domnule Iohannis, nu e bun nici MRU


L-am văzut pe MRU de cîteva ori de aproape: la protestele din 2012 din Piața Victoriei, la cîteva întîlniri ale defunctei ICCD, (păcat de acea construcție, mulți oameni buni au intrat în ea și a fost abandonată fix pe marginea drumului cu tot cu oamenii buni), și chiar la congresul de înființare al FC unde m-am dus de curiozitate, bănuind că n-o să mai văd în curînd așa ceva. Omul are cîteva calități dar și cîteva defecte care azi mă fac să mă gîndesc că nu e deloc varianta optimă pentru cancelaria lui Klaus Iohannis. Cei doi s-ar putea să se înțeleagă, avînd în comun un soi de reținere exterioară, de tentație de a munci în spatele ușilor închise, de a comunica puțin. Au în comun pînă și morga țeapănă, statura înaltă și iar, țeapănă, lipsa umorului de tip dîmbovițean, de tip sudist. Par a fi făcuți să fie împreună, deși unul e din dulcele Ieși moldovean și altul taman din Transilvania, de la Sibiu. Dar tocmai aceste puncte comune mi se par o combinație proastă pentru viitorul președinte. Nu ne dorim ca toate aspectele pentru care a fost criticat Klaus Iohannis: încetineală, muțenie, lipsa umorului să sporească, nu-i așa? Nu ne dorim ca Iohannis să înțepenească de tot la Cotroceni…

MRU nu are simțul momentului, al mulțimii. Ceea ce, după o vîrstă e și un semn al lipsei unui tip de inteligență. MRU nu are simțul contactului direct, nealterat de o mască: îți lasă, dimpotrivă, senzația că nu poate comunica cu cineva necunoscut fără o regie. Ceea ce te duce cu gîndul, inevitabil la prefecătorie. MRU poate are un tip de inteligență instituțională, se descurcă în ”servicii” și întîlniri de alcov supraregizate dar este inabil complet în fața publicului. Deși a fost așteptat cu înflăcărare în 2012 în Piața Victoriei, s-a lăsat rugat ȘI așteptat și a venit doar de cîteva ori, pășind pe vîrful picioarelor ca o fecioară care vine timidă să-și culeagă complimentele pentru fecioria ei pe care dorea s-o vîndă dar nu știa cum. Deși ICCD-ul îi acordase apriori rolul de unic mîntuitor el venea la întîlnirile cu susținătorii doar după ce toată lumea se aduna și forma un culoar regulamentar de aplaudaci prin care el trecea ca o primadonă după spectacol. Doar că el nu dăduse încă niciun spectacol.

Putea atunci să se instaureze ca lider pe un val de mînie morală, să-i zicem așa, val care s-ar fi rostogolit (avem astăzi certitudinea asta, valul s-a rostogolit și a produs mari uimiri la alegerile prezidențiale) și l-ar fi putut face azi președintele României. În plus, dacă mișcarea aceea avea un lider de la bun început, probabil că într-adevăr s-ar fi început o revoluție morală în mai multe straturi ale societății. MRU n-a simțit acel val, n-a simțit momementul, a ratat toate ocaziile care i s-au oferit pe tavă!, MULTE, a preferat mereu ușile din dos. A preferat să se ascundă într-o poziție misterioasă, inaccesibilă dar care, neproducînd rezultate, vezi și eșecul FC, arată că de fapt, nu ascundea nimic. Sau ascundea tocmai incapacitatea lui de a capta momentele esențiale și de a le fi lider, cum spuneam. E acesta un semn bun despre el? Dimpotrivă, e un semn rău. Am cunoștințe care ori au intrat în FC sperînd că se va face ceva prin acest partid, ori au gravitat foarte aproape de conducerea lui. Au ieșit din această aventură cu spiritul mai mototolit ca oricînd. MRU nu era disponibil niciodată, aproape pentru nicio întrevedere cu susținătorii lui, era mereu ”într-o întîlnire”. ”Într-o întîlnire” ultrasecretă, ultra importantă, cu cineva ultra important. MRU lasă tot timpul senzația că e undeva, într-o lojă, aflată într-o lojă, ascunsă într-o altă lojă. Ceva la care tu nu ai cum să ai acces, numai el, pentru că tu nu ești important, numai el e important și tu niciodată n-ai cum să fii ca el. Aroganță, aroganță… boală grea. Dar cum nici măcar un consiliu de război nu ține pentru totdeauna, după o vreme te întrebai dacă e posibil așa ceva și dacă nu, de ce se ferește omul să se întîlnească cu tine. Și cum ar putea guverna așa? Păi, voila, n-ar putea.

Mie mi-a lăsat impresia unui curios caz de om care, deși are orgoliul de a pretinde funcții și poziții înalte în stat, nu are anvergura interioară și exterioară necesară unui lider. Pe el îl jenează tocmai acele valuri sociale care produc un lider de anvergură: entuziasmul popular, ieșitul în stradă, euforia, avîntul. El nu poate să pășească printre niște oameni înfierbîntați, printre niște oameni pe care i-a bătut soarele-n cap pe caldarîmul din fața guvernului, la proteste de stradă, după multe după-amieze toride de vară. Energiile lor îl fac să se închidă într-o carapace, să se împleticească, să fugă. Cîte mîini nu s-au întins rugătoare înspre el: scapă-ne de ei, scapă-ne de ei!, și pe cîte le-a strîns? Dintr-un candidat la președenție propus de un val popular acum doi ani a ajuns un candidat la cancelaria prezidențială și pare fericit de situația asta. Nu mai bine ne spunea că nu vrea să fie președinte? Sau voia? Dar nu voia să facă nimic pentru asta, voia să-l punem noi și gata? Nu avea chef nici măcar de o campanie pentru funcția de președinte, ar fi vrut să se trezească direct pe scaun… mda. Și e bun de șef de cancelarie un om care nu mai departe de acum doi ani visa să fie el președintele României și nu i-a ieșit nici măcar de-o candidatură? N-o să vrea el să se transforme într-un fel președinte bis, de președinte doi, din frustrare?

