O recomandare negativa: „Adevărata faţă a lui Traian Băsescu”


O carte despre dicotiledonate

un articol de: Vanesa Paradiz

S-o spun din capul locului. De mult n-am mai citit o carte atât de proastă. Nu că nu s-ar scrie cărţi proaste, cu duiumul, ci pentru că în principiu,  faci mereu o selecţie când dai bani pe cărţi şi alegi, după subiect şi, mai ales, după numele autorului. În vremurile de azi, şi după preţ, dar în cazul cărţii de care vorbesc, acesta nu constituie chiar un criteriu decisiv, fiindcă publicată de trustul Intact, ca supliment al Jurnalului naţional, aud că lucrarea a costat 2,5 lei, cât o pâine relativ ieftină şi  că a ieşit în tiraje succesive, generoase, ca să ajungă pentru tot poporul.Numai Mihai Beniuc s-a mai bucurat  de o aşa glorie, prin anii 50, când cerea editorilor să-i facă opusurile de dimensiunile unui buzunar de salopetă, să o poarte cu ei toţi oamenii muncii şi să o citească în pauza de masă.

Ca să mă întorc la Adevărata faţă a lui Traian Băsescu, fiindcă despre această carte semnată Marius Oprea vreau să vorbesc, am putea-o socoti o biografie. Expeditivă la maximum în această privinţă şi bazându-se exclusiv pe surse deja publicate în diverse ziare, reviste, apărute la diverse televiziuni, latura de documentare în biografia personajului este totuşi sporadică, şi mai ales, foarte selectivă. La drept vorbind  cred că avem de-a face, iar titlul ne sprijină supoziţia, cu o demascare. O scoatere deci a măştii de pe faţa actuală a lui Traian Băsescu, operaţie în care  incursiunile în biografia lui vin doar cu fapte care servesc acestei demascări: ”Camionul cu margarină” de la care a început fulminanta carieră de om de afaceri a lui Traian Băsescu, blugii, casetofoanele şi cafeaua pe care el le aducea şi soţia le comercializa, pe vremea comuniştilor (urât şi nedemn atac la adresa acestei adevărate First Lady!), tatăl lui, ofiţer, şi fost subordonat cândva al Vasile Milea (veţi vedea ce relevanţă are apropierea!), din nou Doamna Maria Băsescu plângându-se la o vecină că soţul o lasă singură când merge pe mare (altă grosolană ingerinţă, de data asta chiar fără relevanţă, toţi navigatorii îşi lasă soţiile singure, cum ar putea face altfel?), şi în fine, mai aproape de zilele noastre, tot despre Doamna,  care şi acum e singură, când vine la Bucureşti spălând vase şi făcând curat. (Aici parcă i-ar fi suflat Dana Grecu informaţia!) ; salariul lui la Navrom, comparat cu salariile din epocă ale tuturor categoriilor profesionale, de la profesori la femei de serviciu ( ca să vedem ce bine trăia el anume, comparativ cu restul ţării) ; şi în fine, în detaliu,  ce aducea actualul preşedinte acasă şi deci cum trăia această familie. Iar aici, îmi cer iertare, trebuie să dau un citat amplu:

”Pentru români, 1985, anul abia încheiat nu fusese tocmai unul al biruinţei. « Practica agricolă» a studenţilor şi elevilor (nu erau lăsaţi deoparte nici copii de zece ani),«muncile agricole» ale militarilor, civilii «concentraţi» la Canal, alături de brigăzile de «utecişti» erau formele de robie care asigurau «construirea socialismului», sau, după expresia de departe a Comandantului Băsescu de pe «Biruinţa», «succesele obţinute de poporul nostru în anul care a trecut».

Rostul acestei lungi fraze nu cred că vă scapă: în 1985, când TB era comandant pe Biruinţa, a trimis în această calitate o telegramă lui Nicolae Ceauşescu! Ce i-a scăpat în avântul lui demascator,  lui Marius Oprea însuşi, istoric, este că în mai 1984, Canalul Dunăre Marea Neagră fusese deja inaugurat. Nu ştiu dacă Traian Băsescu fusese şi acolo.

