amenințarea rusă IV. La Kiev


Războiul e o soluție pentru Putin. Sună incredibil, nu-i așa? Și totuși, de-a lungul istoriei, războiul a fost o soluție la multe probleme. Poate cea mai rea soluție dar, totuși o soluție care a dus la o rezolvare. Așa cum a fost ea. Războiul e o soluție și unii ruși ar porni la război mai repede ca noi. De ce? Din cauza sărăciei, a umilinței pe care cred că o îndură – Rusia nu reușește să se impună deloc pe plan extern cum visează rușii c-ar trebui – din cauză că nu reușeșsc deloc să se reformeze și nici să lupte împotriva noii oligo-stocrații, din cauza plictiselii, pentru că altfel Putin ar pierde puterea într-o zi și el nu acceptă ideea asta. Cred că acest posibil viitor îl înspăimîntă îngrozitor. Și o să-ntoarcă lumea pe dos de frică. O să vedeți. Da, dacă o să-l lăsăm. Rușii pot porni la război pentru că n-au ce pierde. Pentru că, aparent ei au mai multe de cîștigat: teritorii, populații, resurse, faimă, influență, putere. Ei n-au vreo viață fabuloasă pe care s-o dea pe nenorocitul de război. Unora, violențele specifice unui război le-ar aduce plăceri și posibilitatea de-a mai fura una-alta fără să fie trași la răspundere. Vă amintiți davai ceas, davai palton? Nu sînt doar niște cuplete cîntate în vechi cabarete. Așa a fost, așa s-a întîmplat pe străzile Bucureștiului. Oamenii erau jefuiți pe stradă de armata prietenă. Rușii pot porni la război și doar pentru că altfel n-au cum să ne domine. Pentru că nu le e frică de măcel. Pe unii ruși, un mic măcel acolo s-ar putea să-i stimuleze. Nu uitați că ei s-au măcelărit între ei peste 70 de ani, just for fun. Nu uitați că ucrainienii sînt tot ruși, unii mai de la țară cred rușii din Rusia, dar ruși. Cam cum e republica Moldova față de noi.

Războiul e o soluție la niște probleme. Gîndiți-vă la asta. Întoarceți-o pe toate părțile. Doar înțelegînd această opțiune o putem, poate, ocoli.

*

Printre călătoriile mele la Moscova, despre care am povestit cîte ceva în primele trei articole din seria amenințarea rusă, s-a strecurat și una la Kiev. Drept să spun, am plecat la drum fără niciun chef: dacă Moscova mi se părea excesiv de făloasă și găunoasă, cum avea să-mi placă Kievul?

Kievul e altceva, aveam să aflu.

Adevărul e că nu știm nimic despre Ucraina. În afara unei generații care are azi peste 60 de ani, a făcut rusă la școală și a învățat multe despre fosta URSS, pe noi, – risc și generalizez, dar cred sincer că așa e – pe noi deci, profii ne-au scutit de prea multe detalii despre țările de la est. La mine la școală profa de engleză era noul star, noi, toate fetele, o admiram și, din cîte îmi dau seama acum și majoritatea profilor. Și profii de nemțească ar fi fost staruri, dacă ar fi stat pe-acolo mai mult de un trimestru-două pînă își primeau viza de Germania. Cît despre istoria țărilor slave, în special a celor din jurul Rusiei… da, nu-mi amintesc nimic. Nimeni n-a pus accent pe asta. La Geografie lecțiile se opreau la ”și de aici încolo e… URSS”. Și gata. ”De aici începe hăul, n-are rost să ne uităm în direcția aia”. Nimeni nuvorbea chiar așa, dar nu știu cum naiba era subînțeles. O fi fost Petru cel Mare un țar vestit, ăăă? vestit unde?, duh, după comentariile rușilor și rusofonilor disperați că n-am spus un cuvînt bun, zău, în postările anterioare despre Rusia, but guys, nobody cared about him in Romania. Then or now. În copilărie și adolescență citeam cărți despre Napoleon, despre Ludovic al XIV-lea, despre Henric al VIII-lea și toate nevesticile lui, cu sau fără cap. În partea de țară unde m-am născut și am crescut eu exista un singur fel de legătură cu Rusia: prin romanele scrise uneori de boieri și/sau aristocrați precum Tolstoi, Dostoievski, da, mult iubitul Dostoievski făcea parte dintr-o stirpe veche și cam scăpătată de nobili lituanieni intrați în Rusia pe filieră ucraineană (sic!)…

