unde ne sînt adulții?


am ajuns dintr-o dată la o vîrstă în care oamenii din jur încearcă să mă îndese cu de-a sila în două tipare neverosimile: ”ești încă o copilă” și ”ești babă, sărumîna’”.

ceea ce nu sînt. nici una din alta.

nu fac parte din categoria oamenilor care, între agonie și extaz, între ură și iubire sau copilărie și moarte n-au nicio altă nuanță, nu trec prin nicio altă fază. Ba dimpotrivă, am nuanțe multe, și nu sînt toate nuanțe de gri, oh, no!, chiar deloc NU, am răzgîndiri și ocoliri, reîntoarceri, refaceri ale unor drumuri, prejudecăți active și prejudecăți de muuult depășite. scriu și rescriu prezentul.

nu sînt apretată și aseptică, thank God și nici n-am convingeri imuabile.

sînt pur și simplu adultă. dar, deodată sînt și cvasi singură. într-un sens metaforic, evident.

sînt singură pentru că în jurul meu nu găsesc majoritar adulți, ca mine, ci veșnici adolescenți, veșnici copii. Găsesc moșulici de 30+, anchilozați în hibe, ticuri și neputințe, în panici pe care nu vor să le depășească sau nu cred că mai pot, într-un cor de meschinării dobîndite nici ei nu știu cînd și de ce. Găsesc foarte rar adulți care își asumă vîrstă, care nu stau în fiecare noapte la o băută pentru că a doua zi mai au și alte obligații, nu pentru că nu mai sînt tineri, adulți care știu să se distreze și atunci cînd o fac, o fac lată, care își asumă sportul și dieta nu ca pe niște consecințe nefericite ale bătrîneții ci ca pe niște unelte foarte folositoare pentru o viață mai de calitate, în fine, adulți cu care poți atinge, în fond, o infinitate de subiecte fără să stîrnești puseuri de oftici adolescentine la orice părere contrară ai avea. adulți care își asumă și ratările în amor și căsniciile durabile, și divorțul dar și monogamia, și copiii și lipsa lor. adulți care își asumă și căsnicia după 10-15-20 de ani dar și să-ți ia viața de la capăt la 40-50 de ani.

e ca și cum toate generațiile între 25 și 55 de ani n-ar exista. adulții noștri nu mai au viață sexuală de la 35 de ani și nu fac nimic se îndrepte asta. adulții noștri nu arată a adulți, ați observat? sînt ori niște femei despletite care cred în Făt Frumos și la 35-45 de ani, (sau cu codițe de școlăriță, parcă și mai rău), respectiv niște hipsteri cu pantalonii cu turul lăsat și căciula trasă pe cap și la birou și la Ateneu, ori sînt niște bătrînei de la 33, deja neputincioși în fața burților și părului prea devreme grizonat. Cînd îmi cert amicii pentru că-mi declamă melodramatic ”am îmbătrînit” simt cum doar prin dezacordul pe care-l exprim m-am și îndepărtat de ei și ei de mine. Doar pentru că nu accept să intru în categoria moșilor și a babelor tinere sînt deja un mutant, un experiment social.

”am îmbătrînit” – a devenit un slogan confortabil în care se inghesuie toată comoditatea și lenea din lume. ”am îmbătrînit” – și gata, nu mai trebuie să faci nimic, să lupți pentru nimic. ce tîmpenie! de la 35-40 de ani, pînă înspre 80 de ani cînd mai mult ca sigur ai să mori, mai ai undeva între 30 și 40 de ani de trăit. ești sigur că pe toți vrei să-i trăiești în bătrînețe? sau vrei să fii un caraghios bătrîn care încă se mai dă de 20 de ani? Chiar vrei 18 ani de copilărie, 20 de ani de tinerețe și 40 de ani de bătrînețe? sigur nu vrei mai multe faze, stadii, vîrste în viața asta? chiar vrei la 45 de ani să stai să asculți prejudecățile unuia de 20, cum descoperă el că la 40 de ani se mai face sex, cum descoperă cu oroare că și el se îngrașă, face celulită. cum crede că o să schimbe lumea, toată, cum descoperă că nu poate, cum se desumflă, cum trece prin aceleași depresii cum ai trecut și tu? chiar vrei să stai mereu numai cu oameni pentru care lumea începe azi? chiar n-ai nicio satisfacție în a împărtăși din experiența ta cu oameni care au experiențe comparabile? sînt faini tinerii, e faină energia lor dar e obositor să trăiești mereu într-o lume atît de îngustă din punctul de vedere al experienței…. experiența, da experiența de viață! cum poți să NU prețuiești așa ceva??

nu văd oameni în jurul meu care să vrea cu adevărat să-și asume experiența. ceea ce e cea mai mare pierdere. calitatea care sporește odată cu trecerea anilor e tocmai experiența de viață, așa cum e ea și ce concluzii putem trage din ea. experiența de viață asumată poate de la o vîrstă încolo să țină locul înțelepciunii pe care n-ai avut-o la 20 de ani. da, poate să înclocuiască înțelepciunea. sigur, ar fi minunat să fi fost și înțelept și acum să devii și rafinat prin experiență, dar… să ne mulțumim cu ce avem.

