viata de cartier


… are izul ei inconfundabil şi cumva irepetabil. În zilele mele senine îl simt în toată splendoarea lui. Altădată mi se pare greu de suportat. Un fel de iad în care sunt pedepsită să stau pentru toate păcatele mele … Altădată simt că mooor!
*
fetele de la Blue Star (ce nume! maxim, nu?), magazinul din colţ, de unde cumpără mai toată lumea în ciuda crizei şi a preţurilor mai mari ca-n Mega, au unghiile făcute la fel. Un fel de french manicure pe care au pictat un desen îmbogăţit cu nişte sclipici. Or fi fost toate la aceeaşi nuntă/botez sîmbăta asta? Poate la aceea a lui Firea şi a lu’ Pandele? Năşită de Becali? Manicura se potrivea …
*
În faţa magazinului, pe un spaţiu verde, primăria ne-a construit un loc de joacă destul de modern. Asta la cererea expresă a cîtorva rezidenţi, exasperaţi ca acolo se strîng băutorii locali. Profesioniştii, adică. Ăia cu program prelungit.  Vin de dimineaţă, unii chiar de pe la 9, şi nu mai pleacă toată ziua. Nici toată seara. Dar oare mai pleacă vreodată? Au şi ei o casă, undeva? O garsonieră, o cameră, un pat? Nu de alta dar … nu i-am văzut niciodată lipsind … Cred că aşteaptă să facă statu’ pentru ei ceva. Să-i angajeze, să le împartă Fondu’ Proprietatea (n-au auzit că tocmai se mai vinde ceva din el). Să vină cineva, să le dea ceva. Orice. Să-i asculte cînd vorbesc, că între doo sughiţuri ei chiar discută politică. Îl demit pe Băsescu. Să vină Diaconescu. Ia să se construiască iar în Bucureşti fabrici şi uzine, ca-n vremurile bune. Ceauşescu cum putea?
*
Ce-a rezultat de aici? din aceasta inițiativă locală? Bețivii s-au tras mai într-un colţ, la umbră. Nu, că-s băieți buni, înţelegători, chiar fini am putea spune, au făcut loc şi bonelor copiilor chinezi şi vietnamezi, în noul spaţiu de joacă, gospodinelor românce care mai fac un ban din relaţia cu străinătatea, şi s-au retras doar pe două-trei din băncile destinate copiilor.  Aşa, să nu se supere nimeni. Păi de ce să se supere? Întîi şi-ntîi, ei au fost primii acolo. Şi apoi, nu tre’ să-i obişnuim şi pe ăştia mici de l-a-început cum e treaba asta cu viaţa? Ce exemplu pot vedea ei la bețivii de pe terenul lor de joacă? Păi cum, ce exemplu? Ce întrebare e asta? Zic să nu gîndim negativ. Pot vedea că te poţi îmbăta în fiecare zi şi fără să-ţi omori nevasta. Păi nu-i o lecţie tare?
*
Îngrijitul copiilor de chinezi şi vietnamezi e o afacere serioasa în zonă. Vecinii mei de palier au avut grija de Andrei Zhao Zhang vreo 5 ani. Andrei mi-a zis o dată-n lift că el e român, nu vorbește chineza și nu știe cum o cheamă pe mama lui, o asiatică subțire ca o virgulă, care venea să-l vadă o dată pe săptămînă – duminică – şi mai mult îl încurca şi-l plictisea vorbindu-i în limba aceea de neînțeles. El știa româneşte bine, şi de Bunu și Buna ca de tata și mama și … de Ceilalți Părinți.
*
Un băiat simpatic și descurcăreț Andrei ăsta. Mi-a plăcut. Într-o zi, cînd s-a pierdut nu știu cum de Buna, rămasă mai mult în vorba cu fetele de la Blue Star, (chestii de manicura, ştiţi voi) a bătut la uşa mea să-mi spună că e singur în casă. Eu cred c-a fost de fapt un tertip şi a vrut să mă cunoască mai bine. A stat pînă a fost recuperat, cam cu anasîna, timp în care mi-a expus o teorie interesanta despre diferențele dintre adevărații părinti (Bunu și Buna) și Ceilalți Părinți şi cîte ceva despre prietena lui, o vietnameză, dată în grija unei femei de la scara 5. O iubea nespus. Eu cred că voia doar să mă facă geloasă.
*
Afacerea asta de familie, s-a încheiat dramatic, tragic chiar, în ziua în care Ceilalți Părinţi s-au hotărît să-l trimită pe Andrei în patria natală, în care nici nu se născuse de fapt. În ciuda crizelor de plîns, ajunse aproape isterice, a protestelor care ar fi înduioșat și cel mai ne-patriot suflet de român:”eu nu sunt chinez! Nu vreau să mă duc în Chinezia! Eu îi iubesc pe Bunu și pe Buna și nu vreau să plec!”, și a consternării care i-a cuprins chiar pe Bunu și Buna, copilul a fost făcut pachet (asa cum știu ei, chinezii) și trimis la destinație. De acolo a fost lăsat să sune o singură dată „acasă” și bineînțeles că a plîns la telefon. „O să mă întooorc!” – a promis el printre nişte şuvoaie de lacrimi amestecate cu muci,  un titlu potrivit pentru un viitor film made in Hong Kong, cu nepotul lui Jet Li în rolul principal, avînd ca subiect această poveste adevărată.
*
Întocmai ca într-o tragedie greacă, efectele acestei nefericite repatrieri nu s-au încheiat aici. Echilibrul relației dintre Bunu și Buna s-a deteriorat definitiv după plecarea lui Andrei. Cei doi s-au certat strașnic și Buna s-a mutat de acasă. La fiica-sa. Din ciclul „mă mut la mama la fi-mea, aşa să ştii. Boule.„. După aceea, pe Bunu l-a lovit damblaua, aşa că cele două, mamă și fiică, vin aici în fiecare zi să-l îngrijească. De fapt, cred că Buna e pe cale să se mute înapoi.
*
Dacă ați rîs strașnic citind aceste rînduri, vă reamintesc că e o poveste 100 % adevărată.
*
Later Edit (29 septembrie 2012): Bunul şi Buna s-au împăcat. Buna şi fiica s-au mutat acasă cu Bunu, care şi-a revenit binişor din pareză, iar ginerele a plecat la muncă în Spania, Italia sau pe unde-o fi. Vis-a-vis de apartamentul lor s-au mutat un chinez uscat, înalt, cu o vîrstă imposibil de aproximat, undeva între 40-60 de ani, cu care am schimbat doo vorbe în lift, un chinez tînăr, căruia nu-i vezi niciodată ochii oricât te-ai strădui, (tot în lift, căci în lift se întîmplă mai nou să socializezi, aţi observat?) din cauza frezei manga de culoare roşie, şi, din când în cînd o blondă, frumuşică şi la fel de subţire ca ei. Restul vă las să-l ghiciţi. Cine cu cine, care pe care.