Tatăl scriitorului, Mihail Dostoievski, descinde dintr-o stirpe de lituanieni din regiunea Pinsk. Strămoșii săi, cu rădăcini nobile datând încă din secolul al XVI-lea, sărăcesc și devin parte a castei clericale. Străbunicul lui Feodor Dostoievski dinspre tată este un protopop al bisericilor de rit oriental unite cu Roma din orașul ucrainean Bratslav. Bunicul este preot al aceluiași cult. Tatăl, căruia destinul părea să-i rezerve aceeași carieră clericală, fuge la Moscova în 1809 (…) –  wikipedia

… dar și fii de țărani ca Mihail Șolohov (ulterior acuzat de plagiat, încă nedemonstrat), sau comuniști ca Nicolai Alekseevici Ostrovski, (”Așa s-a călit oțelul” – o pătimașă și cumplită osana comunistă, mi s-a părut bine scrisă dar plină de o propagandă asurzitoare).
*
Tot ceea ce știam deci despre Rusia, era ce citisem în cîteva romane, plus istoria bunicii care era să fie furată de ruși – sau poate de ucrainieni sau bieloruși, cine mai știe, căci numele de rus s-a întins peste aproape toate popoarele vasale pînă au încceput a fi confundați, dar a scăpat printr-o manevră isteață și eroică fugind prin grădini și ascunzîndu-se (o poveste destul de comună, în ultima vreme am citit diverse relatări pe tema asta, toate cu bunici și străbunici care erau cît pe ce să fie răpite de soldații ruși care ne-au traversat țara în anii 40). Am mai crescut cu istoria ceva mai sumbră a nașului meu, neamț de origine, care a fost prin Siberia vreo 5 ani, deși avea vreo 15 ani cînd s-a terminat războiul dar nah, era neamț cum am mai zis și cineva trebuia să plătească. Și el ne-a scutit de informații din mama Rossia așa că toți am putut visa la Londra și Paris, la Viena și alte orașe despre care auzeam și citeam mult mai des.

Dacă despre Rusia nu știam mai nimic cînd am ajuns la Moscova și nici ei, moscoviții, după cum am povestit, n-aveau niciun entuziasm în a-și dezgropa trecutul, a-l povesti și a-l face înțeles, despre Ucraina nu știam absolut, dar ABSOLUT nimic. Sau despre Letonia. Chiar! Ce știți despre Belarus? Ați întîlnit vreodată un bielorus? Un turkmen? Un tadjik? Un uzbek? Vreun leton? Ați auzit vreodată de un alt lituanian în afara noului GM al PRO TV-ului?? Am senzația că, în afara unor cercuri care au rădăcini și legături slave, ori cu Moldova ori cu Rusia direct, sau interese profunde în direcția respectivă, nimeni nu știe nimic despre toate aceste țări foste membre ale URSS. Habar n-avem cum arată oamenii lor, ce fac, cărui grup aparțin popoarele, ce limbi vorbesc, ce mănîncă, ce au dat culturii universale… știm mai multe despre China la o adică, decît despre tot spațiul ex-sovietic. Sau, dacă ne concentrăm o țîră, despre țara cunoscută azi ca Iran, mai demult o parte a imperiului persan. Asta e moștenirea anticomuniștilor: o mare de uitare și indiferență, un loc gol și mare pe hartă de la noi pînă pe la indieni și chinezi, o lipsă de interes față de spațiul ăla geografic și istoric, față de poporul ăla, lipsă de interes care-i irită pe ruși mai rău ca rîia, căci, oricît de gherțoi ar fi unii, sînt alții care-și dau seama și suferă că le ignorăm și bagatelizăm pînă și marile și realele lor realizări. Își dau seama că, pe undeva, îi disprețuim, le purtăm pică pentru ce ne-au făcut și nu i-am iertat deloc. De ce altfel s-ar stropși atît de indignat înspre România un mare prelat demnitar al Kremlinului cum e Rogozin? De ciudă, de ce altceva.

