memorialul durerii familiei Năstase


(Încep cu o paranteză foarte lungă …….. trecerea bruscă a Luciei Hossu Longin din tabăra „gherilei” anticomuniste în cea urît mirositoare a lui Voiculescu „Il Tornatore”, m-a lăsat la vremea ei, drept să spui, cu gura căscată. Ani de zile îi ridicasem un piedestal doamnei Hossu-Longin, atît de înalt, încît atunci cînd a căzut de pe el a făcut un fel de explozie atomică.

Apoi, cînd mi s-a spus că, în fond, doamna n-a facut decît un pas înapoi, înspre zona gri-murdar unde activase pînă în ’89, gura mea căscată a rămas căscată definitiv. Cum adică? LHL fusese șefă la propagandă în TVR?

PE BUNE??
*
PĂI ȘI DE CE NU NE-AȚI SPUS PÎNĂ ACUM?
*
Nu pot să mă simt la nesfîrșit vinovată despre toate cele pe care nu le știu despre complicata elită bucureșteană în care morții se amestecă cu vii, bunii cu răii, răspopiții cu popii, marțafoii cu oneștii și tot așa, clamînd toți aceleași locuri în față. Și eu încă acumulez informații cu ușurință, din varii domenii, le clasez pe teme, nu mă simt rușinată să întreb cine?, de ce?, cum? de cînd?, și n-am crezut niciodată, și sper să nu cred vreodată, că am aflat sau am învățat destul. Eu încă m-am străduit să aflu cîte ceva despre orașul ăsta. Dar alții? Dar tinerii al căror interes s-a ofilit la 20 de ani? Dar marea masă de „provinciali” veniți aici doar să-și caute o slujbă mai bună și încă trăind după obiceiurile de acasă (cum îi acuză pe drept bucureștenii)? A cui e această responsabilitate: voi trebuie să ne spuneți cum stau lucrurile aici sau noi trebuie să căutăm să aflăm? Dar dacă habar n-ai că trebuie să cauți? De ce m-aș fi gîndit eu VREODATĂ, de ce aș fi bănuit că patima cu care Lucia Hossu Longin vorbea despre crimele comunismului e fix aceea cu care va vorbi și despre „drama familiei Năstase”? în mai noul memorial al durerii familiei Năstase? …….. am închis paranteza).
*
… căci astăzi, văzîndu-i pe cei doi trei (aflu acu’, după nu știu cîte ceasuri) membrii ai familiei Năstase încă în libertate, cum defilează înconjurați de gorile agresive și de jurnaliști cu ochii pe cale să fie învinețiți, cu o morgă desprinsă parcă din filmele anilor ’40, vrînd cu disperare să joace rolul pozitiv – adică cel al comunistului – din „Cu mîinile curate” (filmul, complet cred, aici), cei doi trei aproape că m-au făcut să rîd. Au coborît niște trepte în viață și li s-a făcut rău. Au ajuns să nu fie mai „băgați în seamă” de jurnaliști ca altădată, alții le-au luat locul, riscă să NU prindă prima pagină, cu tot blogul lui Năstase cad în fiecare zi mai jos și mai jos în iadul anonimatului; Pleșu – vă dați seama ce oroare! – la ultima ieșire în public la Humanitas-Cișmigiu a avut mult mai mulți spectatori ca ei și o audiență mult mai interesantă, așa că, trebuia făcut de urgență ceva. Ceva, cevaa dramatic. Și au găsit: i-au bagat ei în seamă pe jurnaliști. Cu pumnul! Ce roluri, ce dramoletă, ce isterie artificial creată! Mama și fii – trei pitzipoance cu talent, victime ale dictatorului Băsescu – ce-și puteau dori mai mult decît puțină pseudodramă care se la mai spele păcatele puturoase!
*
Îmi venea să strig, nu știu de ce: „dați cu sulf, dați cu sulf, că miroase mai bine!”.
*
În afară de furt la scară națională și distrugerea a tot ceea ce se clădise – cum se clădise – pînă în ’89, familia Năstase și acoliții lor – și o includ aici și pe LHL -, camarila infectă care ne-a distrus, efectiv, viața,  au mai dat ceva sociatății românești: pitzipoanca. De fapt, varianta ei superioară, „elita”: pitzipoanca de televizor.

