un caz care merita discutat


… e cel al lui Emil Luca, unul din finalistii concursului „Romanii au talent”. Problemele din trecutul lui care ies la iveala acum, o data ce a ajuns vestit prin intermediul acestei emisiuni, pun societatea romaneasca in fata unei dezbateri interesante (pe care n-o porneste nimeni insa … din invidie pentru succesul celor de la PRO?? din prostie si superficialitate?).  Pornind de la acest caz ne putem pune intrebari, si, cred eu, ar trebui sa … ne dam si niste raspunsuri, sa ajungem la niste pozitii clare, fara ambiguitati. Sa ajungem la o atitudine comuna, larg acceptata, dupa care sa putem judeca si alte cazuri similare.

Prin 2002, Emil Luca era primar al localitatii Feleacu din judetul Cluj. Dar si un pasionat al vanatorii din cate inteleg. Drept pentru care, intr-o noapte a purces insotit de inca un domn sa vaneze ceva prin imprejurimi. Ilegal. A auzit un zgomot din directia unui tufis si a tras. Din nefericire a nimerit un baiat de 13 ani – Zsolt – care se pare ca se afla in zona, la cules de iarba pentru iepuri. Baiatul a murit cateva ore mai tarziu.

*

Emil Luca a fost arestat, judecat si condamnat la 4 ani si 6 luni de inchisoare pentru ucidere din culpa si braconaj. A iesit din inchisoare dupa aproximativ 1 an (9 luni am auzit mai nou, dar nu stiu sigur).

*

Astea ar fi datele problemei. Iar intrebarile sunt multe: noi romanii, consideram ca un om care si-a ispasit pedeapsa dupa asa o fapta groaznica poate si trebuie reabilitat? Il putem ierta? Ne-am fi simtit mai bine daca n-ar fi fost eliberat conditionat asa devreme si ar fi stat mai mult la inchisoare? L-am fi putut ierta atunci mai usor?

Pot si trebuie sa primeasca astfel de oameni o a doua sansa? In ce conditii? E drept sa le impunem conditii ca sa le acordam iertarea?

Ar trebui sa i se faca reclama acestui om prin intermediul unui concurs televizat cu o asa mare audienta?

Desigur, nu ma astept ca televiziunile/mass media/presa noastra de 2 lei sa atace frontal asa probleme delicate. Si daca le-ar ataca, ce credeti ca ne-ar spune doamna Tatoiu in aceasta privinta? Hmmm … ori marii jurnalisti specialisti in opiniologie si parerologie la moda acum?

*

nici societatea civila nu e obisnuita cu asa dezbateri grele. Si adevarate. Mai bine discuta de averea Oanei, de custodia Irinei, de dezvaluirile lui Pepe. Desi, mie imi pare clar ca problemele ramase nerezolvate si ne-asezate intr-un fagas de atatea zeci de ani ne-au adus in situatia falimentara si aproape nenorocita in care suntem.

*

Eu i-am votat pe sotii Luca in timpul emisiunii-concurs „Romanii au talent”. Mi-am dorit ca ei sa ajunga in finala. Si au si ajuns. Intrebarea mea pentru mine este: i-as mai fi votat daca stiam dinainte de toata treaba asta?

 

Later edit: am vazut un mini reportaj pe tema asta la Realitatea. Neconcludent. Conform celor vazute la teveu se pare ca a fost iertat de consatenii lui. Desigur, nu de familia baiatului (?). Si totusi, doar atat e de spus pe marginea unui caz atat de sensibil si care scoate bine in evidenta realitatile societatii romanesti?

Anunțuri

3 gânduri despre „un caz care merita discutat

  1. pe bune ? nici 5 ani pentru ucidere si braconaj ? apoi ce a putut face ca sa stea doar un an?… a inviat baiatul si i-a dat omului drumul ? Nu cred ca a fost corect sa iasa din inchisoare cand inca baiatului nu-i facusera toate pomenile.

  2. Dupa cum descrii povestea se pare ca a fost un accident. Stim cu totii definitia accidentului. Bietul copil a fost in timpul si locul nepotrivit. Eu nu stiu mai nimic de acest caz, dar ma intreb : ce oare cauta un copil de 13 ani noaptea in padure , sa culeaga iarba..? Parintii stiau ca el e in padure noaptea? Cred ca altceva s-a intimplat, ce presa si avocatii nu vor sa o divulge….poate datorita influentei acestui Emil Luca sau a banilor lui cu care a inchis toate gurile., si evident a micsorat penitenta….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s