o scoție independentă sau nu, și un referendum


mă întreb azi în ziua în care scoțienii decid prin referendum dacă vor să facă parte în continuare din UK sau vor să fie independenți la ce folosește un referendum care oricum ai da-o împarte țara în două. rezultatele sondajelor de opinie sînt fifty-fifty așa că nici nu se poate face o predicție după ele, deci, n-ar fi prea speculativ să gîndim că, de fapt, independența sau apartenența scoției va fi decisă de un număr foarte mic de indivizi. așa-i cu referendumurile pe teme ATÎT de importante care se decid prin majoritate de 50 % +1 din cei prezenți la vot. după ce rezultatele referendumului vor fi publice și efectele vor începe să se instaleze, va da jumătate de țară vina pe cealaltă? se vor urî profund pentru opțiunile lor? se vor blestema în gînd sau cu voce tare?

Glencoe-Glencoe-Scotland

și de unde această tendință prezentă văd în tot mai multe țări, de profundă divizare socială?

pe de altă parte, cîteodată, ceea ce-și dorește majoritatea nu e neapărat benefic și viabil pentru viitor. vezi și cazul româniei care s-a prăbușit într-o băltoacă confuză și defetistă tot mergînd pe tendințele majoritate. nimic nu se mai poate la noi, oricum ai da-o tot rău e. niciun partid nu e bun, niciun politician, nicio soluție politică și pe deasupra nici noi nu putem face nimic.

întrebările pe care le va pune referendumul scoțian oricare va fi rezultatul lui se învîrt în jurul unei probleme ceva mai complicat de enunțat (dar totuși am să încerc): mai este suficient azi votul democratic pentru a decide ce e bine și ce e rău pentru o țară? 

 

 

Reclame

ce mi-a placut la Jubileul Reginei


Englezii. Am sa pastrez multa vreme intr-un buzunar al mintii corul acela de tineri care a interpretat „God Save The Queen”, impreuna cu orchestra, pe o ploaie torentiala. Trebuie sa fi fost uzi pana la piele si totusi, nu dadeau niciun inch inapoi. Niciun supus al dominionului n-a dat inapoi in fata ploii. Regina si printul consort, (86 de ani, mereu demna, 90 de ani, drept ca un pin), au stat pe puntea vasului cu care au defilat pe Tamisa cel putin o ora sau chiar doua, in picioare, (ea pe tocuri), neobositi, zambind mai mereu, facand gesturi prietenoase cu mana.

