Tutta la vita davanti. Ai toata viata inaintea ta


Nu stiu daca v-am mai spus dar mie nu-mi prea plac filmele romanesti. Sunt nenaturale, au un ton fortat si par facute de cineva care n-a mai scos nasul in „realitate” de multisor. Cu cat au mai mult pretentia ca sunt realiste, mai preocupate de „micul adevar”, de cotidian, cu atat reflecta mai putin timpurile actuale. Expresia „viata bate filmul” devine tot mai adevarata in Romania. Viata bate filmul pentru ca filmul devine tot mai neinteresant.
*
Prin alte tari, insa, lucrurile stau cu totul altfel.
*
Sa luam de pilda, generatia tanara (Generazione 1000 euro. Nu va suna cumva cunoscut?), cu toate problemele ei: nesiguranta zilei de maine, lipsa locurilor de munca sau a unui cadru familial (mostenit sau dobandit) sanatos. E o tema de film? E. Acum ganditi-va cum ar arata aceasta tema in viziune romaneasca. Si apoi cautati un film italian din 2008: „Tutta la vita davanti” tradus la noi sub titlul „Intreaga viata inaintea ei”.
*
Titlul e tradus gresit. Problema traducerilor si a traducatorilor e tot mai acuta, mai mare, mai stringenta. O traducere mai buna ar fi „intreaga viata inainte” sau „toata viata inainte”, ca o formula restransa a unui lait-motiv din film: „ai toata viata inainte”, pe care adultii, maturii il tot repeta celor foarte tineri. (Pana la urma si aceasta formula se putea folosi). Nu e vorba doar despre viata „ei”, desi exista o eroina principala, ci, de viata tinerilor in general.

Isabella Ragonese at 2009 Venice Film Festival...

Isabella Ragonese at 2009 Venice Film Festival Italiano: Isabella Ragonese alla 66^ Mostra Internazionale del Cinema di Venezia (Photo credit: Wikipedia)

„Ea” e doar o exceptie dintr-un tablou general, o „trasatura” mai exotica scoasa in evidenta dintr-un personaj colectiv. Nu exista multe personaje mature in film; hai sa zicem ca 2 sunt trecuti de 35, si 2 de 60 – deci, 4 personaje mari si late- dintre care doar 2 sunt mai importanti. Restul, totul, e despre viata celor ce au undeva intre 20 si 26 de ani.
*
Credeti ca la noi tinerii o duc rau? Chiar credeti asta?
*
Vedem personajul colectiv din film prin ochii unei absolvente de Filozofie, Marta (Isabella Ragonese), o sicilianca de 24 de ani care isi cauta de lucru. Bineinteles ca nu-si gaseste in domeniul ei, filozofia, si, in scurt timp, ajunge baby-sitter (in schimbul unei camere intr-un apartament) si telemarketerla o firma pe nume „Multiple”. Firma vinde un produs foarte scump (cred ca in jur la 5000 Euro), si doar pe jumatate functional, italienilor, in special locuitorilor Romei.

Sabrina Ferilli Italiano: Sabrina Ferilli

Sabrina Ferilli Italiano: Sabrina Ferilli (Photo credit: Wikipedia)

Vanzarea se face in mai multe etape. „Ea” lucreaza in echipa fetelor care stabilesc intalniri la telefon. O echipa condusa cu o mana de fier absolut, de o tipa foarte, foarte bine, trecuta de 30, poate si de 40 de ani, pe nume Daniela (Sabrina Ferilli). Sefa le trezeste pe fete de dimineata, cu un mesaj incurajator: „nu esti oricine pentru ca ai o slujba deosebita, unde faci lucruri deosebite”. Bineinteles, slujba e de tot rahatul si salariul, deasemenea: 400 de euro (Ha!), pe care-i primesti doar in cazul in care ti-ai indeplinit targetul. Ceea ce, cred, deduc, ca se intampla rar. Rarisism. Ziua de lucru debuteaza cu un cantec si un dans la care trebuie sa participe toate, pentru a-si capata tonusul potrivit. In rest, sefa le numara si minutele petrecute la toaleta, ca sa nu mai vorbim de rezultate.

