„acest comportament nu e specific poporului roman” …


… spunea cineva intr-un comentariu postat undeva intr-un grup pe FB, in cadrul unei discutii despre distrusii care s-au dus ieri sa huiduie la nunta Elenei B.

*

cum adica NU e specific? Ba, taman ca ESTE specific. Acest tip de comportament fara logica, dominat de o patima murdara, negativa, de o pacla de mizerie morala care impiedica orice farama de ratiune sa mai repare ceva, este, in ultimii ani, specific poporului roman.

Sa nu ne mai facem atatea iluzii. Sa nu mai tot emitem atatea pareri inexacte, gresite despre noi. O data si o data tot va trebui sa ne privim in oglinda. O data si o data tot va trebuie sa acceptam ceea ce vedem.

Sa nu ne mai atribuim valori negative sau pozitive pe care nu le avem. Nu suntem buni, nici generosi, nici primitori ca natie. Exceptiile sunt rare si la fel spectaculoase ca niste oaze in desert. Iar creativitatea aia mult prea trambitata, mi se pare mai ales o lipsa de rigoare, de disciplina, ajutata cateodata de bunavointa inspiratiei de moment.

Desantarea, tateala, primitivismul, agresivitatea fara noima si fara tinta clara, barfa, invidia, gelozia crunta, lipsa disciplinei, lipsa culturii, lipsa oricarei ierarhii a valorilor, si in ultima vreme, extrem extrem de grav: lipsa DISCERNAMANTULUI de orice fel, TOATE ACESTEA ne caracterizeaza ca popor.

Cum sa nu ne caracterizeze lipsa disciplinei si a rigorii? Respectam noi vreo regula? Pai suntem creativi sau nu mai suntem?

Ponta si Antonescu sunt specifici poporului roman? Ei, uite ca, totusi, si la o re-re-renumarare a voturilor date la ultimul referendum, macar sase milioane sunt de acord cu ei. Deci sunt mai mult ca „specifici” poporului roman. Exact asa cum sunt: ca niste maturi cu creiere de copii ce-au stat prea mult cu nasu-n western-uri netraduse, prinse la sarbi, unguri sau bulgari. Din care au inteles ca barbatu’ tre’ sa stea calare si sa traga in orice ii iese in cale, ca de aia e barbat. Orice subtilitate a planurilor le scapa, nici macar n-o intuiesc. Unul e un plagiator (adica hot) notoriu si un obraznic maladiv. Celalalt, impertinent pur si simplu, buhait de nesomn si bautura (ca doar n-o fi de la bufeuri) si agitat ca un dictator de gubernie scos din tatani de niste muste prea bazaitoare. Da, sunt specifici, sunt foarte specifici pentru poporul roman …

Traian Basescu e specific poporului roman? El, marinarul, „chiorul” – cum ii place romanului sa-l alinte, asa, cu o familiara si foarte acceptata discriminare, cu satisfactia cu care multi rad de necazurile si defectele fizice ale altora, (deh, ne si permitem, nu?) – Base’ hulitul, uratul, cel ce in vara asta a invartit lumea pe degete din usa unui garaj? Omul albastru e specific poporului roman? Expresii de tipul „tiganca imputita” sunt specifice poporului roman? dar Mircea Badea? Gaozarul asta care s-a transformat dintr-un tanar normal, in cautarea unui drum in viata, intr-un limbist gretos, ab-so-lut si iremediabil gretos – astfel de „evolutii” sunt specifice poporului roman? Dar EBA? Elena Udrea? Dar Androneasca, mai cunoscuta si ca Abramburica? Aceasta pitzipoanca fanata, pardon, fane, ca sa vorbim cu termenii noi invatati la nunta … Ea care va imbunatati rezultatele la BAC prin modificarea examenului in sine, adica prin reducerea gradului de dificultate, ea e specifica poporului roman? Sa schimbam regulile de notare si apreciere dupa ce un concurs s-a incheiat sau chiar in timpul concursului e specific poporului roman? Circul facut de Nastase si familia lui e specific poporului roman? Dar un dezastru, o catastrofa ambulanta precum Voiculescu, un nenorocit care pentru bani a inceput prin a-si vinde familia si acum continua, cu aprobarea acelorasi 6-7 milioane care au confirmat actiunile lui Ponta-Antonescu, sa ne vanda bucata cu bucata putina bunastare care ne-a mai ramas, linistea, libertatea, viitorul … el, jegul de Voiculescu e specific poporului roman?