Sînt convinsă azi că cei ce au organizat și apoi au confiscat revolta populară din 1989, aveau cîteva dorințe teribile, acumulate în ani și ani, în anii aceia în care au privit permanent cu umilință în sus și au supt puroiul partidului. Dorințe care-i rodeau grozav pe dinăuntru și pentru care au pus în scenă isteria aceea colectivă în care au murit o grămadă de oameni, dorințe pe care și le-au îndeplinit cu vîrf și îndesat în ultimii 23 de ani. Una dintre ele era să apară la televizor. Să fie ei vedetele lipsite de orice talent la care ne uităm cu toții. Să fie ei Nicu și Leana a României.

Și le-a ieșit. Mai ales familiei Năstase.

Sînt pe toate ecranele. (De aia avem atîtea televiziuni de știri: ca să aibe ei unde apărea, că doar pe un canal sau două n-ar putea încăpea toți deodată.) Se bat pentru un loc în prime-time. Se invidiază pentru paginile și numărul de cuvinte care le-a fost acordate în ziare. Se exhibă, se dau în stambă. Urlă, țipă, fac scandal. Se scălămbăie. Își pun fustele în cap. Își publică discuțiile despre sex și relații intime pe YouTube. Și Paris Hilton a apărut goală, pe internet. Nu? Ea cum poate? Ce, o fi rușine? Cum zicea tipul ăla de la PNL … „vreau să fac sex cu tine/ cu ce?/ cu ce am și eu.”

Păi nu? Păi da.

De asta nu vedem mai nimic altceva la televizor. Martori am fost cu toții în decembrie 1989, atunci cînd AU CONFISCAT ÎN PRIMUL RÎND TELEVIZIUNEA. Doar că atunci, pe moment, am crezut că e o victorie, e un lucru bun. Cînd colo, ce să vezi? Au confiscat-o pentru ei. Ce, Ceaușescu apaărea la televizor pentru că avea rating? Apărea la televizor pentru că PUTEA. Păi vezi. Ratingul oricum îl stabilesc ei, dacă vor să fie rating o să fie. Căci dacă l-ar stabili altcineva, poate cei 100 000 de frustrați semi-psihopați care se uită la Gâdea și Badea în fiecare seară n-ar conta la fel de mult pentru nicio firmă care vrea să cumpere publicitate. Nu vă întrebați vreodată de ce rating-ul e confundat cu eficiența marketării și promovării unor produse? Distrușii care așteaptă să-i întrețină Ponta de-acum contra votului lor, vor avea din iarnă mai multă putere de cumpărare? Merită să-ți faci reclamă în emisiuni care au o astfel de „audiență”? Mai că-mi vine să zic că reclama aceea în care o pitzipoancă blondă își arată întrepicioarele bancarilor BCR, este de fapt, expresia cea mai fidela a democrației românești, așa cum este ea înțeleasă de tribul neocomunist. Adică: ne puteți regula cît vreți dacă dobînzile sînt mici.

Ce cultura? C-ești nebun? Cultura lor, poate. A personalității lor, așa precum au învățat. Să ne intre bine în cap că nimic altceva nu ni se poate întîmpla. O mostră extrem de elocventă din această permanentă și chinuitoare fandare a egoului lor supra-umflat și deșucheat ca o bubă mare, care stă să plesnească, am avut în vara asta, în telenovela: „falsa sinucidere a lui Năstase”. Parcă mă așteptam atunci, în noaptea aceea în care s-a difuzat primul episod, să iasă din casa aia vro’ trei pirande de diferite vîrste, cu fuste largi și inflorate și să ne arate pe rînd, unde țin ele originea lumii. Aia, din tabloul lui Gustave Courbet (să pun o poză? Să nu pun? Uite pun un link aici.). Dar fără atîta artă și talent.

În cazul acestor nomenclaturiști, așchia n-a sărit deloc departe de trunchi. Ba, într-un fel, de teama pierderii privilegiilor pe care le-au avut, a sărit cumva ÎNAPOI ÎN TRUNCHI.

Apele se retrag la matcă, și, după 20 de ani de peregrinaj, LHL poate liniștită să facă vreo douăj de episoade despre prigoana băsistă. Și despre martirul Năstase.

Memorialul durerii familiei Nătase. Și al nătăfleților de români.
*
așa că, am două lucruri a vă spune/cere. Ba nu, trei.

1. voi cei ce știti cine ține de care trib, nu vă mai ascundeti sub falsul non-combat românesc. Povestiți. Povestiți, povestiți tot ce știti, altfel sîntem pierduți.
2. aștept ziua cînd o să renunț de tot la contractul de cablu. Aștept ziua cînd o să-mi fac destul curaj și o să mă car de aici. Nu știu ce mai aștept.
3. Cred că în decembrie n-am să mai votez. Nu mai am cu cine. Nici cu ce.

Anunțuri

3 gânduri despre „memorialul durerii familiei Năstase

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s