next. generation.


485x341>

Ieri. Film. Comedie. Clasică. Cu Alan Rickman, Colin Firth, Cameron Diaz și Stanley Tucci. Un scenariu al fraților Cohen. (Unele părți, realmente geniale). Pe numele lui: Gambit. În românește tradus cam aiurea. Tot. Cam 10 – 15 persoane în toată sala.
*
Dar înainte de film trailerele următoarelor premiere … big-big-bang-bang. Cele la care sala va fi probabil plină. Full of strange, but somehow beautiful merciless cratures. Toate pentru generația next. Toate despre non-human beings. Fie că sunt vrăjitori, vampiri, hibrizi, androizi, aliens, sau pur și simplu pixeli, următorii locuitori ai acestui pămînt, tinerii de azi, nu mai visează să fie oameni. Nici buni, nici răi. Visează să fie în general un soi de hibrizi, care păstrează aspectul unei păpuși Barbie, toți tineri, toți extrem de slabi, de fapt complet lipsiți de grăsime, doar pielea întinsă peste un mușchi bine lucrat, aproape toți albi, blonzi și cu ochii cît se poate de albaștri. Asta fiind partea umană. Desigur, partea non-umană din ei îi va ajuta să se recuperez imediat după orice fel de boală, după orice fel de accident, să nu îmbătrînească, și, eventual să capete cîteva upgrade-uri. Auz, văz mai bun, putere fizică. Presupun că în curînd oricum le vom putea descărca de pe internet. Ca apps-urile pe telefonul mobil. Presupun. Că visele de genul ăsta devin realitate.
*
evident, viața ne e marcată de ceea ce vedem (sau în rare cazuri de ceea ce citim) în copilărie și adolescență. Eu am lîngă pat Pride & Prejudice în engleză și nu e prima oară cînd îl citesc, așa că am fost în stare să apreciez citatele, da, citatele pe care le dădeau frații Cohen din Jane Austen. Am rîs cînd Colin Firth, mă rog, personajul lui îi spunea personajului interpretat de Cameron Diaz că îi lipsește „proper decorum”. (Și da, am ascultat mai mult filmul și am citit mai puțin subtitrarea, mediocră ca mai mereu, în ultimii ani). But I am from a totally different world.
*
Noroc că am fost dotată cu o curiozitate nativă și un simț aș zice rar al avangardei și a trendurilor. Înțeleg acest nou val de hibrizi care vine din viitor păstrînd doar părți din înfățișarea umană și nimic altceva. Înțeleg și nici nu mă frămîntă prea tare

thehostmoviepostercă va fi așa. Important e ca eu să nu-mi pierd dimensiunea mea umană. Și să reușesc cumva să mă și adaptez. Sînt deja un fel de vampir cu amintiri și valori din alte veacuri. Care trăiește într-o Lume Nouă … O lume în care în lipsa unei dimensiuni verticale, oamenilor nu le-a mai rămas decît să-și dorească tinerețe fără bătrînețe și viață fără de moarte. (Deși, din cu totul alte motive decît în povestea culeasă de Petre Ispirescu). Să se dezvolte deci pe un fel de orizontală 2 D. Aspect & Eternitate. Un trup perfect. Ochi albaștri, strălucitori. Pielea albă, de vampir. Fără riduri. Ridurile will be the new sins. Și toate se vor putea obține, eventual, printr-o pastilă NZT, ( dintr-un alt film, LIMITLESS, văzut recent, care tratează aceeași problemă, a depășirii limitelor corpului omenesc în cel mai scurt timp posibil și fără efort), care să ne facă perfecți în 30 de secunde.
*
Lumea de mîine se naște din visele de azi. Mîine nu vom mai fi oameni. Aș face bine să încep să mă obișnuiesc cu asta. Vom purta ochelari speciali și vom vedea realitatea 2D în 3D chiar dacă în univers există mult mai multe dimensiuni.
*
Here are some of the future film titles. Coming soon:

Croods (The Croods)    (sua, 2013, f. anim., col.)
Jack şi Uriaşii 3D (Jack the Giant Slayer)    (sua, 2013, avent., col.)
Gazda (The Host)    (sua, 2013, S.F., col.)
G.I. Joe: Represalii 3D (G.I. Joe: Retaliation)    (can.-sua, 2013, f. SF de act., col.)
Evil Dead: Cartea morţilor (Evil Dead)   (sua, 2013, horror, col.)
Oblivion. Planeta uitată (Oblivion)    (sua, 2013, f. SF de act., col.)
Tărâmul viselor (Beasts of the Southern Wild)    (sua, 2012, dramă, col.)
About Time   (engl., 2013, com. SF, col.)
Omul de oţel 3 (Iron Man 3)   (sua-chi., 2013, S.F., col.)
În întuneric 3D (Star Trek Into Darkness)   (sua, 2013, f. SF de act., col.)
Pixels   (fra., 2010, f. anim. de scurt m.)
Byzantium (sua-engl.-irl., 2012, fantasy, col.)
Regatul secret 3D (Epic)    (sua, 2013, f. anim., col.)
After Earth    (sua, 2013, S.F., col.)
Jurassic Park 3D (Jurassic Park)    (sua, 1993, avent., col.)
Man of Steel: Eroul (Man of Steel)    (sua-can., 2013, f. fantas.acţ., col.)
Ziua Independenţei 3D (Independence Day)    (sua, 1996, acţiune, col.)
Universitatea Monştrilor 3D (Monsters University)    (sua, 2013, f. anim., col.)
*
next. generation. coming. soon.

Anunțuri

Un gând despre „next. generation.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s