matineu


nu sunt o matinala, nu mi-a placut niciodata sa ma trezesc devreme. Sau asa mi-a placut sa cred despre mine. Totusi, de cate ori o fac, vad orasul intr-o lumina deosebita, pe care altfel n-apuc s-o vad niciodata. E ceva in aer, straveziu dar natural, un fel de respiratie a noptii, ultima inaintea unei zile obositoare. O dara de autenticitate de mult pierduta. Orasul e spalat si curatat, pregatit pentru multe ore de folosire intensiva. La 8 fara 10, totul e un pic mai frumos ca doua ore mai tarziu. Si mai curat.
*
Nu prea se aud claxoane, masinile circula rapid si fara sa-si ia fata una alteia. Dimineata parca suntem alti oameni, cu fete mai destinse, mai frumoase. Traversez o buna bucata din oras in ritm alert, fara sa ma incomodeze nimeni. Imi intra soarele in ochi si-mi place. E primavara si e atat de placut s-o simti pe obraz.
*
9.50: totul incepe sa arate asa cum stiu. Atmosfera redevine familiara. Imi vine sa zambesc. Pe o straduta mai ingusta din Cotroceni, un van blocheaza ambele benzi. In spatele lui, o femeie tipa si claxoneaza in acelasi timp. Urmaresc scena. Indiferenta usor posomorata a soferului si a insotitorului lui probabil ca m-ar fi enervat si pe mine. Au parcat acolo pentru ca au de descarcat marfa. Informatia suna ca o sentinta implacabila. In fond cine-i poate deranja pe lumea asta pe descarcatorii de marfa? „De ce nu ocoliti?” – arata unul din tipi catre o strada alaturata, asa ca-ntr-un acees de generozitate. E inca devreme, mai are in el un pic de umanitate. Doamna din masina ii blagosloveste si mai enervata. Pentru ea ziua incepe prost. Un timp ramane acolo claxonand si tipand. Barbatii care i-au blocat drumul ei obisnuit de dimineata o ignora complet. Au epiderma atat de batucita de claxoane si injuraturi incat istericalele astea matinale n-au cum sa-i deranjeze mai mult decat i-ar deranja un tantar. Unul ii face semn cu mana la cap: „Esti ticnita? Du-te de te trateaza …”
*
10.30, Dorobanti, in zona cafenelelor. Aici lumea nu s-a trezit pe deplin. Floraresele uda trotuarele cu apa veche de la flori. Ma masoara din cap pana in picioare. Nu arat a fi genul care-ar cumpara un buchet. Intru sa-mi iau un croasant, mi-e foame, n-am mancat nimic azi. In fata mea un domn original, dar original cum poti gasi aici: mocasini de piele (cred ca imblaniti pe dinauntru sau ceva de genul), fara sosete, cu pantaloni de trening, cu o haina faina de velur albastru, fular bine innodat la gat (stil: „I am travelling a lot in Western Europe and I do not dress like those lowlifes from my country”), fes, ochelari, mimica blazata. Parca a coborat acum din pat sa-si ia micul dejun. Probabil asa e. Acum s-a trezit si a iesit si el sa-si cumpere ceva pentru micul-dejun. Ies, muscand cu pofta din croasantul incalzit. De cand mi s-a confirmat banuiala ca nu-s facuti loco ci doar niste biete congelate date putin prin cuptor, parca chiar nu mai au hazul de demult.
*
La stop il remarc pe Becali. In Rollsul lui alb, imens fata de strada destul de mica si meschina. Cu numar – cum altcumva – B 100 BGT ( de la Gigi Becali si un alt nume pe care nu-l stiu dar poate, de ce nu, si de la BoGaT – ma gandesc). Ma uit in jur: chiar ca-i o masina nepotrivita in ambianta asta. Tipul insa nu baga in seama gandurile mele. Who cares girl?, ce gandesti tu! Sta pe locul soferului (hahahaha – e soferul propriei limuzine Rolls!), aplecat intr-o rana, foarte pe spate dar cu scaunul ridicat sus, astfel incat pare mai mare decat e. Tine moale telefonul in mana dreapta si vorbeste inspre el – cam cum le vezi pe pitzipoancele de Holywood ca fac, in cine stie ce inregistrari pe MTV sau Fashion TV. Isi studiaza fata in oglinda retrovizoare. Ranjeste satisfacut. N-are nimic intre dinti. Nici in nas. Norocul il iubeste. Si, bineinteles, Dumnezeu. Absolut. E o dimineata minunata si el se indrepta spre noi orizonturi pline de succes. Verde! Rollsul rateaza plecarea … nu-l claxoneaza nimeni. Pacat …
*
Astazi, viata e frumoasa!
*
P.S.: Cand te gandesti ca sunt contemporana cu toti oamenii astia :))))))))

Anunțuri

5 gânduri despre „matineu

  1. Cu mult inainte ca se lumineze exista un miros si o presimtire a zorilor. E ca un copil nou nascut, fraged , moale si inocent, care pluteste in aer, iar vantul din moliciunea lui incepe sa se zbata si sa sufle mai tare.Ador zorile de zii. Am trait aceste clipe si in mediul rural. E divin. Te simti pentru citeva minute, rupt de realitate si parca ai vrea sa nu se sfirseasca niciodata…… … apoi:
    infernul cotidian.

  2. Pingback: amintirile mele cu Jiji | Laurailica's Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s