*
Deci, ce e Ucraina? Ce caut eu în Ucraina? Ce știu eu despre Ucraina în afara unor povești despre racheți ucrainieni care, de pildă, la un moment dat cereau taxă de protecție unui prieten care avea o afacere deschisă în București, și, deși taxa a fost plătită, biroul lui tot i-a fost vandalizat, oamenii bruscați și niște bunuri furate. Vedeți ce rău e ca primul contact cu reprezentanții unei țări despre care nu știi nimic să fie prin intermediul unor infractori? dacă tot ce știi despre țara aia e că niște unii fură, violeză femeile din țara ta sau sparg bancomatele cînd te gîndești la țara respectivă și la oamenii ei DOAR imaginile astea îți vin în minte. Pentru că altele n-ai. În loc să-i blamăm atîta pe vestici că nu ne privesc cum trebuie, că ne discriminează, că se schimbă la față cînd aud că sîntem români, înainte să le cerem lor să-și schimbe prin efort propriu părerea, (ce prostie, de parcă o s-o facă vreodată, dar de ce să facă așa ceva??) TREBUIE să ne arătăm noi în altă lumină. Dar cîți dintre noi înțeleg asta?? Cam la asta mă gîndeam plină de lehamite în avionul care mă ducea de la Moscova la Kiev: ”o să văd o altă variantă de ruși, fix ce să-ți spun, asta-mi trebuia”.

Bineînțeles aeroportul e(ra) mai mic și mai puțin aglomerat. M-am gîndit că seamănă cu Băneasa și, după grandoarea rusă, am fost dezamăgită. Boryspil nu e un hub internațional cum sînt de-acum cele două mari aeroporturi din Moscova, pe unde treci și schimbi abionul ca să te duci înspre China, India, Mongolia, Nepal și alte țări din îndepărtatul est. Nu mirosea așa tare a comunism. (V-am spus că printre primele lucruri care m-a lovit la Moscova, cum am coborît din avion a fost mirosul de comunism? Comunismul miroase într-un fel, a praf, a vechi, a nespălat, a…. A delăsare. A incultură. Un miros care mie îmi face rău.) N-am prins cozi interminabile pentru că n-aveam de ce și la ce. Dacă Moscova nu e vizitată, vă închipuiți că nici Kievul nu e. Se vizitau ei între ei, acum cred că nu-s mai așa prieteni, nush de ce. Am mers o vreme pînă-n centru unde ne-am cazat dar pe drum nu era atît de aglomerat ca la Moscova. Deși nu m-am relaxat, am stat înțepată și cam îmbufnată și m-am mai agățat multe ore de prejudecățile mele, da, de data asta chiar am avut PREJUDECĂȚI, am remarcat imediat, în ciuda faptului că îmi propusesem să nu-mi placă, că ceva este diferit.

IMG_4753

Una din nenumăratele mănăstiri/biserici pe care le-am vizita la Kiev. Toate, extrem de bine renovate, aurite… aurul da, o veritabilă obsesie slavă, culmea, nu occidentală. De ce atîtea biserici și mănăstiri chiar în inima Kievului? O să vă explic mai jos.