Iohannis, pe de altă parte s-ar putea să aibe mai multă inteligență nativă, ca lider. De capul lui și dacă-și urmează cu atenție intuiția, pînă la urmă se repliază și punctează. Deși are fix aceeași expresie țeapănă și impenetrabilă ca MRU, Iohannis a arătat deja că nu se ferește de public. Am fost la lansarea lui de carte și mulțimea adunată acolo putea să amețească pe oricine. El n-a amețit și n-a plecat acasă. A stat și-a semnat neobosit cărțile alea o oră peste programul obișnuit al tîrgului. De capul lui, Iohannis pare să fie mai bun ca atunci cînd e sfătuit de cei ce-l înconjoară în acest moment. Nu degeaba s-a zvonit pe lîngă zidul lui Țucănberg că la prima întîlnire televizată cu Ponta a plecat tam-nesam de la o ședință nesfîrșită a ACL. S-a ridicat pur și simplu și a plecat la televiziune, așa se spune, pentru că ședința aceea, ca multe altele, nu ajungea la niciun rezultat.

La ora asta nu-i putem imputa lui MRU necinstea sau corupția. Însă ratările lui în plan profesional, atît de recente s-ar putea să-l afecteze într-un post care cere să știi să fii vioara a II-a, să știi să fii un bun PR, o bună conexiune cu toți românii. Nu se va uita el oare, la președinte, gîndindu-se: în locul lui aș putea fi eu? Va fi el în stare să renunțe la excelenta limbă de lemn pe care o vorbește cîteodată? Va fi el în stare să-l completeze pe președinte, în registrele inferioare? Ori vor forma împreună un fel de guvern 2, un guvern paralel, din umbră? Oricît de potriviți par, mie mi se pare nepotrivită această asociere.

Nu cred că cei din jurul lui Iohannis se vor simți la cititul – improbabil – al acestor rînduri, și vor ceda ceva din puterea și privilegiile lor. Mă îndoiesc tot mai tare că mentalitatea acestor oameni poate fi schimbată altfel decît cu forța. Prin presiune populară. Prin amenințarea lor cu debarcarea definitivă de la guvernare. Și și atunci vor fi schimbări minime, de suprafață, mai mult niște retrageri în umbră, abdicări forțate. Dar poate domnul Iohannis ar pricepe că are nevoie de altceva. De altcineva.

Președintele Iohannis are nevoie de oameni care să țină deschisă ușa cancelariei prezindețiale, nu s-o închidă într-o rîncezeală instituțională, atît de specifică mai tuturor instituțiilor statului român. Închidere pe care o practică MRU, care tot timpul se comportă așa. Iohannis are nevoie de cineva care să-l mai deschidă pe el, ca și om, poate chiar de o femeie, el fiind atît de serios-masculin. O tipologie atît de masculină: bărbatul tenace, taciturn, consecvent și serios poate are nevoie lîngă ea de tipologia lipsă: o persoană calină, veselă, blîndă, comunicativă, solară. Ideal ar cineva care să-l pună în valoare, prin contrast, fără să se facă de rîs, o persoană în același timp capabilă și cu imaginea nepătată. Iar MRU are nevoie urgentă de o schimbare profundă, de o trezire, de o urnire din obișnuințele lui, din ticurile lui îmbîcsite altfel își va rata tot viitorul politic.

Mai căutați, domnule Iohannis, mai căutați. Imposbil să nu găsiți ceva mai bun.

P.S.: Domnule Iohannis, nu aveți nevoie de oameni care să vă confirme, să vă gireze, de nume. Dumneavoastră ați fost ales cu un vot exemplar. În acest moment îi puteți gira o vreme dumneavoastră pe alții.

Anunțuri

unde ne sînt adulții?


am ajuns dintr-o dată la o vîrstă în care oamenii din jur încearcă să mă îndese cu de-a sila în două tipare neverosimile: ”ești încă o copilă” și ”ești babă, sărumîna’”.

ceea ce nu sînt. nici una din alta.

nu fac parte din categoria oamenilor care, între agonie și extaz, între ură și iubire sau copilărie și moarte n-au nicio altă nuanță, nu trec prin nicio altă fază. Ba dimpotrivă, am nuanțe multe, și nu sînt toate nuanțe de gri, oh, no!, chiar deloc NU, am răzgîndiri și ocoliri, reîntoarceri, refaceri ale unor drumuri, prejudecăți active și prejudecăți de muuult depășite. scriu și rescriu prezentul.

nu sînt apretată și aseptică, thank God și nici n-am convingeri imuabile.

sînt pur și simplu adultă. dar, deodată sînt și cvasi singură. într-un sens metaforic, evident.