*

Sa nu ne mai mintim … suntem exact asa. Dar exact asa. De asta traim cum traim. Pentru cum suntem, pentru ce ne propunem sa facem in viata asta, traim chiar prea bine. Mai e loc sa ne fie si mai rau.

Reclame

Doina Jela: Referendum pe Corabia Nebunilor


Într-una din cărțile lui autobiografice, cunoscutul disident rus Vladimir Bukovski, invocă  faimoasă anecdotă cu cele două nave care se întâlnesc în mijlocul oceanului, una plină cu idealiști care se îndreaptă spre paradisul comunist din Uniunea Sovietică, iar alta plină cu realiști care evadează din acest paradis. Pasagerii fiecăreia dintre cele  două nave sunt toți pe punte și le strigă din rărunchi celor de la bordul navei ”adverse”: ”Sunteți nebuni!”

Surdă de fapt la argumente și chiar la fapte, populația României a optat azi pentru una dintre cele două nave și strigă isteric, în direcția celeilalte. Cu siguranță, niciuna dintre cele două  nave nu duce în paradis. Foarte probabil ca, din cauza haosului și furiei pasagerilor, care mai și votează, în privința direcției de urmat, ori de câte ori le vine pe chelie, nu cum se face în locuri sănătoase mintal, la intervale clar convenite o dată pentru întotdeauna, amândouă să ducă până la urmă tot în iad, iadul pe care de bine de rău l-am evitat până acum. Dar cel mai sigur vom avea onoarea să ne ducă în iad corabia beată  condusă de Ponta și Antonescu,  fiindcă tot a spus primul la Bruxelles, că o țară nu e o navă. Dar ce e? O corabie a nebunilor în care nebunii au legat fedeleș echipajul și s-au îmbrăcat în uniformele lor. Cel mai sigur asta ne așteaptă și mă tem că bani de redresare nu vom primi, dacă-i trimitem la cerșit pe barcagiii ăștia doi. Nu numai fiindcă sunt plini de țâfnă și tupeu ciocoiesc, atunci când întind mâna, ci pur și simplu fiindcă sunt hoți dovediți. Ce mă interesează pe mine acum este întrebarea cum Dumnezeu se face că din nou, în cel mai nepotrivit  moment, românii se aruncă în acest război sinucigaș cu ei înșiși, așa cum se aruncă ori de câte ori la mijloc este soarta lor pur și simplu.