Baietii, pe partea lor, se ocupa de vanzarile directe. Sunt condusi de un sef obsedat, incordat si draconic. Acolo, motivarea se face intr-un fel de sedinte de exaltare in grup … la fel de ciudate ca un dans tribal, petrecut intr-o multinationala de oras. Au si ei legile lor: isi stabilesc singuri pedepsele pentru cazul in care nu-si ating targetul de vanzari. De pilda, unul dintre ei trebuie sa alerge de 3 ori prin prejurul cladirii in pielea goala, si o face!, altul, cel ce lucreaza in echipa cu eroina noastra, promite ca-si va scrie pe frunte luzar in caz ca nu vinde suficiente prostii.
*
Filmul vrea sa fie o comedie neagra, insa, accentele comice sunt atat de brutale, atat de accentuate,  incat numai sa razi nu-ti vine. In plus, daca te-ai invartit un pic prin viata, stii ca toate aceste lucruri sunt azi, adevarate. Poti rade de ele? Nu.
*
Locurile de munca cu adevarat bune  sunt putine. Majoritatea tinerilor ajung sa munceasca in cladiri frumoase, dar in colective cu atmosfera extrem de tensionata, unde, chiar si pentru o slujba mizera, pentru un venit la care noi, romanii, am stramba sigur din nas, concurenta este acerba, crancena. Maturii, daca nu ajuns „ceva” pana la varsta „aia”, si daca nu si-au pastrat in acelasi timp aspectul si tonusul tineresc, sunt exterminati. De fapt, filmul e plin de trupuri tinere, foarte, foarte slabe; de fete si baieti care arata aproximativ la fel, de multa frumusete fizica, care, nu mai are nicio valoare, luata asa, la gramada.

Carne de tun. Oricand putem gasi pe alta/altul ca tine. Oricand poate sa vina altcineva, mai tanar, mai frumos, mai ambitios, mai lipsit de orice fel de principii si valori, sa-ti ia locul.
*
Dramele sunt multiple si adanci. In timpul unei caderi nervoase, unul din baieti, partenerul Martei, le spune tuturor ca familia lui a cumparat de la el 3 din aparatele vandute de firma – aparate care nu functioneaza bine – si a platit 15 mii de euro pentru ele, (ca sa-l ajute pe EL), in timp ce, aceeasi firma ii plateste lui 1500 de euro o data la 3 luni. Asta e chintesenta comertului modern peste tot. A vietii de acum. Familia trebuie sa plateasca enorm pentru tine, intr-un fel sau altul, daca vrea ca tu sa fii angajat undeva. Chiar daca in acel loc, angajatorul mai mult isi bate joc de tine, decat iti ofera si un viitor pe langa niste sarcini grele de indeplinit. La noi e la fel. Oamenii din vanzari sunt obligati sa vanda produse (de orice fel) pe care nu le vrea nimeni, in parte nefunctionabile sau oricum nefolositoare. „Firmele” nu fac niciun efort sa-si imbunatateasca produsele, toata presiunea cazand pe acesti nefericiti comis voiajori.
*
Totul se petrece in afara Romei pe care o cunoastem noi, turistii, intr-un desert de beton, otel si sticla, foarte corect alcatuit din punct de vedere estetic. Desi mai scapa caii in miriste uneori (prea multe povesti, prea multe detalii, prea multe deziluzii), filmul trebuie vazut. E o lectie de viata; e despre ce ne asteapta; e despre Acum, e si despre Cum faci un film despre timpurile prin care treci … o nota mare din partea mea!
*
Tinerii vor spune vazand acest film: iata! noi avem numai probleme! Pe umerii nostri cade totul … eu as vrea sa va atrag in schimb atentia asupra absentei adultilor din film. O absenta nefireasca, intentionat pusa astfel in evidenta. In viitor nu exista adulti. Nu exista tara pentru batrani. Daca in tara asta sau ailalta tinerii sunt dispusi sau fortati sa faca sacrificii atat de mari pentru atat de putin, maturilor nu le ramane chiar nicio sansa. Sunt pur si simplu exterminati. Nici macar nu mai exista, nici nu sunt amintiti. Sigur, viata tinerilor e grea si viitorul … ce sa mai vorbim. Dar adultii … ajung intr-un unghi atat de inchis, la deziluzii atat de mari, probleme lor sunt chiar fara rezolvare si fara speranta ca timpul le va rezolva pe toate. Sau ca mai au toata viata inainte … N-o mai au. Si nu au nimic altceva.

Anunțuri

9 gânduri despre „Tutta la vita davanti. Ai toata viata inaintea ta

  1. Pingback: polimedia.us/fain

  2. Nu inteleg de ce UNIUNEA EUROPEANA nu implementeaza modelul american si sa infiinteze un Hollywood, indieni parca au facut-o de mult.Ca sa concurezi cu ei, care au o industrie bine pusa la punct nu o poti face decat printr-un efort comun.

    • Multumesc. Ma bucur ca ti-a placut. O sa postez zilele astea o alta cronica despre ultimul (cred) film al lui Ken Loach: „Angel’s Part”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s