sînt singură pentru că în jurul meu nu găsesc majoritar adulți, ca mine, ci veșnici adolescenți, veșnici copii. Găsesc moșulici de 30+, anchilozați în hibe, ticuri și neputințe, în panici pe care nu vor să le depășească sau nu cred că mai pot, într-un cor de meschinării dobîndite nici ei nu știu cînd și de ce. Găsesc foarte rar adulți care își asumă vîrstă, care nu stau în fiecare noapte la o băută pentru că a doua zi mai au și alte obligații, nu pentru că nu mai sînt tineri, adulți care știu să se distreze și atunci cînd o fac, o fac lată, care își asumă sportul și dieta nu ca pe niște consecințe nefericite ale bătrîneții ci ca pe niște unelte foarte folositoare pentru o viață mai de calitate, în fine, adulți cu care poți atinge, în fond, o infinitate de subiecte fără să stîrnești puseuri de oftici adolescentine la orice părere contrară ai avea. adulți care își asumă și ratările în amor și căsniciile durabile, și divorțul dar și monogamia, și copiii și lipsa lor. adulți care își asumă și căsnicia după 10-15-20 de ani dar și să-ți ia viața de la capăt la 40-50 de ani.

e ca și cum toate generațiile între 25 și 55 de ani n-ar exista. adulții noștri nu mai au viață sexuală de la 35 de ani și nu fac nimic se îndrepte asta. adulții noștri nu arată a adulți, ați observat? sînt ori niște femei despletite care cred în Făt Frumos și la 35-45 de ani, (sau cu codițe de școlăriță, parcă și mai rău), respectiv niște hipsteri cu pantalonii cu turul lăsat și căciula trasă pe cap și la birou și la Ateneu, ori sînt niște bătrînei de la 33, deja neputincioși în fața burților și părului prea devreme grizonat. Cînd îmi cert amicii pentru că-mi declamă melodramatic ”am îmbătrînit” simt cum doar prin dezacordul pe care-l exprim m-am și îndepărtat de ei și ei de mine. Doar pentru că nu accept să intru în categoria moșilor și a babelor tinere sînt deja un mutant, un experiment social.

”am îmbătrînit” – a devenit un slogan confortabil în care se inghesuie toată comoditatea și lenea din lume. ”am îmbătrînit” – și gata, nu mai trebuie să faci nimic, să lupți pentru nimic. ce tîmpenie! de la 35-40 de ani, pînă înspre 80 de ani cînd mai mult ca sigur ai să mori, mai ai undeva între 30 și 40 de ani de trăit. ești sigur că pe toți vrei să-i trăiești în bătrînețe? sau vrei să fii un caraghios bătrîn care încă se mai dă de 20 de ani? Chiar vrei 18 ani de copilărie, 20 de ani de tinerețe și 40 de ani de bătrînețe? sigur nu vrei mai multe faze, stadii, vîrste în viața asta? chiar vrei la 45 de ani să stai să asculți prejudecățile unuia de 20, cum descoperă el că la 40 de ani se mai face sex, cum descoperă cu oroare că și el se îngrașă, face celulită. cum crede că o să schimbe lumea, toată, cum descoperă că nu poate, cum se desumflă, cum trece prin aceleași depresii cum ai trecut și tu? chiar vrei să stai mereu numai cu oameni pentru care lumea începe azi? chiar n-ai nicio satisfacție în a împărtăși din experiența ta cu oameni care au experiențe comparabile? sînt faini tinerii, e faină energia lor dar e obositor să trăiești mereu într-o lume atît de îngustă din punctul de vedere al experienței…. experiența, da experiența de viață! cum poți să NU prețuiești așa ceva??

nu văd oameni în jurul meu care să vrea cu adevărat să-și asume experiența. ceea ce e cea mai mare pierdere. calitatea care sporește odată cu trecerea anilor e tocmai experiența de viață, așa cum e ea și ce concluzii putem trage din ea. experiența de viață asumată poate de la o vîrstă încolo să țină locul înțelepciunii pe care n-ai avut-o la 20 de ani. da, poate să înclocuiască înțelepciunea. sigur, ar fi minunat să fi fost și înțelept și acum să devii și rafinat prin experiență, dar… să ne mulțumim cu ce avem.

Nu mi se pare deloc că eram mai inteligentă la 20 de ani ca acum. din anume puncte de vedere mă bucur că nu mai am 20 de ani și mintea de atunci. Pentru că, atît cît am putut, am avut grijă de mintea mea, ea a sporit, și acum, cînd mă uit în urmă îmi pare rău că nu pot să mă întîlnescu cu tînăra de atunci și să-i dau niște sfaturi de viață.

Problema e că nu pot să împart experiența asta de viață cu prea mulți acum. Problema mea e că adulții din jurul meu ori nu vor să-și aducă aminte prin ce-au/ce-am trecut ori nu au făcut niciodată un efort să înțeleagă. Și au o imagine total nerealistă despre ei.

aproape nu avem o imagine normală a adultului. nu avem haine pentru adulți, cărți pentru adulți, filme pentru adulți, cluburi pentru adulți, muzică pentru adulți… job-uri pentru adulți! publicitatea nu se adresează adulților, nimic nu se adresează adulților pe lumea asta. ce-o să mai rîd peste 10-15 ani cînd toată generația asta pe care au crezut publicitarii și marile firme care finanțează cașcavalul publicitar că o cresc cu milioane de reclame va cumpăra produsele acelui timp, cine știe ce device-uri, ce mode deșucheate, ce pachete promoționale pe lună, și nicidecum produsele lor! de la 40 de ani pînă la 60 de ani nu mai ești interesant pentru nicio agenție de publicitate, iar de la 60 catena crede că ți se adresează prin intermediul Stelei și a lui Arșinel. Nici maică-mea nu se mai uită la expirații ăia și ea are peste 60 de ani.