La Kiev nu e chiar ca la Moscova, deși sînt unele asemănări pe care nu poți să le ignori. Și ei au complexe de inferioritate-superioritate dar mai puține și altfel ca rușii. De fapt, complexele lor de inferioritate-superioritate sînt condiționate chiar de ruși, de vecinătatea cu ei și istoria comună. Nici ei nu mai știu cine sînt, cîteodată, ca rușii sau ca românii. Dar… sînt și destule deosebiri destul de interesante. În primul rînd, deși am stat mult mai puțin am văzut chestii mult mai faine: un oraș mai îngrijit – culmea! – deși și Moscova era curată (mult mai curată ca Bucureștiul, cel puțin în centru), oamenii erau mai puțin încordați, era mai puțină îngîmfare în aer. MAI PUȚINĂ EXAGERARE. Mîndriei îi trebuie o palmă, două, trei ca să lase ochii în jos. Cred că tocmai vecinătatea cu Rusia îi face pe ucrainieni să fie așa, și faptul că, de sute de ani, sînt în umbra lor și primesc palme după palme. Ceea ce am văzut și auzit acolo mă face pe mine să cred că nu-s prea mari șanse de împăcare între cele două țări, și, că, dac-ar trebui să facem o alianță împotriva Rusiei ar trebui să o facem cu Ucraina, Moldova și țările baltice. Nu cred în ”poziția noastră independentă”, nu ne-a reușit niciodată faza asta, ba, în ultima sută de ani am trecut prin cumplite zvîrcoliri soldate cu pierderi teritoriale de cîte ori ne-am declarat independenți. Sîntem mai degrabă oportuniști decît neutri așa că… va trebuie să alegem o tabără sau alta. Și să rămînem loiali. Asta, privind în istorie, s-ar putea să ne pună probleme.

Desigur, pseudo-politicienii noștri n-au încercat deloc să regleze problema ”Cernăuți” și asta ne ține într-o izolare față de Ucraina care nu ne folosește la nimic. Acum ar fi un moment prielnic – poate – să tranșăm cumva această problemă care doar stă și coace. Trecerea timpului NU NE AJUTĂ: uitați-vă la Crimeea. Cică a fost odată a tătarilor, acum e a rușilor. Pentru că așa își amintesc oamenii care locuiesc acolo: că s-au născut în mama Rossia. Așa și cu ținuturile noastre istorice, luate de URSS/Ucraina și alte țări în care visăm că mai avem oameni, pămînturi și drepturi: dacă mai așteptăm mult, nimeni în viață n-o să-și mai amintească că s-a(u) născut în România. Și atunci frustrarea noastră o să devină una ușor penibilă. Că o să tot cerem să ni se dea înapoi niște teritorii locuite de niște oameni care nu se vor mai considera români.

IMG_4686

(Cea mai veche construcție din Kiev: un turn care face dintr-un vechi zid de apărare.)

Deci, am ajuns la Kiev, în centru. Orașul, surprinzător: destul de îngrijit și aerisit, multe mașini dar parcă nu pînă la sufocare. Tot o arhitectură de tipul slav-imperialist-comunist, dar parcă mai faină (o să vedeți și din fotografii). Bucureștiul nostru este, față de Kiev, din păcate, foarte urît. Foarte, foarte urît așa cum arată azi. Trotuarele noastre desfundate și pline de gropi, mașinile parcate peste tot, nebunia din trafic, clădirile care stau să-ți cadă-n cap, România face tot posibilul să arate ca o țară exotică, murdară, din lumea a III-a, fără peisajele fabuloase din unele din aceste țări sau siturile arheologice vechi de mii de ani. Am stat cîteva zile la Kiev, într-un hotel aflat la vreo 100 de metri de acum vestitul Maidan, care, sincer, este imens. IMENS. Dacă piața aia s-a umplut de oameni luni de zile, e ceva. Pe bune. Piața aia nu poți s-o umpli cu cîteva mii, acolo au fost zeci de mii de oameni care au luptat de-o parte și de alta.

IMG_4675

(Maidanul e o piață de 3-4 ori cît piața din fața Casei Poporului. )

Nici ucrainienii nu-s chiar ca rușii. Deși seamănă la înfățișare. De aia, poate mai au o șansă. Cît am stat la Kiev am fost în grija unui cuplu ucrainean. Ca-ntr-o vizită de stat oficială, eu am stat mai mult cu nevasta, bărbații au stat între ei, să vorbească ”de afaceri”. Cu cît de duci mai înspre est, revine mentalitatea asta pe care o aveau pe la țară, prin provincie doar oameni de vîrsta bunicilor/străbunicilor. Îmi îmintesc de o mămăiță care m-a tras dintr-o cameră plină de bărbați pe cînd aveam 12-13 ani, certîndu-mă: ”Ce cauți tu cu bărbații, acolo?” Mda. Cu cît te duci spre est, femeile sînt tot mai izolate de bărbați, pînă la extrema talibană din Afganistan, aceea-n care trebuie să-ți pui un sac albastru-n cap dacă ții la viața ta.