Știu însă că tot în contul domniei sale sunt puse, tot în acest an, şi următoarele injustiţii care se petreceau în România lui Ceauşescu: raţionalizarea alimentelor, autorul le înşiră (ulei, zahăr,ouă, făină, mezeuri); sărăcia mărfurilor din magazine, înregistrate şi ele cu o acurateţe demnă de un istoric: mazăre, oţet, creveţi vietnamezi; autorul dă cu destulă precizie  şi lista celor lipsă, pe care nu o mai înşir, fiindcă, sunt de acord cu Marius Oprea, erau multe. Vine la rând raţionalizarea căldurii, luminii, programul de televiziune de două ore, demolările de biserici, şi chiar moartea inginerului Gheorghe Ursu. Avorturile sunt şi ele amintite, dar în alt context, tot legat de bunăstarea familiei Băsescu.

Nu pot să urmăresc soliditatea demonstraţiei privind  marile ”probleme” din biografia lui Băsescu, vânzarea flotei şi colaborarea cu Securitatea, nu sunt specialistă. Am să dau însă citate din care rezultă că nici autorul nu este. Și că toate informaţiile legate de aceste două aspecte cruciale în demascarea lui Traian Băsescu, sunt ambalate, prudent, în formele retorice ale prezumtivului: un subaltern prins cu furtişagul ”ar fi vrut” să ceară (p. 80) azil politic în Belgia şi comandantul a prevenit dezertarea, raportând despre caz (p.80); un document anume ”ar fi autorizat” Navromul să transporte echipamente  militare occidentale supuse embargoului, cât Traian Băsescu era acolo (p.82) în biroul lui Milea, cel sinucis, ”s-ar fi găsit” o notă prin care se solicita pentru ofiţerul acoperit Traian Băsescu , aprobarea de trecere în structurile de spionaj ale securităţii (p.83),  o firmă olandeză, ”nu ar fi străină” de ”aceste acţiuni” ale lui Traian Băsescu.(p.84); în fine într-o zi, la Sinteză zilei, Cristoiu a prezentat un document potrivit căruia un anume Vasile Stanciu ”ar fi fost” ofiţer sub acoperire la Bruxelles, unde era, ”posibil”, legătura lui Traian Băsescu.(p.91). Nu ne rămâne decât să-i vedem argumentele, dar, de pildă, despre legăturile cu ofiţeri dovediţi, atunci când un Silvian Ionescu declară că ştie că Băsescu era la Anvers în 1989, dar că l-a cunoscut doar în 1995, autorul  se întreabă cum e posibil din moment ce erau amândoi în acelaşi oraş(p.87).

Încă o dată,  e greu să-l urmăreşti, să-l contrazici pe Oprea care ştie Securitatea ca pe propriile buzunare, dar nu e obligatoriu să fii receptiv nici la argumente de genul că tot în Belgia era şi un nod de transporturi speciale de armament şi chiar de trafic de droguri şi prostituţie, şi că în acel moment Băsescu se afla acolo. Iar aici nici nu mai osteneşte să adauge un ”se pare”. Mai e un fapt care nu e pus sub sigla prezumtivului, şi pe bună dreptate, anume că navele Navromului aduceau în ţară creveţii vietnamezi pomeniţi mai sus, de care ni se acrise la toţi, iar la Navrom lucra Traian Băsescu.

Cum cred că scopul mi l-am atins, acela de a incita lumea să cumnpere şi să citească,  ca şi din grijă pentru spaţiul tipografic ocupat, mă opresc aici cu citatele.

Prin anii 70-80 era foarte popular la unicul post de televiziune, care emitea, cum exact spune autorul, două ore pe zi, un scheci cu un elev care, cam fuşerea îndatoririle şcolare şi venise să-şi ia corijenţele, nepregătind bine decât lecţia despre castravete. Și nici măcar pe aceea, în întregime, ci doar prima frază. Anume că respectiva legumă face parte din familia dicotiledonatelor. Indiferent ce era întrebat, că era o temă de istorie, latină, matematică, anatomie ori muzică, corigentul nostru se întorcea la dicotiledonate.

Cam aşa stau lucrurile cu Adevărata faţă a lui Traian Băsescu, apărută la  trustul Intact şi semnată de istoricul Marius Oprea.

