back from heaven


imi amintesc …

*

… cimitirul. Pierdut printre copaci, in spatele celor doua biserici construite una langa alta, inainte de nasterea si dupa moartea lui Eminescu. Calul sur, cu pete mari galbui, cu crupele cam murdare care pastea relaxat printre cruci. Ritmul calm pe care-l batea cu coada lunga, peste sale, ca sa alunge mustele. Cele trei morminte inca incarcate de coroane, sapate pentru trei oameni morti anul acesta in aceeasi luna: aprilie. Pasarelele care se certau aprig prin iarba. O vrabiuta care alunga dintr-un copac alta vrabiuta. Insecte atat de fain colorate ma cercetau neinfricate, neincetat. Flori albe, flori albastre. Atata pace ca-mi venea sa oftez. Vechi obsesii care se evapora, se transforma intr-un fum gri, ce se ridica lenes catre cer. Suspinele. O dorinta aproape dureroasa de a nu pleca. Sateanul care ne-a invitat sa ne intoarcem, asigurandu-ne ca-l vom gasi tot acolo, pana se va muta in cimitir. Revelatiile personale, nenumarate inca. Nu mai stiu de cand nu m-am simtit asa de impacata. Chipuri. Oameni care m-au facut sa simt emotii puternice, uitate estimp. Ochii. Mainile. Privirea aceea. Privirea aceea care ma urmarea cateodata. Tacerea, atunci cand noi, oamenii, reuseam sa tacem. Glasul preotului care ma infiora. Ma limpezesc. Imi pare rau ca m-am intors …

*

asa trebuie sa fie si-n rai …

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s