 

IMG_4728

(Ce curat e pe jos, observați? Și acum gîndiți-vă la orașele românești. … Ca să revenim la ucrainieni, doamna asta mi-a predat cursul intensiv de cucerire a bărbaților, varianta slavă/rusă. Bărbații noștri, în primul rînd, că nu i-am slăbit din ochi nicio clipă, dar bun și-n-general. M-a învîrtit, m-a sucit, m-a dus într-un colț: ”oare se uită la noi?”, dă-i și oftează și hai să ne mutăm în colțul ăsta: ”dar acum se uită”, of… ”să ne deschidem umbrelele și să stăm așa… acum ce fac?”. La început mi s-au părut cam nepotrivite toate pentru vîrsta ei dar ce știu eu despre bărbați? Nici azi nu știu prea multe. Doamnelor, din cîte am văzut, tehnica slavă este mortală. La cele cîteva ponturi pe care vi le-am vîndut ieeeftin, mai adăugați următorul: cel puțin odată pe zi vă uitați în ochii lor și ori le ziceți ori faceți ceva care să aducă a: ”ești un zeu. Nu, că ești un zeu. N-am văzut niciodată așa ceva.” Imposibil să nu cadă doi, trei lați. Orice vîrstă ați avea și orice greutate. Și după cum vedeți, nu ne-am foit degeaba prin piața aia. Cineva tot s-a uitat la noi și ne-a făcut și-o poză, că deh… avea ce vedea. Nooo? P.S.: umbrela nu e a mea. Și ucrainienii, ca și rușii și românii au obsesia brandurilor și a definirii clasei sociale de care aparțin prin brandurile pe care le poartă la vedere.)

IMG_4688

(mai relaxați, mai normali, arată aproape ca o țară europeană. Copii se cațără pe statui, normal, tinerii se așează direct pe jos și beau o bere. Normal. Statuia avea explicație în ucraineană. Repet: vreți să ne cunoacă străinii altfel? Informații în mai multe limbi, nu doar în română și engleză. Văd prin București străini năuci pe străzi, cum eram eu la Moscova.)
*
Ucrainienii ne-au arătat tot ce credeau că aveau mai bun. Am fost la niște restaurante foarte bune, cafenele elegante, am vizitat un imens tîrg în aer liber, un imens muzeu în aer liber, am fost la o petrecere de firmă, la care lumea a jucat jocuri, au dansat, au încercat să se simtă bine… deja sună altcumva, nu?. Ah, iar trebuie să vă dărîm un mit. Ce să fac, cred că asta mi-e menirea în viață, să îi scot pe oameni din visele lor frumoase, să îi supăr, să-i mîhnesc. Pregătiți batistele! Sarmalele nu sînt o invenție românească, muahahahaîhaha… nici murăturile, nici mămăliga!! Rușii, ucrainienii, uzbecii, bielorușii știu să pună la murat și-o talpă de cizmă stricată. Fac sarmale cu de toate și din de toate, de la stafide pînă la pește, mămăliga lor e excelentă iar mezelicurile, pfoa, uimitoare!

IMG_4694

În afara unor restaurante foarte, foarte bune – of, ce prost se mănîncă în România, oriunde în lume se mănîncă mai bine! – am văzut multe, enorm de multe biserici și mănăstiri care se aflau în centrul Kievului. Și, ușor-ușor, între o biserică și alta, ucraineanca care mă însoțea, a început să-mi spună tot felul de lucruri. Știu eu că ei au fost capitala Rusiei odată? Am auzit de Rusia Kieveană? Nu, nu știam, istoria țărilor slave nu m-a interesat niciodată. Sincer, și azi mă interesează mai mult în contextul în care Rusia ne bate iar la uși. Iar pe rușii de azi îi interesează și mai puțin ce-a fost acum 1000 de ani. Nu mai pot ei de Rusia Kieveană. Iaca, a ridicat Putin o sprînceană și Crimeea a trecut la ei. Și aseară am văzut pe CNN mii de moscoviți care s-au adunat în fața Kremlinului să urle de fericire. Mdea.