ce ne facem, toată super-obsesia asta cu tinerețea mi se pare de-a dreptul cretină, mai ales că e tradusă prin infantilism progresiv, nu prin candoare, puritate, avînt, entuziasm.. calități foarte rare de care am avea mare nevoie azi. m-am trezit deodată adultă, o adultă care duce lipsa nu numai a adulților ci și a unei lumi a adulților. am avut o foaaarte lungă adolescență, pe care o consider încheiată în sfîrșit. și acum m-am trezit aproape singură. metaforic, evident.

nu înțeleg cînd și unde s-a pierdut vîrsta adultă. e fain să fii adult. de ce nu vă place? de ce urîți atîta vîrsta asta? e poziția de maximă lejeritate, singura perioadă din viață cînd te poți uita cu compasiune și la tineri și la bătrîni. compasiune și cîteodată, milă. milă pentru prejudecățile de la 20 de ani, cînd toți bătrînii îți puțeau și te enervau, cînd cei de 30 de ani ți se păreau extrem de expirați, cînd te îngrozeai cînd auzeai că oamenii mai fac sex la 40 de ani. milă și compasiune pentru că, deodată, îți amintești că și tu gîndeai la fel. și ție îți puțeau bătrînii și te întrebau de ce cei de 40 de ani își mai tîrăsc hoiturile pe stradă cînd ar putea să stea acasă și să aștepte să moară. Îți amintești și tu de cruzimea tinereții lor. milă pentru că știi că mai au cîțiva ani și deodată se vor simți îngrozitor de bătrîni, mai ales dacă și-au pregătit terenul pentru asta tot evaluîndu-i pe cei de 30+ ca fiind extrem de bătrîni iar pe cei de 40+ cu un picior în groapă.

aș vrea să fiu p tînără adultă pentru totdeauna. pentru că mă simt îndeajuns de confortabil în pielea mea?

ia să rămînă ponta la guvernare :)


pînă prin aprilie, mai, așa… ia să ne treacă el, el însuși, victor viorel cel viteaz prin iarna asta. Că de-acumaaa, pînă hăăăăt, în martie, românu’ o s-o frece, în decembrie, ianuarie și februarie nu se întîmplă nimic de ani de zile, nimic nu merge. Ia să treacă el și guvernul lui de ger și de plata gazelor, și de întrețineri, și de lunile cînd românu’ strînge mațu’ după ce-a cheltuit ultimii bani de sărbători. Ianuarie și februarie sînt luni de sărăcie, țigări se mai vînd, pîine și cartele de telefon da’ nici din alea nu știu ce… Ia să ne dea Domnu’ și-o iarnă din aia mai aprigă ca anul trecut, cu zăpezi de 3 metri vreau, în bucurești, ilfov, dolj, olt, teleorman, constanța, hunedoara, în toate județele roșii și să ținăăă pîn’ la Paști… ia să guverneze ei, psd-iștii țara, să-și scoată singuri, SINGURI, castanele din foc. Ia să facă ponta curat după toată murdăria pe care a făcut-o, hai, ponta, strînge băierele pungii acum, strînge cioburile, mulțumește lumea, plătește ce-ai promis că plătești, din cifrele alea umflate de INS, din cer, din ce-o fi, pe noi nu ne interesează, hai, strînge-ți singur gunoiul înainte să te ejectezi de pe scena politică, hai, hai, mai repede!

Nici că se putea o pedeapsă mai ironică pentru el. Și nu trebuie să-l slăbim nicio clipă!

Ia să vină cu bugetul ăla pe masă. Ia să vedem cum dreg milioanele de pomeni electorale. Că au dat cu 10 mîini înainte de alegeri. ”Au dat…”… ponta a dat, cu acordul celor din spatele lui ca să se aleagă președinte. Și nu s-a ales. Foarte bine. Foarte, foarte, foarte bine. Acum să scoată banii de undeva. Să flutere bagheta magică de la Olivander, să se roage cu bor pentru o minune, nu știu și nu mă interesează. Ce? V-a luat bor banii și nu v-a dat nimic? Păi nu v-a zis de la început: domnu’ a dat, domnu’ a luat? Ha? Așa-i la ei, ce să faci. Ghinion. N-ați fost aleși de milioane de români? Nu vă dați mari cu susținerea lor populară? Nu sînteți cei mai deștepți, cei mai buni, cei mai ortodocși, cei mai cretini creștini și cei mai mîndri români? Păi? Păi!

De abia aștept să guvernați și voi ceva. Hai cu banii de sărbători, c-avem multe de acu’ pînă la anu’, și vrem mici și bere și cozonaci și la plăcinteee, înainte, tot înainte! Hăi, hăi! Hai cu banii de-o vacanță mică de Crăciun da’și una de schi după sărbători, că de sărbători e mai greu să schiezi cu burta plină. hai cu excursia de Paște, hai cu banii de 1 mai. Ce? N-o să avem bani de 1 mai să mergem la mare? Păi cum adică? Măi, ponto, măi, te dai la obiceiurile strămoșești? Păi îți luăm gîtul dacă ne faci să stăm acas’. N-ai zis că ne îmbogățești pe toți? Hai cu creșterea econommică, hai cu pensiile, hai.

