sa ai, sa te compari si sa iesi in castig


„Civilizaţia tinde să unească dezirabilul cu moralul.” – spunea Northrop Frye în 1957 (în fotografia din stînga). Eu cred că cele două deja s-au unit mai repede decît anticipa el. Astăzi, dezirabilul este nu numai moral, este idealul suprem pentru cei mai multi dintre noi. Să ai, să te compari şi să ieşi în cîştig (pe o scară valorică foarte subiectivă, uneori dubioasă şi într-un fel fragilă), iată tot ce ne mai animă azi şi ne mai face să ieşim din casă. Chiar şi o boală venerică poate face diferenţa, dacă nu reuşeşti să te evidenţiezi altfel. Faster, bigger, higher, meaner, pe la noi am putea spune ca a început civilizaţia lui „mai”. „Top that if you can” – cîntă şi menestrelii de mîna a doua din occidentul înspre care ne uităm atît. No, thanks – şi uite aşa am ajuns într-o minoritate periferică a societăţii.

Din periferia asta mă uit uneori cu stupoare, cu amuzament, alteori cu neîncredere – nu, aşa ceva nu se poate întîmpla – la cursa nebună care s-a pornit în jurul meu. Cursa are regulile ei, pe care încă nimeni nu le-a enunţat oficial. De exemplu, nu poţi face comparaţii în sînul unei noţiuni absolute: nu poţi fi mai adevărat ca adevăratul, mai infinit ca infinitul, mai luminos ca lumina. Poţi în schimb să ai mai multi bani, mai mulţi bărbaţi, mai multe femei, ori poţi fi mai vulgar, mai agresiv, mai bădăran, mai lingău decît predecesorul, vecinul sau colegul tău. Schema asta îngustă a infestat minţile majorităţii. De dragul ei, restul noţiunilor au fost sacrificate sau măcar relativizate: adevărul şi binele sunt relative, frumuseţea poate sta doar în ochii

English: Bruce Willis at the 2010 Comic Con in...

Bruce Willis at the 2010 Comic Con in San Diego (Photo credit: Wikipedia)

privitorului și aceia pot avea ochelari de cal, cinstea poate fi răscumpărată, iar cu Apocalipsa mai vedem noi cum negociem, poate ne salvează Bruce Willis. Totul se cutremură în jur, scîrțîie, se transformă, se răstoarnă. Pentru că pe scara asta – falsă – nu se poate înainta, nu se poate de fapt urca, ci doar coborî. Aşadar lumea se schimbă din temelii, pentru că nu poate face altceva. Se schimbă religiile între ele, sistemele de valori, tradiţiile, specificul etnic. Se schimbă şi teatrul, şi filmul oglindind în continuare ce se întîmplă cu societatea, aşa cum a făcut-o întotdeauna. Nu vă place? Nici mie. În schimb este unic, mai rău, mai vulgar şi mai lipsit de sens ca niciodată. Nu înţeleg, nu-l înţeleg, deşi piesele le ştiu, filmele le văd, atît cît o să mai am răbdare să le văd, îl ştiu de undeva pe Hamlet, o ştiu pe Julieta, dar nu-i pot analiza, pentru că simbolurile nu mai sunt ca cele dinainte. Ca cele învăţate. Nimic nu mai e ca înainte. E mai rău. Exact ceea ce trebuie şi exact în concordanţă cu ce se întîmplă acum. Şi nici nu-i de mirare, nu? Doar şi teatrul şi filmul e făcut de oameni.
*
Pe vremea lui Frye însă, mai era timp pentru analize critice, şi mai aveai ce să analizezi. Frye încă îşi mai permite să înceapă ca toţi erudiţii de la Aristotel – şi să-l pomenească adeseori pe parcursul lucrării de 452 de pagini, cel puţin varianta pe care am citit-o eu – să facă nenumărate referiri la Biblie, la Homer, la Divina Comedie şi la Paradisul Pierdut de Milton.
*
Astăzi însă nu ne mai uităm în sus, înspre cer, nici în jur la natură – şi dacă aş vrea să mă uit, ce-aş vedea de la fereastra

English: Steve Jobs shows off the white iPhone...

Steve Jobs shows off the white iPhone 4 at the 2010 Worldwide Developers Conference (Photo credit: Wikipedia)

apartamentului meu de bloc? Beton, termopane ieftine, maşini, cîini jigăriţi, pomi ofiliţi? Asta e natura? – astăzi ne uităm înspre un ecran sau altul: televizor, calculator, iPad, iPhone. Ieri, alaltăieri, Steve Jobs a lansat şi nişte iClouds, aşa, ca să fim liniştiţi. Şi toate aparatele astea sunt aidoma cu vremurile: mai mari, mai mici, mai subţiri, mai mulţi pixeli, mai multă memorie, mai multe apps-uri. mai multe căşti care duc muzica, vocea, ygomotele direct în urechi, rupîndu-ne cu totul de lumea înconjurătoare. Toate gadget-urile la care ne închinăm sunt azi mai bune ca ieri, ce era ieri e depăşit, de nefolosit, pierdut. Acolo, poate în apps-urile acelea noi, e toată cosmogonia noastră, sunt sigură că toţi zeii apar la televizor, iadul înseamnă să nu te bage nimeni în seamă, te poți simți exilat într-un loc în care rețeaua ta n-are acoperire și n-ai nici conexiune la internet, diavolul te sună de la bancă să-ţi ceară banii înapoi, cărţile cele mai bune de vizită se numesc platinum cards, Dumnezeu şi-a luat jucăriile şi-a plecat, şi, sincer mă mir că Oprah şi-a încheiat emisiunea fără ca Dr. Oz să-l psihanalizeze pe Cristos pentru masochism şi să-i recomande un Xanax, ceva. Sigur, sunt ultragiată încă, atunci cînd mă duc la teatru şi văd o piesă înfiorător de proastă prezentată ca o capodoperă, dar astea sunt doar reflexe pe care le au tot mai puţini.

*

„Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi,
nu se opreşte pe calea celor păcătoşi,
şi nu se aşează pe scaunul celor batjocoritori!”

mai ştie cineva ce înseamnă asta?

Anunțuri

Un gând despre „sa ai, sa te compari si sa iesi in castig

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s