Rusia Kieveană sau Rutenia Kieveană a fost cel mai timpuriu stat al slavilor estici dominat de orașul Kiev, aproximativ din anul 880 până la mijlocul secolului al XII-lea. Din punct de vedere istoriografic, Rusia Kieveană este considerat statul predecesor a trei națiuni slave răsăritene din zilele noastre: Belarus, Ucraina și Rusia. Domniile lui Vladimir cel Mare (980-1015) și a lui Iaroslav I cel Înțelept (1019-1054) constituie Epoca de Aur a Kievului, când slavii au fost creștinați și au primit primul cod de legi al slavilor de răsărit, Russkaia Pravda. (Zice Wikipedia)

IMG_4762

Eu știu mai multe despre Henric al VIII-lea, despre Ludovic al XIV-lea, despre Napoleon, despre… Ana de Austria, despre cine să mai zic? despre templieri – am avut o pasiune pentru ei, odată -… Cred că despre Henric al XVIII-lea al Angliei am o imagine mai detaliată și mai completă ca despre mulți voievozi români. Da, se datorează celuilalt tip de propagandă: cea vestică. Care mie îmi place mai mult. Poate e totul o alegere subiectivă, nu știu…

Și iar, în curtea altei biserici – amatorii de ortodoxism ar fi fost probabil, copleșiți, pe mine arhitectura ortodoxă mă lasă cam rece și cea comunistă mă scîrbește – mai îmi spunea ucrainianca, că doar știa că stau la Moscova: dar de holodomor am auzit? N-am auzit, ce-i ăla? A avut puțin timp la dispoziție, trebuia să mă și ”distreze” dar și-a făcut și datoria față de țară între timp. Mi-a transmis ce era important și eu transmit azi mai departe.

Foametea ucraineană (1932-1933), cunoscută și ca Holodomor (în limba ucraineană: Голодомор), a fost una dintre cele mai grave catastrofe naționale ale ucrainenilor din istoria modernă, cu un număr de morți estimat la câteva milioane. În timp ce foametea din Ucraina a fost parte a unei foamete care a afectat și alte regiuni ale Uniunii Sovietice, prin Holodomor se înțeleg strict evenimentele care au afectat teritoriile locuite de etnicii ucraineni.

Cercetătorii sunt de acord că foametea a fost cauzată mai degrabă de politica agricolă a guvernului sovietic și a lui Stalin decât din cauze naturale, iar Holodomorul este denumit și „genocidul ucrainean”, ceea ce ar implica faptul că Holodomorul a fost pus la cale de guvern, cu scopul distrugerii națiunii ucrainene ca factor politic și entitate socială. Istoricii încă mai discută dacă politicile care au dus la Holodomor cad sau nu sub incidența prevederilor Convenției asupra genocidului, iar mai multe țări au recunoscut între timp Holodomorul ca genocid. La 28 noiembrie 2006, parlamentul Ucrainei a aprobat o rezoluție care afirmă că foametea forțată din perioada sovietică a fost un act de genocid împotriva poporului ucrainean. (Zice wikipedia)

Pe scurt, văzînd că ucrainienii nu se înscriu de bună voie în colective, după o așteptare de cîțiva ani, rușii au trimis cîteva mii de activiști în Ucraina să rezolve problema. Profitînd și de un an agricol mai prost, rușii au confiscat toată mîncarea  și i-au lăsat pe țărani să moară de foame. Foametea a fost atît de cumplită încît în unele cazuri s-a ajuns la canibalism. Nu am găsit cifre sigure despre numărul de morți, spre deosebire de naziști, comuniștii nu țineau evidențe așa clare ca să nu poată fi învinuiți după aia. Se vorbește de 5-7 milioane de morți. Ucraineanca zicea c-au fost mai mulți.

*

Va continua!