Vezi, Ponto, că acum, taman acum cînd NU te aleserăm președinte, la G20, știi ce-i aia G20?, poate le știi ca și cu MTO-ul, ia de-aici un link și de-aici un link în engleză, mai elaborat, să nu mori prost, la G20 Cameron a zis că s-ar putea s-avem a treia recesiune, dar tu ești prea bun ponto, să te sperie englezoiu ăla pă tine, măh. Le rezolvi tu pe toate în doo ședințe televizate, noo? dai două oug-uri din alea și totu-i ca și pus cu mîna.

de abia aștept să văd cum le descurci tu. De abia aștept să număr cu 1,9% mai mulți bani în buzunar în FIECARE zi. De abia aștept să văd cum se va trăi bine în versiunea ta, că pînă acum n-am văzut. A, o să dai vină iar pe băsescu? Atît de penibil ai să fii? Tu, cu tăriceanu – dacă nu se mai îndrăgostește odată și te lasă baltă, cu diaconescu care nu mai are nici dinți în gură dar așteaptă să fie condamnat, cu oprea, care-și face uniforma de rîs de cîte ori poate, cu partidul fantomă pc, și liderul lui de mucava… hai cu egalarea, ponta, de abia aștept să mă îmbogățesc de pe urma ta :))

P.S.: ponta, cum a fost popcornu’? bun? bun, a? te-ai uitat la teveu și ai mîncat popcorn de alegerile astea? se vede :))

 

de ce ne-ar decide soarta teleormănenii, doljenii, constănțenii…


Pentru că pot. Nu vă vine să credeți că-i așa simplu, nu? Eu cred că e așa simplu. Din păcate. Oamenii fac lucruri pentru că pot. Apoi pentru că așa vreau. Dar cum am ajuns la mîna unora ca ăștia? Păi… Păi construind o societate (am construit-o singuri, hai să fim sinceri: SINGURI, de 25 de ani), o societate care se bazează pe… doar pe niște neostoite dorințe consumeriste: case, mașini, țoale, concedii, crăpelniță și cît mai multă liniște-n cap. Să nu ne deranjeze vreo îndoială, vreo rușine, vreun gînd de viitor.  Românii s-au crezut nemuritori în sfertul ăsta de secol, nemuritori, așa că și-au permis să n-aibe niciun gînd, nicio problemă în afară de cea a grătarului de mîine, a micilor de poimîine, a gustului tare și amărui care ne face bărbați, a unei plaje murdare vara și a unei pîrtii prea aglomerate iarna. Românii au testat pe ei înșiși cum e să trăiești oricum, așa cum îți vine. Cum îți vine acum, pe loc. Au testat pe ei înșiși gratificarea absolută și imediată: vreau acum zece mici și acum îi și mănînc indiferent de. Vreau acum un merțan. Vreau acum o casă. Vreau acum o femeie, un copil, nu-i mai vreau, să se ducă, vreau să-mi trăiesc viața. Vreau o amantă tînără și siliconată, n-o mai vreau că e petardă, vreau o petardă, vreau o femeie serioasă, vreau un bărbat cu bani, vreau un job unde să nu muncesc, să țip la cei din jurul meu și să iau foarte mulți bani. Și cum s-au încîlcit în toate aceste dorințe, multe meschine, și nu și-au construit o plasă de siguranță din meritocrație, principii, valori, competiție, acum cad în gol și sînt la mîna celor mai disperați: cei mai săraci care depind de cei mai corupți. E bine așa?

N-am construit o societate bazată pe meritocrație.

Me-ri-to-cra-ție. Meritocrație… ce-o fi meritocrația? Pe principii, valori… Ce valori? Ce principii?

N-am construit un capitalism românesc. Am construit o societate rudiementară, consumeristă. Care încă se hrănește cu o colecție de fantezii împrumutate din filme și cărțile răsfoite în copilărie, din miturile despre etnogeneza poporului român și despre cum umblă cîinii cu covrigii-n coadă prin alte țări și cum cresc banii în pom fără să facă nimeni nimic.

Băă, ca acolo băă, să fie și la noi. Și-a mai luat o gură de vin contrafăcut sau coniac unirea nu mai puțin original.

Dorele, măi Dorele… ce ne-ai făcut, măh?

Nu județele cele mai bogate, mai bine gospodărite, mai socotite, mai îngrijite, mai cinstite dau conducătorii acestei țări ci tocmai cele unde sărăcia și hoția sînt cronice, sînt un fel de viață. Acele părți din țară în care oamenii sînt convinși că e bine să furi, mai bine decît să muncești, corupția e bună, conducătorii pot fi hoți, obraznici, mincinoși, chiar așa ar trebui să fie conducătorii: hoți și mincinoși și cine nu se pricepe la asta nu poate fi conducător, da?, dar să le mai dea și lor ceva. Și ei să nu facă nimic. Nu, nu sînt hiperbole astea, nu. Istoria ne spune că oamenii pot fi făcuți să creadă că nazismul e bun, că evreii sînt răi, că tătuca Stalin a iubit poporul, (citeam odată fascinată cum oamenii au plîns la moartea lui), că pui bani la Caritas azi și mîine iei de 8 ori mai mult, că doar Caritasul are o drojdie specială pe care o pune pe bani și gata, banii crește. Oamenii au crezut de-a lungul timpului că e bine și gustos să mănînci alți oameni, că e moral și creștinește să-i torturezi, să-i arzi pe rug. Se pare că nu sîntem o specie chiar atît de evoluată, after all…

Județele unde lumea iese la gard să-i vadă pe dragnea și ponta cum se dau cu barca pe uliță în apă de 2-3 palme, alea în care mazăre e ziua primar și noaptea faraon, faraoane, faraoane, nu ne-aduci niște-amazoane?, alea dau parlamentul, președintele. De ce?