Nu am nicio certitudine că suntem, în mod fatal, mai învrăjbiți unii cu alții decât alte neamuri, nu există în sprijinul speculațiilor astea autodenigratoare nici un argument, cu excepția poftei într-adevăr remarcabile de autodenigrare și voluptuos autodispreț. Să nu-mi spună cineva că se poate extrage ceva serios despre identitate națională dintr-o singură frază, datând de mai bine de două mii de ani, a lui Herodot, dacă nu mă înșel, care ar fi spus că dacii sunt cei mai viteji dintre traci și ce minune ar realiza ei dacă ar fi uniți. Dezbinarea, ori unitatea populației unei țări, care, în ce ne privește, nu are două mii de ani, ci doar ceva mai mult de 150, fiindcă de atunci există statul său și conștiința sa de sine, nu vine din genă. Nimeni din cei care nu reușesc în ruptul capului să ne înțeleagă nu caută explicațiile acestui mister în urmă cu două mii de ani. Și nu e deloc indiferent dacă suntem sau nu înțeleși, fiindcă, din nou amintesc, plecăm curând cu traista în băț la cerșit prin Europa și prin lume. Ceea ce îi izbește pe ei, pe europeni, dincolo de acest dubios, clinic morb al autoderiziunii, este absența totală a unui set comun de valori, absolut indiscutabile pentru absolut toată lumea. Că este Constituția, sau Republica, sau Edith Piaf, sau Jean Monnet, sau democrația, sau Mohamed, toate popoarele structurate, coerente și funcționând ca o entitate aparte într-un ansamblu de entități, sunt alcătuite din indivizi, individualități care împărtășesc una, sau mai multe dintre aceste valori pe care nimeni nu le neagă nesancționat, nimeni nu le ia în râs fără risc și nimeni nu le pune la îndoială. Cum și în ce fel se formează o națiune, o comunitate în jurul unor asemenea valori, este foarte lung și complicat de spus. O spune istoria fiecărei nații în parte. Până atunci, constat doar că nu-mi vine în minte niciuna dintre aceste valori despre care să se poată spune că este împărtășită de absolut toți românii, iar asta cu siguranță pentru că ea nu există. Și cu siguranță niște dezbateri pe această temă organizate în instituții de învățământ, educație și cercetare, în programele școlare, prin tematica  de reflecție dată copiilor, ori la atât de lipsita de viziune, obedienta, slugarnica televiziune națională, ar da rezultate interesante. În anii 90, când s-au publicat memoriile Regelui Mihai consemnate de marele scriitor Mircea Ciobanu, iar mai apoi, când Regele însuși a venit pentru prima dată în România, după aproape 50 de ani de absență, am fost uimită de  profunda, statornica, fireasca iubire a acestui rege pentru poporul său. Știu că fără să fiu conștientă atunci de marea noastră carență națională, mi-am spus: Dacă un om de calitatea acestui om, ne iubește atât, înseamnă că este ceva de iubit în noi, iar noi nu vedem.

De la începutul anilor 90, ani ai tuturor speranțelor, e de spus că nefondate pe nimic, lucrurile n-au avut timp să se  amelioreze în direcția acestui autoexamen lucid-iubitor. Dacă întrebați astăzi o sută de adolescenți ”Ce iubești tu la poporul tău?” mă tem că 80 dintre ei vă vor râde în nas, iar de la ceilați 20 veți obține 20 de răspunsuri diferite.

Veți vedea mai ales că în mai toate cazurile, răspunsul va trăda o endemică, alarmantă absență a stimei de sine, adică rușinea de a fi român, a atât de popularului Cioran.

Construirea unui set de valori comune ar putea începe cu un vast program național de reclădire a stimei de sine. Într-adevăr, dacă regele Mihai ne-a iubit 50 de ani, o fi ceva de iubit în noi înșine. Și numai când ne vom iubi destul pe noi înșine, nu ne vom mai îmbarca pe două corăbii, urlând isteric unii la alții, frați la frați, copii la părinți, prieteni la prieteni, în loc să privim atenți  la barcagii noștri care nu-și iubesc decât propria piele și nu vor deloc, săracii, să ajungă cu ea la răcoare.

*

DOINA JELA  este  scriitoare, autoare a unui important numar de volume care investigheaza si analizeaza regimul comunist din Romania, cum ar: „Cazul Nichita Dumitru, încercare de reconstituire a unui proces comunist”- 1995- Humanitas, Bucureşti, „Telejurnalul de noapte”, Polirom, Iaşi,  1997, ( Ediţia a II-a Vremea, 2005), „Această dragoste care ne leagă”, Humanitas, Bucureşti, 1998, ( ediţia a II-a Humanitas, 2004), „Drumul Damascului. Spovedania unui fost torţionar”,  Humanitas, 1999, (Ediţia a II-a, Humanitas, 2002), carte ecranizată de Lucian Pintilie în „După amiaza unui tortionar”, 2001), „Lexicomul negru, Unelte ale represiunii comuniste”, Humanitas, 2001; „Afacerea Meditaţia Transcendentală”,  în colaborare cu Cătălin Strat şi Mihai Albu,  „Reuşeşti sau mori” – convorbiri emailate cu Vladimir Bukovski; „Ungaria 56, Revolta minţilor şi sfârşitul mitului comunist” în colab. cu Vladimir Tismăneanu(Curtea Veche, 2006); „O suta de zile cu Monica Lovinescu„, editura Vremea, 2008.

