am mers cu merțanul cu 7 uși – n-am mai văzut de atunci așa ceva – blindat, înconjurat de jeepurile spărgătoare, de ariergardă și tot tacîmul. Am vizitat cluburi, cazinouri, restaurante unde o masă de 4 persoane e de la 5000 de euro în sus, mă rog, tot ce considera nenea că e mai bun pe-acolo. Am văzut lucruri complet aiuritoare. Am văzu fete de 15 ani dezbrăcîndu-se prin dușurile construite în pereții cluburilor, am fost la Vesna, clubul anotimp care se închidea cînd trecea primăvara și proprietarul făcea altul numit ”Vară”, și-apoi unul numit ”Toamnă” și tot așa, la Market, un restaurant aflat la etajul 3 sau 4 al unei clădiri informe pe dinafară, care avea o fermă întreagă construită în restaurant, la care te puteai uita prin niște geamuri speciale, cu vacă, oaie, găini și o rusoaică care torcea și mai strîngea balega, pe care, pentru autenticitate, o evacua prin restaurant… V-am zis că rușii mi-au arătat tot ce aveau mai bun, nu? Ei bine ASTA AVEAU MAI BUN. CE VĂ POVE’ EU AICI. Am văzut-o într-un cazino pe Ala Pugaciova, grasă, îmbrăcată în colanți albi, cu cizme lungi albe, fustă mini, un top mulat și turnată în aur și diamante. (Bine, mi s-a zis, uite-o pe Ala, o știi, nu? Eu nu, dar mama mi-a amintit cine e, cînd i-am povestit.) Se juca plictisită la slot machines, lîngă soțul ei, un tînăr de 30 de ani, la fel de plictisit ca și ea. Cîți ani să aibe Ala Pugaciova? 60? 70? Cît am stat la Moscova au și divorțat. Ala avea un astrolog personal, un fengshuit personal, doctori personali, șoferi, bodigarzi, un întreg alai. Fiecare oligarh care se respectă, și despre ea se spunea că e șefa mafiei artiștilor, avea o mică curte. Cu astrologi care le spuneau cînd să iasă din casă, cînd au noroc la joc, în dragostea, din astea… cu doctori, unii, alții după posibilități, cu apartamente întregi construite ÎN spitale. Olandezul a făcut o criză de nervi cînd fengshuistul companiei i-a rearanjat biroul în funcție de data nașterii în timp ce eram într-o vacanță. Dar așa funcționau lucrurile acolo. Cît nu l-a înnebunit de tot stilul de viață rusesc, am putut rîde împreună de toate astea.

*

(Și după atîtea bogății, cînd mă plimbam prin oraș, pe lîngă gările unde veneau trenurile din provincie, CÎTĂ SĂRĂCIE, ce oameni obosiți, necăjiți, care de abia își mai trăgeau amarul după ei… egalitatea comunistă, da-da, aha…)

Dar valorile ruse, marii lor scriitori, regizori, îmi replica oțărît altcineva… Da, sigur, i-am citit, i-am văzut, unii îmi plac… dar comparați ce-a realizat imperiul rus cu ce-a realizat imperiul britanic. Două imperii comparabile ca întindere, ca populație, ca număr de țări subjugate. Rușii îi au pe Dostoievski și pe Tolstoi și pe Bulgakov, da. Englezii, numai ei, au vreo 100 de scriitori mari, de neratat într-o viață, numai în biblioteca mea. Rușii îl au pe Cehov. Foarte, foarte bun. Îmi place Cehov. Englezii îi au pe Shakespeare, pe Marlowe, pe Becket (irlandez). Da, dar rușii îl au pe Gagarin. Sigur. Și la Geneva, unii caută particula lui Dumnezeu. Pînă și unul din cele mai tinere imperii din lume, cel american, a produs enorm, cultural și științific în ultimele 200 de ani. Am văzut niște documentare TED zilele astea de mi s-au încîlcit complet circomvoluțiunile.

NU AVEM LA CE NE ÎNTOARCE! ROMÂNI, NU VĂ MAI UITAȚI ÎNSPRE EST!! Asta vreau să spun cu atîta blăblăială și niște texte atît de lungi. Oricît de nedrept ni se pare capitalismul, oricît de nașpa am fi trăit în ultimii 25 de ani, înspre Rusia NU E NIMIC!! Dar absolut nimic. E doar un hău din care se nasc crime odioase, crime în masă, răsturnări sociale, un nonsens cumplit. E greu să accepți că te-ai născut într-o țară satelit a URSS care a avut parte de-un post comunism mizer care ne-a adus într-o stare de disperare cruntă. DAR NU URASIA sau EURASIA lui Putin o să fie soluția. Pentru că acest imperiu estic va fi fondat pe același tip de societate strîmbă care NU PRODUCE NIMIC BUN. Ați uitat cum nu funcționa nimic în comunism? CHIAR AȚI UITAT?? Nici acum nu funcționează nimic la ei, în afară de tot ce-i importat din afară.

(Roșul ăsta îl vedeai numai în centru-centru, v-am zis. E roșu-kremlin. Nu știu cine e nenea din poză, am uitat și bruma de rusă pe care am învățat-o.)

Și-n plus, săracii… după atîtea nenorociri… Au un dublu complex: inferioritate-superioritate, probabil că există așa ceva în psihologie, dacă nu-l există, ar trebui inventat, și-l aplică în exces. Eu am suferit în Moscova, enorm, pentru că eram izolată fără voia mea, dar după ce impresiile astea s-au mai șters, mi-a fost, cumva, milă de ei. În mintea lor, în inima lor, în tot ceea ce trăiesc și-n tot ceea ce cred se ciocnesc niște extreme care sînt nesănătoase. Și pe care nici măcar nu se gîndesc să le atenueze. Suferă, nu vor să recunoască și nu vor să se trateze. Cînd nu mai pot, fug, dar rar se adaptează sistemului capitalist.

Cînd n-ai bani e cumplit și în capitalism, dar totuși, nu vreți să trăiți ca-n Rusia. Nu ȘTIU CUM SĂ VĂ SPUN. Nu reușesc să fiu complet credibilă, pentru că e incredibil ce se-ntîmplă și ce vă spun.

MI-E FRICĂ DUPĂ FAZA ASTA CU CRIMEEA. DUPĂ ANEXAREA ASTA UȘOARĂ, CA O ZI DE PRIMĂVARĂ. MI-E FRICĂ DE NOSTALGIILE COMUNISTE DIN JURUL MEU. MI SE FACE RĂU CÎND MĂ GÎNDESC. DE ASTA AM SCRIS CE-AM SCRIS, POATE MAI CONVING PE UNUL, DOI, CĂ DINCOLO DE PROPAGANDĂ NU EXISTĂ NIMIC. DOAR UN ORGOLIU IMENS ȘI NESATISFĂCUT. O COMBINAȚIE CATASTROFALĂ. PUTIN CARE VREA SĂ FIE ÎMPĂRAT. ÎMPĂRATUL ROȘU. ȘI ATÎT.

P.S.: Citiți și amenințarea rusă III … pentru comparații 🙂 și ”e un război, prostule” – garry kasparov. amenințarea rusă IV pentru invazia rusă din Ucraina