Pentru că ei sînt cei mai disperați. Pentru că ei au cea mai mare nevoie să se perpetueze viața nocivă și sordidă în care trăiesc. Sună incredibil, nu-i așa? Și totuși, experiența ne arată că așa e. Cum să vrei să perpetuezi o viață nocivă, sordidă? Păi dacă alta nu cunoști? Și nici nu-ți poți imagina c-ar putea exista? Există plăcere și-n lenevie, și-n prostie, și-n văicăreală. ȘI-N PĂCAT, OHOO, CE PLĂCERI! Și-n isterie, și-n a fi o țață sau un papițoi. Și-n a-ntinde mîna. Și-ntr-un interminabil dezastru e o plăcere: plăcerea de-a fi permanent victimă, de-a apărea o dată pe an la televizor ca grup compact de victime de serviciu: săracii, cum i-au inundat apele, ce rele sînt și apele astea, cum li s-au dărîmat casele, ce săraci sînt, mvaai! Dacă atîta e orizontul lor? Dacă pînă acolo au involuat? Omul e o specie care are nevoie de constantă îngrijire și educație altminteri se degradează pînă la cele mai abjecte forme.

Cum să le spui unora care trăiesc din ajutoare de 10-20 de ani, în case de chirpici, cu buda-n curte da’ cu lcd-ul pe masă, cu sticla legată de gură, fără bani de pîine dar care vorbesc non-stop la telefon, că de mîine trebuie să tragă de ei și să-și schimbe viața? Păi schimbările majore în viață sînt cele mai grele perioade și pentru oameni relativ echilibrați: cînd te muți, cînd îți schimbi serviciul, cînd te hotărăști să te muți cu cineva, cînd divorțezi, cînd se naște un copi, cînd mori… Schimbările se fac cu un foarte mare consum de energie, de resurse interioare. Cum convingi milioane de oameni care s-au învățat să subziste într-un sistem finanțat de un stat corupt să-și schimbe viața pe care o duc cu alta? Cu alta în care există competiție, dar și stres, în care există bani dar și muncă? Mda, cum? Păi cum? Păi nu s-a gîndit nimeni la asta. Și uite unde s-a ajuns.

De ce nu ne-am gîndit la asta pînă acum, pînă nu ne-a ajuns cuțitul la os?

Pentru că sîntem încă încrezuți și superiori, pentru că încă avem ce mînca: pensiile părinților, că de aia votează românii cu ponta, pentru că încă ne pemitem să avem fantasme și fantezii.

Păi pentru că avem o falsă libertate, o falsă egalitate și o falsă democrație. Pentru că în România nu există încă o competiție reală, pentru că încă n-am ajuns în capitalism. Sîntem într-un limbo postcomunism, care, tare frică mi-e, ne poate duce oriunde. Pentru că n-avem valori.

Pentru că nu avem valori.

Poate ne trezim odată. Ce ziceți de chestia asta? O să fie cam ca un duș rece trezirea, un duș rece, iarna, într-o casă neîncălzită, dar poate tragem de noi.

Nimeni nu vine să facă asta pentru noi, români. Nimeni. Noi trebuie să facem ce e mai bine pentru noi.

*

O să ne decidă soarta tot cei mai corupți, mai stricați și mai săraci cu duhul atîta timp cît nu o să ne-o decidem noi.

de ce votează românii hoția, corupția…


pentru că unora le folosește. Corupția din instituțiile statului îi ține în funcții, le permite să-și angajeze toate rudele acolo unde lucrează, să muncească într-un ritm și cu o calitate ce n-au legătură cu o piață capitalistă a muncii, să fie obraznici, să aibe sentimentul unei siguranțe pe viață. Să muncească doar 8-9 ore pe zi, cînd la privați, pe criza asta, muncești cît e nevoie. Din unele funcții la stat nu te îmbogățești dar nici nu mori de foame și nici nu te poate da nimeni, de fapt afară. Dacă știi să te chivernisești poți duce o viață liniștită și tihnită. Alții, care se laudă că nu fură, de fapt fură puțin. O atenție, o relație, un serviciu din parte cuiva căruia i-ai rezolvat o problemă… Nu bagă mîna pînă la cot în borcan și se consideră sfinți din cauza asta. Nu fac nicio diferență între a uza sau a abuza de funcții și doar pentru că n-au devalizat și ei România se cred superiori moral.

Corupția le îngăduie oamenilor să-și rezolve încă diverse treburi pe scurtături. Nu stau la cozi, se duc la cineva care-i poate ajuta. N-au plătit cutare dări, vorbesc cu cineva. Au furat curent, nu l-au plătit și acum dă să li se taie, vorbesc cu cineva. Și tot așa.

Corupția le îngăduie și firmelor private să obțină contracte pe care altminteri nu le-ar merita.

Oamenii votează cu hoții pentru că nu cred că în România se pot face bani altcumva. Oamenii mai fură și din neputință, din prostie, nu numai pentru că sînt ei profund stricați interior. Fură ca să trăiască și nu știu cum să trăiască altcumva. Fură ca să aibe bani de nuntă, apoi de-o casă, apoi de-o mașină, apoi de naștere și botez, apoi de școala copilului, apoi ca să-l dea la facultate, apoi ca să-l însoare… În viață e greu, vorba unui amic, și mulți nu sînt neapărat răi, sînt doar neputincioși. Aleg calea cea ușoară nu cea dreaptă.

Probabil că dacă le-ai arăta…

Gîndiți-vă la fenomentul abrupt de cizelare pe care-l suferă românii care muncesc mai mult timp în străinătate: deodată se îmbracă altfel, vorbesc altfel, stau la coadă la vot 7-8 ore deși în România nici n-ar fi ieșit din casă dacă vedeau vreun norișor alb și pufos pe cer. După cîteva luni de profund șoc interior, în societăți în care ori de adaptezi ori mori, se schimbă. Acolo, în străinătate văd că se poate trăi și altfel și acest altfel le aduce de fapt o viață mai bună.