Toata parada a iesit perfect; Tower Bridge si-a ridicat cele doua travee centrale, in unghi maxim de 83 de grade, pentru a-si saluta suverana. Vasul care o purta a facut o complicata manevra de acostare si a oprit perfect aliniat cu docul plutitor. Membrii casei regale au purtat alb, rosu si albastru … culorile drapelului englez.
*
Dar dincolo de toate mi-au placut englezii. Incapatanati, infruntand ploaia, nelasandu-se intimidati, alungati, frustrati. Perseverenti. Consecventi. Cu picioarele bine infipte in pamantul acoperit de apa. Pamantul lor. Imbratisand cu privirea cerul lor. Nici pe departe la fel de frumos ca al nostru – caci rar ai sa vezi in lume ceruri splendide ca-n Romania, nu toti au asa noroc. Englezi mandri ca au asa ceva de sarbatorit si participand toti, intr-un fel sau altul, activ la sarbatoare.
*
Bravo lor!
*
As fi vrut sa fiu englezoaica, ieri. Si azi. Aici, nu prea am cu ce ma mandri. Cu cine as putea? Cu ce? Cu concetatenii mei care-l voteaza din nou pe Oprescu, cel care ne-a „dat” Arena Nationala, planuita de altii, si vreo 3 gazoane dezastruoase, rusinoase, cu ajutorul carora a mai facut rost de niste bani? Asa, pe fata? Care ne-a facut niste transee prin mijlocul Bucurestiului, adica prin Buzesti-Berzei, de care-i foarte incantat? O s-o punem de-un razbel aici, in Bucuresti, la vreo 800 de metri de Piata Victoriei, cred ca a uitat sa ne spuna. Da, de Oprescu si Ontanu care viseaza telegondole si autostrazi suspendate peste Herastrau si Plumbuita? Cu cine sa ma mandresc eu? Cu cei care-l schimba pe Basescu cu Ponta si Antonescu? Cu Boc sa ma mandresc? Doar pentru ca-i ardelean? Cu Tariceanu care si-a facut legi pentru firmele lui? Cu ministrul educatiei care n-a plagiat, ca doar nu si-a scris el lucrarile de doctorat si profesorat? Cu „plici de-aici, vine Prigoana”? Cu Irinel? Cu Becali: „In slujba Crucii si a Bucurestiului”? Cu DD din PPDD? Cel care a convins mii de oameni ca, daca-l voteaza, o sa ne dea la toti 20 000 de euro de caciula? Cine-s caraghiosii astia? Dar idiotii care pot fi manipulati asa usor? Campania asta electorala are accente atat … de exagerat de comice, de-de penibile, incat se transforma in drama … . Chiar traim o drama. Nu vream sa admitem asta? De ce? Cine sunt toti nebunii astia care-si vand bruma din tara asupra careia au putintica putere pentru a mai castiga un dram de faima de doi bani? De unde au scapat? S-au spart portile vreunui spital ascuns? Sunt ei, romani?  Cum am ajuns aici? Cum au ajuns ei aici? Parca nici nu-mi vine sa cred ca am ajuns atat de rau. Astia, cei pe care-i vedem pe toate gardurile, pe toti stalpii prin Romania, sunt romani? Eu nu pot sa cred asa ceva. Daca ei sunt romani, atunci eu nu sunt. Daca ei apartin acestui popor atunci eu nu apartin. Cine-s descreieratii astia care nici macar nu se mai fac ca ne conduc? Dar cine-s cei care inca ii mai voteaza? Nesocotitii care accepta asa ceva? Astia sunt de-un neam cu mine? Eu nu pot sa cred asa ceva. Nu. Nu. Nu. Cine-s nesabuitii, smintitii de pe la teveu care cred ca-s cineva pentru ca se spurca in fiecare seara intrecandu-se in marsavii si minciuni … si astia sunt romani? Dar ce am eu in comun cu ei? Nimic. Absolut nimic. Atunci se prea poate ca-s cehoaica, slovena sau svaboaica, sasoaica (ca tot m-am nascut langa granita), poate bulgaroaica (mai bine!), vreo englezoaica ratacita prin tara asta, dupa toata estimarile recente, cu un nivel si standard de viata sub Burkina Faso.
*
Cine-s toti nebunii astia din jurul meu, carora nu le pasa de nimic? Cei care-si bat joc de prezentul si viitorul meu? Cei care fac totul praf, distrug totul pentru … nimic. Pur si simplu pentru nimic? Nu pot numi ceva pentru care fac asta. Bani? Dar banii nu stiu sa-i cheltuiasca si cei mai multi i-au aruncat efectiv pe prostii: toale, masini, mancare, toale, toale, telefoane, fite, telefoane, toale, prostii. Faima? Asta-i un popor care uita tot in trei zile, nu-si poate forma amintiri de data recenta. Un trai mai bun? Nu. Nu intereseaza pe nimeni. Bucurestiul e un jeg aglomerat, poluat, agresiv, foarte agresiv si urat mirositor de la un capat la altul. ASTA e un trai bun? Iar prin restul tarii, cati traiesc bine? Pentru ce, pentru cine fac ceea ce fac? Pentru copii? Hai, lasati-ma! Scutiti-ma! Care copii? Cei ce nici numai stiu scrie romaneste? Cei pe care nimeni nu mai vrea sa-i invete nimic si care nici nu vor sa invete nimic?  Generatia „stie kr-va dece nam l-uat baku”?
*
Nu stiu ce s-a intamplat cu poporul roman. Daca sunt romanca, aici nu ma simt acasa. Poate nu sunt. Nu, nu sunt. N-am cum. Nu pot fi intre noi diferente ATAT de mari. Trebuie sa fie o explicatie rationala la mijloc, ceva genetic … Si atunci …
*
Daca tot nu sunt romanca si am de ales, astazi aleg sa fiu englezoaica. God Save The Queen!

*

Update:

„Unde esti tu, Tepes Doamne
Ca punand mana pe ei,
Sa-i imparti in doua cete,
In smintiti si in misei?”
Mihai Eminescu

Foto: Laura Ilica, Robert Lupu

in pauza de masa la NY


„Sunt în pauza de masa la Starbucks. M-am așezat din întâmplare lângă niște romani. Evident aud: „p*** în cur”… Nici aici nu scap… Nici aici.” – îmi scrie indignata de la NY, prietena mea M.M.

Sunt oarecum amuzata de iritarea ei. Pentru ca îmi aduce aminte de uimirea-mi proprie: peste tot pe unde am fost prin lume, am dat nas în nas cu romani. Mai ales prin orașe trendy, gen NY sau Paris, Londra, Viena ce sa mai zic, ca-i colea, ajungi și cu bicicleta la o adică.

Da, nu știu cum reușești sa te întâlnești nas în nas cu alți romani tocmai la NY (cum au obținut viza, de unde au banii, ce fac acolo, etc, etc, etc), cum ii găsești printre milioanele de locuitori americani ori veniți din toată lumea tocmai pe ei, nu știu. Dar ii găsești. Suntem peste tot ce mai! Cine a mai rămas în țară? Eu, ăștia de se isterizează la teveu și politicienii. Asa cred ..