16 thoughts on “amenințarea rusă IV. La Kiev

  1. „Ungaria, un viţel deştept ce joacă la două capete Relaţia la nivel regional, la nivel European, a Ungariei este problematică şi instabilă prin prisma ultimelor evenimente petrecute. ”Ungaria joacă pe ideea că Rusia nu este alteritatea Europei, nu este opusul Europei, ci Rusia trebuie să fie un partener al Europei. Ungaria îşi asumă din acest punct de vedere un soi de punte. Dacă doriţi să-l explicăm mai plastic aveam de-a face cu un viţel deştept în interiorul spaţiului euroatlantic, care joacă la două capete” a subliniat Dungaciu. Rusia aduce la masa de negocieri a Uniunii Europene, problema energetică, însă prin invitarea omologului Gazprom, din industria nucleară, la investiţii, face din Ungaria o poartă a intereselor ruseşti în orice dezbatere legată de energie pe continentul european. Pe lângă acest aspect, expertul a explicat că statele din fostul grup Visegrád (Cehia, Polonia, Slovacia şi Ungaria) au în prezent un parteneriat economic cu Federaţia Rusă extrem de consistent. ”Grupul Visegrád ajunge să fie din punct de vedere economic între continentul european şi Rusia. Din perspectivă economică România este categoric mai înaltă decât aceste state” a mai menţionat expertul.”

    Citeste mai mult: adev.ro/nk22f3

  2. aici e si taducerea facuta de cel de pe pagina caruia am luat videoclipul
    Bogdan Budeș a distribuit clipul video postat de Рустем Адагамов.
    2 ore · editat ·
    Rain TV din Rusia a transmis ieri în direct „manifestația” organizată de gruparea „antiMaidan”, înaltă sinteză de stalinism, fascism și ortodoxie, realizată sub îndrumarea lui Vladimir cel Pitic. Iată că, așa cum spunea Armand Gosu, mașinăria de propagandă mai dă rateuri. Rusia e foarte diversă, sunt mulți tineri ca cei din filmuleț. Dialogul sună așa:
    Reporter: Ce credeți, cine amenință acum Rusia, de ce ați decis să ieșiți azi în stradă?
    Tînărul #1: Am fost obligat.
    Rep.: De ce? Cine v-a obligat?
    Tînărul #1: El. (arată spre prietenul lui)
    Rep.: De ce ați obligat omul să participe la manifestația asta?
    Tînărul #2: Pentru că nu voiam să vin aici singur.
    Rep.: Sunteți activiștii ai „Gărzii tinere”? (Молодая Гвардия, mișcare de tineret pro-Kremlin n.m. B.B.)
    Tînărul #2: Nu.
    Tînărul #1: Ni s-au dat niște steaguri.
    Rep.: Cum ați decis să veniți aici? Cum ați aflat de manifestația asta?
    Tînărul #1: De la el.
    Tînărul #2: Au dat ordin de la decanat.
    Rep.: Ce?
    Tînărul #2: Au dat ordin de la decanat.
    Rep.: De la ce facultate sunteți, dacă nu e secret?
    Tînărul#2: MGAVT. Academia de Transport Fluvial din Moscova.
    Rep.: Ce vi s-a spus la decandat? Pe ce ton s-a purtat discuția?
    Tînărul#2: A ordonat de bună bunăvoie. Ordinul rectorului. E nevoie de cinci oameni din grupă. Și, uitați, ne-am adunat și am venit.
    Rep.: Deci nu sunteți activiști ai Grăzii Tinere?
    Tînărul#2: Nu.
    Rep.: Da’ știți ce scrie pe bannerul dumneavoastră?
    Tînărul#2: „Hoțul trebuie să stea în pușcărie” (expresie a lui Putin la adresa lui Mihail Hodorkovski, n.m. B.B.)
    Rep.: Și ale cui fotografii sunt pe el?
    Tînărul#2: Păi, a lui Navalnîi, iar pe al doilea nu-l știu.
    Rep.: Deci nu știți cine e persoana de pe banner?
    Tînărul#2: Nu, nu știu.
    Rep.: Și credeți că locul lui Navalnîi e în pușcărie?
    Tînărul#2: Nu. Nu cred asta.
    Rep.: Și atunci de ce țineți pancarta asta?
    Tînărul#2: Da’ pentru că n-am cum să scap de ea.

    p.s.
    apropo! acum, cand pericolul e mai mare decat oricand…cum e cu aparatorii de rusi de care era plin blogul la inceputul seriei de articole?
    :)))))))))