Oamenii votează un plagiator pentru că și ei au plagiat la viața lor. Și dacă s-ar afla… Au copiat din școala primară și pînă la ultima formă de învățămînt pe care au absolvit-o. Își copiază statusurile, comentariile, părerile, pozele, CV-urile, ah, CV-urile, să nu începem cu CV-urile care-s o minciună de la un cap la altul! … cultul proprietății încă nu s-a dezvoltat la noi. La noi, de fapt, încă funcționează o retardată mentalitate comunistă care încuraja așa ceva: să furi de la cei mai bogați: spiritual, material… Iar să lovești în astfel de vieți construite pe una sau mai multe minciuni înseamnă să le clatini sau chiar să le distrugi.

Oamenii se pot schimba. Oamenii se schimbă. Nu toți au compasul moral interior bine fixat și da, sînt influențabili. În bine sau în rău. Cred că și binele și răul se îmbracă întîi pentru ei în mantia vieții mai bune, a unui viitor mai prosper. Lumea votează cu ponta și psd-ul pentru că știu ce votează: binele imediat. Cu ACL-ul nu știu ce votează. Cu ce votezi cînd votezi cu ACL-ul? Cu România lucrului bine făcut? Pe cinstea mea dacă mai știu ce-i aia. Cine mai știe cum arată un lucru bine făcut în România?

În fond, ponta n-a făcut bine ce-a făcut? ce-a făcut? a mai plagiat, a stat în gașca care trebuie, a divorțat și s-a însurat în familia care trebuie, a făcut cel puțin o vizită unui om care apoi s-a sinucis, ce-a făcut, mai exact? N-a făcut el bine pentru el, familia lui, tribul lui? Nu asta e filozofia noastră, a tuturor?

Ca să învingi așa ceva + inerția a 50 de ani de comunism și a 25 de ani de dezamăgiri postcomuniste îți trebuie multă, multă putere de convingere.  MULTĂ. Ca politician nu poți să le vinzi oamenilor blabla-uri, principii morale, valori… mai ales azi. Poate într-o altă zi, într-o altă viață. Azi, oamenilor le trebuie soluții pentru mîine, pentru iarna asta, pentru acum. Le trebuie bani de sărbători, le trebuie soluții să treacă peste ianuarie și februarie, îngrozitoarele luni de iarnă cînd NIMIC NU MERGE ÎN ROMÂNIA. Le trebuie apoi bani de Paști, de bulgari, de o fugă la greci…

Revoluțiile în gîndire se fac încet, muntele se urcă pas cu pas, da, dar nu pierzînd mereu, nu un pas înainte și doi înapoi.

Poate ar trebui să ne propunem să cîștigăm, să căștigăm puterea da, și apoi să îi învățăm pe oameni că morala și principiile așează societatea pe un loc mai bun.

Zic și eu că nu mai știu ce să zic. Mă apucă disperarea.

alegerile neputinței


se lasă așa un val de neputință peste români, de neputință tot mai conștientă ea însăși, cum n-am mai văzut în timpul vieții mele. O mai fi fost, da’ prin alte vieți. Cum se vor motiva oamenii să se ducă la vot, scremut-gemut, după așa o campanie electorală, habar n-am. De acum îi felicit pe cei care vor face asta. Da, dreptul la vot a fost cîștigat prin moartea unora dintre noi, ce dacă n-au făcut parte din familiile noastre, asta le micșorează jertfa? Absolut deloc. Și cine nu profită de asta ia totul mult prea de-a gata.

Pe de altă parte, înțeleg și greața unora de-a mai legitima această clasă politică. Chiar înțeleg. Clasa asta politică ne-a distrus toată încrederea în viitor, ne-a făcut pilaf moralul și morala, ne-a tîmpit. Visez și eu ca alte zeci de mii de români niște mari țepe în Piața Universității pregătite pentru un ritual de purificare. Și de groază. Și eu îi trag la proțap, le strig măscări, îi batjocoresc, îi țin în cuști ani de zile cum l-a ținut Tamerlan cel Mare pe Baiazid… și? Și ce, oricum nu vom face asta. Sau, Doamne ferește să ajungem în halul ăla de isterie de masă.

Da, clasa politică… ce nenorocire pe capul nostru!

Dar noi? Noi nu sîntem o nenorocire, cumva, pentru noi?

Gîndul celor care nu vor să legitimeze această clasă politică e corect doar pe jumătate. Căci după ce-au stat cu brațele încrucișate în ziua votului, marș, mă, de-aici, gen, de-a doua zi ar trebui să se coaguleze toți într-o mișcare națională care să dea jos toată clasa politică pe care nu mai vor s-o legitimeze și să propună altceva. Aproape niciunul din acești nihiliști nu face așa ceva. Nici măcar nu intenționează, nici în vis, nici ca-n visele cu țepele și proțapul. De fapt, visele alea groaznice sînt mai aproape de noi ca vreo imagine, vreo situație ideală în care am putea schimba ceva. Mai toți cei ce refuză să voteze se învăluie în mantia neputinței și-și pun pe cap coroana disprețului suveran:

– nooooi? păi ce? noi facem politică? să facă ei ceva.
– care ei? nu tocmai i-am dat jos și i-am tras în țeapă?
– păi… să vină cineva, să facă ceva.
– cine?