P.S.: pe cînd un film făcut pe noul val al stilului cinematografic românesc, care să reflecte într-adevăr realitatea? Care să apropie pe bune o oglindă de viaţa din România? În cazul scenariilor româneşti şi a filmelor făcute după ele, viaţa chiar bate filmul. Autorii contemporani parcă ori nu locuiesc aici, ori, vor să îşi vadă materializate pe ecrane, doar cele mai ascunse și meschine complexe. Complexe care, în loc să fie originale, pentru că sunt ale lor, şi fiecare individ e unic, seamănă mai degrabă cu cele mai ordinare clişee. Ceva nu-i în regulă aici. Pentru că de fapt … curvele nu-s aşa urîte şi proaste, nu-s toate moldovence şi nici atît de fraiere precum ne arată ei. Nici şmecherii nu-s atît de evidenți. Oamenii obișnuiți, eroii lor preferați, nu sunt niciodată atât de banali. Decît să mă duc la un film românesc, la care mă plictisesc cum nu ma plictisesc niciodată în viaţa reală, mai bine mă duc până la colţul străzii, lângă Blue Star şi mă aşez pe piatra pe care stă de obicei nenea de la ziare (alt personaj). De acolo văd o lume de cartier, simplă, dar mult mai colorată şi mult mai interesantă ca cea din filme.

Chiar şi-n zilele mele proaste.

Anunțuri

3 gânduri despre „viata de cartier

  1. Bietul Andrei, la cei 5 ani e inca prea mic ca sa se loveasca de greutatile vietii !. Sa speram ca se va obisnuii cu viata in „Chinezia”.

    • Continua povestea din imaginatia ta, caci ai acest dar, iar condeiul e cel mai bun prieten al tau. Ce ar fi daca: peste 10 ani Andrei va veni in Romania si-l vei recunoaste. Va fi un adolescent timid cu gesturi tipice, care se va apleca la fiecare cuvint, va intelege putin romana dar nu se va putea exprima (apropoo si eu sunt in aceeasi faza … haha …haha). Se va duce la cimitir la bunul si buna, dar nu-i va da nici o lacrima, caci ei sunt acum niste straini…..etc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s