  3. Articolul e frumos, l-am citit cu placere. Obiectie: comparatia rusi/ucrainieni cu romani/moldoveni nu se sustine – diferenta e mare si cel mai bun indicator e limba. Iar limba ucraineana e diferita fata de rusa, chiar daca au un trunchi comun. Un rus nu va intelege ce vorbesc doi ucrainieni intre ei. Pe de alta parte, moldovenii vorbesc doar in grai diferit, dar e aceeasi limba, romana, chiar daca intr-o vreme sau tot incapatanat sa o numeasca „limba moldoveneasca”. Probabil o raportare mai fericita ar fi la limba portugheza fata de limba spaniola, cam pe acolo e diferenta intre ucraineana si rusa. Si o corectura: „Henric al VIII-lea”, nu „al XVIII-lea”.

  4. Am citit tot ciclul… oricum, până acum, este bine scris, cu talent şi spirit de observaţie, Rusia lui Putin ( de fapt, Rusia ultimilor o sută de ani) este periculoasă pentru că e un incubator unde au clocit multe idiosincrazii faţă de Occidentul care nu voia să ştie de fel că lumina vine de la est. Sunt de acord că faţă de dimensiunile sale, Rusia a avut o contribuţie mai puţin decât modestă la cultura mondială, unele doar lexicale: gulag, ejovşcina, kaghebist, putinist, glasnost şi perestroika. Dacă vorbim despre contribuţiile de dată recentă, cele mai importante, singurele care contează, sunt ale scriitorilor, muzicienilor sau oamenilor de film anti-sistem. Există o minoritate care s.a împotrivit uneori până la moarte Molochului comunist/tarist/dictatorial ( vezi chiar Bulgakov pe care vă aşteptaţi să-l întâlniţi în Moscova, Mandelştam, Saharov, Soljeniţîn, Pasternak, Erofeev-amândoi etc….) În muzică au venit cu sute de nume care înseamnă o mare parte a istoriei interpretative şi componistice. Dar Marian Grinberg, de pildă, o pianistă din marea masă ( majoritară) de muzicieni evrei ruşi persecutaţi în ultimele sute de ani ( că antisemitismul nu e o invenţie a bolşevicilor în Rusia), a fost silită, după executarea soţului şi a tatălui de către hoardele lui Ejov, să abandoneze aproape douăzeci de ani pianul. Era lăsată să cânte din când în când la timpan, că aveau şi sovieticii umorul lor. S-a putut reapuca de cântat târziu, după patruzeci de ani, şi a avut un succes formidabil ( pentru că este o pianistă remarcabilă). Nu mai vorbesc de cei care au părăsit maica Rusie, scârbiţi de ce se întâmplă acolo ( Guidon Kremer, de pildă, dar şi Arthur Rubinstein sau Rostropovici). Au şi rămas, e drept, dar au suferit o viaţă pentru asta (Richter, Oistrach etc) E valabil şi cu regizorii lor care ar fi fost nimic fără recunoaşterea occidentală ( uneori din raţiuni politice). Ideea este că dacă e ceva important în contribuţia culturală a Rusiei tocmai dimensiunea ei antirusească este (Ilf şi Petrov, Zamiatin, Volkov, Merejkovski şi din nou Erofeev ş.a.)

    • De acord.
      Dar insist asupra următorului aspect: sîntem azi ceea ce sîntem datorită unui cumul de factori – democrație, revoluție industrială, capitalism în parte, apariția calculatorarelor și a internetului, cercetarea științifică etc – care sînt mult mai dezvoltați în zona UE-SUA. Rusia pare romantică din cărți, dar ce ne aduce practic, în realitate?

    • „E valabil şi cu regizorii lor care ar fi fost nimic fără recunoaşterea occidentală”
      asta e tare rau. :))))))) si e definitorie ptr comentariu.

  5. ca orice roman impartial si subiectiv🙂 spun doar atat: imi pare rau ca Patton nu a fost lasat sa ajunga la Moscova, asa mujicii poate mai aveau o sansa sa ramana in lumea civilizata.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s