Votul negativ

Cu cît stau să mă gîndesc mai mult, cu atît votul negativ mi se pare mai … putred, mai vicios, mai bolnăvicios.

Din cauză că noi votăm negativ, şi EI se străduie să ne ofere motive să votăm negativ. Da, adică arată tot mai abitir înspre defectele celuilalt, cu cît mai multe degete, de la cît mai multe mîini; semnalizează verbal tot mai tare şi mai strident un fault … etc, etc, etc. Pentru că ne-au convins să votăm negativ – oh, şi cît au contribuit la asta grupul părerologilor şi opiniologilor de la teveu (da, ştiu, deja e un clişeu să-i enumeri: Gâdea, Ciutacu, Stan, Badea şi mai nou şi colegii lor de Realitatea TV) – pentru că ne-au convins să votăm negativ, candidaţii LOR nu mai trebuie să facă nimic pentru a-şi merita poziţia.

Asta înseamnă un vot negativ în masă, votăm defecte în loc să ne mai interesăm de calităţi. Dacă nu ne mai interesăm de calităţi, ele încetează să mai existe, oricum erau subţirele rău. Parcă am dori ca răul să ne conducă și de acum înainte dintr-o parte sau alta atît de tare ne preocupă.

Sînt convinsă că mulți, foarte mulți sînt în stare să expună, ba chiar să țină nişte lecţii despre cum s-au fraudat alegerile, despre progresia logică sau ilogică a procentelor electorale, despre căpșunari şi proletari; despre toate defectele de exprimare ale lui Băse şi prostănăceala lu’ Geoana.

Dar cîţi pot să spună şi să argumenteze sau să demonteze într-o conversaţie decentă, punctele pozitive din campania celor doi candidaţi?

De ce nu ne concentrăm pe părţile lor pozitive, să încercăm să vedem dacă au, dacă n-au de ce sunt acolo? există cineva în aproprierea lor care are mai multe de oferit? pe proporţia dintre ce e bine şi ce e rău în legătură cu fiecare şi pe un vot constructiv?

Oare pentru că de ani de zile, cei ajunşi acum prezentatori, formatori de opinii, ce-i ce-şi dau cu părerea despre orice, oricînd şi oricum – pentru că în asta s-a transformat jurnalismul – nu ne predau decît teoria păcatului, a răului, a ororii, a defectului absolut? Iar noi, pentru că ne e lene să ne mai folosim şi mintea o acceptăm ca pe singura teorie şi atitudine în fața vieţii posibilă şi valabilă?

Cu cît stau să mă gîndesc mai mult, televiziunile au ajuns să ne înece într-o masă nocivă de teorii negative declamate cu ură, răutate, necaz, nervozitate, mînie. Nu am auzit niciunde o analiză profi despre cum va arăta o guvernare sau alta, cu puncte forte reale, puncte slabe credibile, o prezentare clară pe ani a proiectelor; o urmărire eficientă a promisiunilor care nu s-au ţinut. Aceşti oameni la care ne uităm în fiecare seara nu fac decît sa ne asmută pe sistemul gonacilor: „hai-hai mușcă-latră, hai-hai mușcă-latră, hai-hai mușcă-latră” – şi atît.
*
EI n-o să se schimbe de bunăvoie. Nici politicienii, nici jurnaliştii. Le e bine așa, le e comod, să staaaai şi să dai din gură în permanență, iată un job la care ţaţa Floarea, cînd stătea în poartă de bîrfă cu vecinele nici că visa că va deveni atît de rentabil. Trebuie să ne schimbăm NOI modul de a privi lucrurile, de a le aborda, şi atunci ei – pentru ca EI, toţi aceştia  depind 100 % de noi – n-o să aibe ce face şi vor …. dispărea ….
**
Parcă am fi într-un mariaj prost, pe care l-am acceptat de frică că nu ne mai ia altcineva şi că nu ne mai măritam / însurăm. Și astfel am ajuns într-o familie ce nu ne place; pe care o considerăm nedemnă de noi şi cu care sîntem într-un conflict mocnit. Și cum cunosc foarte multe exemple din categoria asta, mă tem că atît ne duce capul şi în mod logic, aplicăm la nivel macro ce facem şi la nivel familial.