A îngrijit ca editor la Humanitas si apoi Curtea Veche Publishing numeroase volume de acelasi profil.  A fondat si a fost multi ani  secretar al Asociaţiei Ziariştilor Independenţi din România (AZIR), filiala românească a Asociaţiei Jurnaliştilor Europeni  cu sediul la Bruxelles (AEJ).

macar unu’ sa castige maica, macar unu’ :)))))


Inca n-avem rezultatele finale ale alegerilor; nu ştim suta-n mie-n suta cine va deveni noul preşedinte al României gratie a 20-30 poate 50 000 dintre noi. Dar acum, we can look at the big(ger) picture. Suntem juma – juma şi asta-i foarte tare, ţinând cont de campania aproape paroxistica duse de câteva trusturi media în ultimii ani + toţi banii lui Patriciu, Vantu & Voiculescu. Apropos, am auzit ca Realitatea, poate chiar trustu’ Realitatea – Caţavencu a fost cumpărat de Patriciu, dar ca tranzacţia nu s-a făcut publica? O fi adevărat?

Revenind la alegeri … poate unii dintre cei implicaţi în lupta ar trebui sa stea strâmb şi sa judece drept. Cum poate o mare coaliţie adânc înrădăcinată în societate şi bine sponsorizata de banii cei noi sa nu-i facă vânt marinarului din barca? Poate strategia n-a fost tocmai buna? Poate sa-ţi doreşti prea mult sa auzi ca vei avea succes ii face pe oamenii tai sa-ţi spună ca vei avea succes chiar dacă ştiu ca n-o sa ai? Poate vechea meteahna de-a raporta recolte babane, recorduri absolute şi depăşiri de plan,  nu s-a pierdut de tot şi uite ca  întunecă vederea ce ar trebui sa fie clara şi limpede când joci asa un joc? Poate încă nu-i putem ierta pe comunişti indiferent câte garanţii ne-ar da monarhistul Crin? Poate ni se pare ciudata o astfel de struto-cămilă, socialisto-monarhisto-liberala-vadimista-becalista-udemerista? Poate candidaţii ar trebui aleşi după alte criterii decât invidie şi luptele personale? Poate totuşi multi nu-l voiau pe Vanghelie rânjind la teveu, satisfăcut ca e în echipa câştigătoare? Si multe … multe altele de care unii sau alţii se fac ca nu ştiu sau n-au importanta. Si nu în ultimul rând, poate studiourile acelea pline ochi doar de susţinătorii unei cauze, acele studiouri teve ne-echilibrate, care nu reflecta corect toate părerile, opiniile, dorinţele electoratului, care nu discuta despre fapte cu argumente şi contraargumente, poate ele n-au făcut decât sa tragă în jos … va gândiţi vreo secunda la asta? Ca propaganda lătrată şi urlata la nesfârşit sastiseşte şi plictiseşte stârnind repulsie? Poate lupta unora şi îmbăţoşarea altora, aroganta şi mândria, dorinţa evidenta şi arătata de putere, mai mult a scârbit decât a incantat jumătate de electorat?

Caci şi de-ar pierde, Băsescu a câştigat nespus în fata unei asa cavalcade numeroase şi năprasnice, a cavaleriei, infanterie şi aviaţiei şi a tuturor forţelor posibile şi imposibile care s-au năpustit asupra lui orbite de manie (atât de orbite încât aproape şi-au dat reciproc la gioale). Caci cine nu şi-a dat mana în aceasta hora turbata şi nebuna? Pro-monarhiştii cu pesedistii, ungurii cu Vadim, Becali cu Antonescu şi toţi doamne şi toţi 3, mogulii …. ieeeeiii! Băieţi, vedeţi ca asta-i obişnuit cu tangaju’ … vouă însa, s-ar putea sa vi se facă rău!

P.S.: Lăsaţi băieţi, lăsaţi, nu mai strigaţi hoţii! ca nu sunteţi Vadim – mai ştiţi din primul tur? El a câştigat alegerile!Hahahaha! Nu trebuia sa ajungeţi în situaţia de a depinde de 50 000 de voturi – furate sau nu!!!! – dacă eraţi tari.