Am fost tentată să spun „regretatul  istoric al Securităţii, Marius Oprea”, într-atât conversiunea acestuia într-un publicist prezent la televiziunile celui mai de succes securist al zilelor noastre şi acum, iată, într-un autor lamentabil, este consternantă şi dureroasă. Oricât ai întoarce pe toate feţele fenomenul, el se refuză încadrărilor: Marius Oprea nu are un băiat căpătuit la Ministerul de Externe ca doamna Zoe Petre. Nu este bolnav de arghirofilie ca Stelian Tănase. Nu este nici atât de  răsucit în vrej şi egolatru ca C. T. Popescu. Aş mai putea continua, dar nu vreau să mi-i pun pe toţi o dată în  cap. Aşa că mi-este mai confortabil să presupun pur şi simplu că, de fapt, cartea de care vorbesc nu e semnată de acel Marius Oprea, ci de un altul.

Și totuşi, nu avem ca scriitori, mai buni sau mai proşti, fiecare după cum ne ţin puterile,  nimic mai preţios decât numele nostru. Ca să şi-l protejeze, Marius Oprea ar fi avut o singură opţiune: să nu semneze mizeria asta nu numele Marius Oprea. Să-şi găsească un pseudonim, iar pe acela să-l lase, nepătat, doar pe coperta unor cărţi precum Banalitatea răului, sau Moştenitorii securităţii.

Oare de ce n-a făcut-o? Să fie vorba de copilăroasa, iniţial, dar enorma lui vanitate (nu-i place lui să se compare cu  Avram Iancu? nu s-a autointitulat el „vânătorul de securişti”, ca şi cum Vasile Paraschiv, de exemplu, ca să nu amintesc decât de această uzurpare, dar mai sunt şi altele, n-ar fi existat? N-a spus el, de pe poziţia unui funcţionar guvernamental că  „nu-i e frică de căcaţii de la putere”?  Nu a spus el că se duce la Antena fiindcă alţii nu-l cheamă, ca şi cum nu mai poate respira decât într-un studio de televiziune? Idem, n-a spus el că a făcut foame cât n-a fost director la Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului,  ca şi cum s-ar  fi născut funcţionar guvernamental?) Vanitatea, atunci când este combinată cu acea perseverare în greşeală, care se dovedeşte diabolică, poate să-l fi dus unde l-a dus.  (De cele mai multe ori, când spui A spui şi B, şi de exemplu, fiica născută în munţi a celui mai superb  cuplu de partizani, s-a trezit pe la tot felul de evenimente, din recunoştinţă, alături de Lucia Hossu Longin, care s-a trezit, dânsa ştie de ce, alături de Voiculescu, unde şi domnia-sa pare să se simtă foarte bine, iar acesta e doar un exemplu). În cazul lui Marius Oprea, ar mai fi de luat în calcul un aspect, deloc neglijabil, dacă nu cumva hotărâtor: anume veneraţia, transformată în ură, faţă de un fost idol profesional, Vladimir Tismăneanu, şi litigiul din jurul Institutului respectiv, unde mai tânărul istoric  n-a suportat, se pare, subordonarea, nici măcar sub forma girului ştiinţific, faţă de mult mai proeminentul confrate.

Sunt acestea motive suficiente ca să scrii o carte atât de nedemnă de propriul tău nume şi renume? Uite că sunt. În tot cazul Marius Oprea a scris-o.

*

N.R.: Alte articole pe aceeași temă:

https://laurailica.wordpress.com/2012/10/06/un-bilet-de-multumire-adevarata-fata-a-lui-traian-basescu/

Vladimir Tismăneanu vorbeşte despre aceeaşi carte aici:

http://tismaneanu.wordpress.com/2012/10/05/marius-oprea-traian-basescu-si-istoria-contemporana-a-romaniei/

şi aici:

http://hydepark.ro/articol/articol/marius-oprea-traian-basescu-si-istoria-contemporana-a-romanei-1095.html

 

*
P.S.: In urma articolului Vanesei Paradiz, de care trebuie sa va povestesc o data, e o tipa pe cinste, mi-am facut rost si eu de carte si o sa revin cu propria mea cronica. Parca nici nu-mi vine sa cred ca Marius Oprea a reusit sa incalceasca in asa hal avorturile cu casetele video si vinderea flotei cu Maria Basescu. Care e umilita in toate felurile posibile, dupa cate inteleg. DE CE?? Deci, NU CUMPARATI cartea, adica nu mai imbogatiti trustul Intact, dupa ce o termin am sa v-o imprumut eu.

Reclame