*

problema este că noi sîntem cei ce trebuie să vină. Nu vine nimeni altcineva, români. Noi trebuie să venim și dacă nu venim e numai vina noastră. Cine vreți să vină? Chiar vreți să vină altcineva?? Aveți vise erotice cu prințul Charles?? E BINE că nu vine nimeni altcineva. Cînd a ales altcineva pentru noi ultima oară am tîrîit-o prin comunism aproape 50 de ani. Am întîlnit la un moment dat niște oameni frumoși, de-o vîrstă înaintată, care plîngeau la bătrînețe că toată tinerețea și-au trăit-o într-un lagăr experimental. Că s-au făcut experimente pe ei. Că cineva, mai mulți, odată, au decis să experimenteze un sistem socio-politic pe un număr de națiuni, fără să le întrebe. Asta vreți? Să vină cineva să experimenteze iar pe noi ceva? Cam cum se mai face încă în Coreea de Nord.

– nooo, că noi nu putem ajunge așa.

Pe bune? De unde știți? Dacă acceptați cu așa ușurință ca alți oameni să decidă pentru voi, la ce vă puteți aștepta? Și nu vă mai faceți că nu vă amintiți s-au n-ați auzit cum era comunismul. Fiecare avea o casă în comunism? Chiar așa?? Atunci de ce n-avem și azi fiecare o casă, din moment ce 4 milioane sînt plecați, natalitatea a scăzut și s-a construit non stop în ultimii 25 de ani? Pînă la ora asta trebuia să avem fiecare două case, nu numai candidații la președenție, dacă mitul ăsta ar fi fost adevărat. Fiecare avea un serviciu? Și toți lucreau unde voiau, ce voiau? Așa e, unii au lucrat 5-10 ani și la canal, alții au fost mutași din Banat în Bărăgan peste noapte, lăsați 5 ani în cîmp și apoi mutați înapoi și cîte și mai cîte. Da, munceau toți. Unii turnau pe la securitate, alții erau doar prietenoși și se aveau bine cu toată lumea, aham. Aveau toți ce mînca? Eu am avut ce mînca, că nu m-am născut în București, și-ai mei aveau grădini – da, mai multe – și erau extrem de buni gospodari. Dar pe aici aud că se făcea o foame legendară, ostoită numai după 4-5 cozi pe zi cu niște creveți vietnamezi. Am văzut primii blugi pe la 12-13 ani și cînd primeam o sticlă de pepsi o țineam și 3 luni în vitrină. Bibelou. Cînd ne veneau prietenii nemți în vizită, din ăia plecați în Germania, îmi aduceau juma de kil de bomboane și gume, din alea ce să găsesc azi pe toate drumurile și le drămuiam de-mi ajungeau un an. O ciocolată o mîncam într-o săptămîna-două-trei, în funcție de cît de rară era marca. Și eu am trăit puțin și bine în comunism. Vreți la ruși? Să ne scopească ăia și de ultimele oo, după cîteva găleți de Stalinskaya? Vreți la chinezi? Să mîncăm tăiței de plastic? Să ne transformăm într-o țară lohn? dar vreți ceva, dragi români, în afară să fim neputincioși și plini de spume?

E rău azi, nu? A fost dezamăgitor postcomunismul. Știu, doar și eu am greșit direcția la 18 ani și în loc s-o iau spre vest am luat-o spre est. Doar că nu putem da la nesfîrșit vina pe niște conspirații extraordinare, pe niște conjucturi planetare nefericite care se împotrivesc poporului român. În ăștia 25 de aveam tot timpul să ne trezim la realitate. Și să-ncepem să ne facem o viață așa cum vrem. Sîntem săraci, sîntem dezumflați, flasci, nu mai vrem nimic… da, știu, dar cine să vină să ne scoată din asta în afară de noi? Căci tot noi ne-am băgat aici.

Eu sînt de acord să nu mai legitimăm actuala clasă politică. Dar nu sînt de acord să stăm cu mîinile în sîn și să așteptăm să vină cineva să facă ceva. Să dăm din gură de pe margine permanent nemulțumiți de tot și toate dar neîncercînd vreodată să facem vreun pas cît de mic spre o rezolvare, spre un alt viitor. Dacă nu ieșiți la vot și nu votați în așa fel încît puterea să NU SE ADUNE TOATĂ LA UN SINGUR PARTID-STAT, atunci vă aștept pe stradă, de pe 3 noiembrie, pentru că înseamnă că sînteți gata de o revoluție.

Ce ziceți? Vă doare suficient de tare ca să faceți ieșiți din comdul rol al victimei? Sau vreți să muriți așa, neîmpliniți și nemîngîiați. Se duce viața pe lîngă noi, pe lîngă voi… cît? Cît mai lăsăm de la noi?

 

100 % ce, robert turcescu?


 

100% pe surse din serviciile de informații?
100% manipulare?
100% ipocrizie?
100% prefăcătorie?
100% o carieră construită pe… nemuncă, necinste, necolegialitate?
100% aservit unor interese chiar dacă azi, ele sînt coincidente cu ale mele?
100% NU ești jurnalist ci altceva?

100% ce, Robert Turcescu? În cîteva săptămîni ai avut o revelație, o epifanie chiar, te-ai însurat, ți-ai revenit și te-ai întors la muncă? dar ești un zmeu, pasă-mi-te, alții nu fac atîtea în 10 ani.

*
să-ți fie rușine, robert turcescu, rușine! că nu-ți e absolut deloc. nici dacă mai auzi de 1000 de ori să-ți fie rușine n-o să-ți fie rușine. că n-ai calitatea asta.
*

cît despre reacția entuziastă a talibanilor de dreapta, ce să mai zic? că ofițerul nostru acoperit e bun și ofițerul lor = ponta, e diavolul în persoană? asta să zic?

ba, mersi.

uite de aia sîntem niște ratați: că nu sîntem în stare să sancționăm și să îndreptăm nimic. merge și așa, numai să fie în gașca noastră și nu a lor.