Nu mi se pare deloc că eram mai inteligentă la 20 de ani ca acum. din anume puncte de vedere mă bucur că nu mai am 20 de ani și mintea de atunci. Pentru că, atît cît am putut, am avut grijă de mintea mea, ea a sporit, și acum, cînd mă uit în urmă îmi pare rău că nu pot să mă întîlnescu cu tînăra de atunci și să-i dau niște sfaturi de viață.

Problema e că nu pot să împart experiența asta de viață cu prea mulți acum. Problema mea e că adulții din jurul meu ori nu vor să-și aducă aminte prin ce-au/ce-am trecut ori nu au făcut niciodată un efort să înțeleagă. Și au o imagine total nerealistă despre ei.

aproape nu avem o imagine normală a adultului. nu avem haine pentru adulți, cărți pentru adulți, filme pentru adulți, cluburi pentru adulți, muzică pentru adulți… job-uri pentru adulți! publicitatea nu se adresează adulților, nimic nu se adresează adulților pe lumea asta. ce-o să mai rîd peste 10-15 ani cînd toată generația asta pe care au crezut publicitarii și marile firme care finanțează cașcavalul publicitar că o cresc cu milioane de reclame va cumpăra produsele acelui timp, cine știe ce device-uri, ce mode deșucheate, ce pachete promoționale pe lună, și nicidecum produsele lor! de la 40 de ani pînă la 60 de ani nu mai ești interesant pentru nicio agenție de publicitate, iar de la 60 catena crede că ți se adresează prin intermediul Stelei și a lui Arșinel. Nici maică-mea nu se mai uită la expirații ăia și ea are peste 60 de ani.

ce ne facem, toată super-obsesia asta cu tinerețea mi se pare de-a dreptul cretină, mai ales că e tradusă prin infantilism progresiv, nu prin candoare, puritate, avînt, entuziasm.. calități foarte rare de care am avea mare nevoie azi. m-am trezit deodată adultă, o adultă care duce lipsa nu numai a adulților ci și a unei lumi a adulților. am avut o foaaarte lungă adolescență, pe care o consider încheiată în sfîrșit. și acum m-am trezit aproape singură. metaforic, evident.

nu înțeleg cînd și unde s-a pierdut vîrsta adultă. e fain să fii adult. de ce nu vă place? de ce urîți atîta vîrsta asta? e poziția de maximă lejeritate, singura perioadă din viață cînd te poți uita cu compasiune și la tineri și la bătrîni. compasiune și cîteodată, milă. milă pentru prejudecățile de la 20 de ani, cînd toți bătrînii îți puțeau și te enervau, cînd cei de 30 de ani ți se păreau extrem de expirați, cînd te îngrozeai cînd auzeai că oamenii mai fac sex la 40 de ani. milă și compasiune pentru că, deodată, îți amintești că și tu gîndeai la fel. și ție îți puțeau bătrînii și te întrebau de ce cei de 40 de ani își mai tîrăsc hoiturile pe stradă cînd ar putea să stea acasă și să aștepte să moară. Îți amintești și tu de cruzimea tinereții lor. milă pentru că știi că mai au cîțiva ani și deodată se vor simți îngrozitor de bătrîni, mai ales dacă și-au pregătit terenul pentru asta tot evaluîndu-i pe cei de 30+ ca fiind extrem de bătrîni iar pe cei de 40+ cu un picior în groapă.

aș vrea să fiu p tînără adultă pentru totdeauna. pentru că mă simt îndeajuns de confortabil în pielea mea?

One thought on “unde ne sînt adulții?

  1. Varsta adulta e sinonima cu increderea, cu seriozitatea, cu lucrul bine facut, ca sa parafrazez sloganul presedintelui, cu deciziile cumpanite si asumate, cu familia si rsponsabilitatile fata de ea.
    Or noi traim in mijlocul unei efemeritati,
    traim un consumerism alert.
    Moda se schimba in fiecare an, frigiderele functioneaza exact cat e prevazut in certificatul de garantie.
    Suntem obligati sa ne plictisim repede de toate lucrurile din jurul nostru si sa le inlocuim cu altele noi
    Nimic nu imbatraneste in jurul nostru, totul e nou.
    Nevoia de copilarie, de tinerete, de inimi jucause e fireasca si naturala varstelor adulte, ajunse intre 45-50 de ani, cand, pana acum vreo 25 de ani, incepeau sa fie bunici.
    Acum, la 50 de ani, adultii nu mai devin bunici, pentru ca tinerii din familie, copiii lor nu se casatoresc si nu devin parinti, la randul lor. Adultii raman infirmi de bunici.
    Tot ciclul vietii s-a schimbat, s-a decalat. Adultii si-au prelungit adolescenta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s