impreuna, in Romania


cred ca problema noastra e ca … suntem impreuna in Romania. Noi toti. Si nu ne cunoastem. De aia nici nu ne acceptam reciproc. Suntem foarte diferiti, asa cum eram, bunaoara, si in anii ’40. Unii monarhisti, altii republicani, unii simpatizanti legionari si cativa comunisti. Avem printre noi, va rog sa nu va umfle prea tare rasul, multi liber-schimbisti. Unii suntem foarte bogati si altii foarte saraci. Foarte putini cu adevarat instruiti. Aceste exemple sunt semintele care au germinat in solul comunist, sub o zapada de fier care a durat 50 de ani, nascand „mladitele” de azi: societatea romaneasca a anului 2010. Stiti voi, impletitura aia de: „oameni de afaceri de succes”, baroni locali (se atribuie si titluri nobiliare dupa 89), pitzipoance, pitziponci, politisti si manelisti, vedete TV, formatori de opinie, dezvoltatori imobiliari, fanii lui Mircea Badea, antibasescienii, pesedistii, pensionarii si cativa intelectuali frustrati si neimpliniti, deobicei saraci.

*

Comunismul, pe vremea lui, a tras peste toate conflictele societatii romanesti o plapuma groasa de mediocritate (pe care am mostenit-o in totalitate si am pastrat-o pana azi, exact pe rangul pe care au pus-o comunistii). Negasind sustinatori in extremele mentionate mai devreme, comunistii au adunat, majoritar, pleava, care nu era primita niciunde, in niciuna din extremele sociale. Si a egalizat-o fortat cu restul. Un imbecil comunist era mai egal si mai indreptatit ca o persoana foarte cultivata dar cu simpatii sa-i zicem … monarhiste, ca sa nu dam prea mult de gandit zicand legionare. In general, ghertoiul, lenesul, marlanul, incultul fara ocupatie din vechile regime pre-comuniste a fost innobilat numai si numai prin intermediul carnetului de partid. Asa a inceput cultura mediocritatii.

*

Sloganul „fii cu noi in gasca si o sa-ti fie bine” functioneaza perfect si azi. Mi s-a spus, mi s-a propus, de cate ori n-am intrat in gasca respectiva, din orisice motive, am fost intr-un fel sau altul data afara. Nu-mi spuneti ca nu stiti despre ce vorbesc. Si totusi e un sistem pur comunist.

*

Pe asta, fiica cea mai periculoasa a comunismului, mediocritatea nivelatoare si adormitoare, am mostenit-o dupa ’89 impreuna cu toate celelalte tendinte contradictorii ale mentalitatii sociale romanesti presocialiste. Mediocritatea inca sta deasupra lor, inca nu le lasa sa iasa la suprafata. La nivel individual, daca nu te poti alatura lor, mostenitorilor comunistilor, mediocrilor care detin puterea, te simti la fel de nedreptatit si opresat ca acum 20 de ani. Cum am mai spus pe aici, s-au schimbat doar aspectele exterioare, si doar cateva (avem magazinele pline, desigur printre altele de E-uri si alte otravuri acceptate de UE, avem zeci de programe TV, care de care mai manipulatoare si mai nocive, avem voie sa fugim din tara. Doar ca acum nu mai putem pentru ca nu mai suntem interesanti si nimeni nu ne mai vrea. Putem bea Coca-Cola si nu ne mai imbracam decat in blugi). In „interiorul” societatii nu s-a schimbat nimic. Reflexul comunist de-a gatui si sufoca autenticitatea, originalitatea, talentul, initiativa, a ramas intact. Este la fel de acut in mediul privat cat si in cel de stat. Pentru ca oamenii tot aia sunt si acolo si acolo si au aceleasi porniri. Scroafa sta din anii ’50 in copac si guita netulburata de tine treaza toata ulita.

*

Primul semn ca am scapat cu adevarat de comunism ar fi dezghiocarea acestei mediocritati din functiile si ocupatiiile ei majore. Lupta fatisa si necrutatoare cu ea. Clipa in care vom incepe sa spunem – majoritatea – baa, ala e chiar prost, hai sa inchid televizorul, sa nu mai cumpar ziarul, sa adun colegii si sa ma duc sa-i spun sefului lui ca-i un imbecil, sa nu-l mai votez, sa nu-i mai votez pe niciunu ………. sa fac o strategie viabila de afaceri, sa analizez cu adevarat daca ce-am facut pana acum a dat roade, s.a.m.d. Usor de spus dar greu de facut. Ne-am obisnuit la caldurica, efort minim si ceva efect si asa; nu gandi, nu cerceta; comunismul ne-a impus o a doua religie, care data fiind o parte a fiintei noastre, aia de se mladie dar nu se rupe, a fost acceptata cu bucurie. Dar … dar, si daca ne scapam de mediocritate si en fin de comunism … necazul nostru nu se va fi sfarsit aici, caci tragand plapuma, vor iesi la iveala toate celelalte, ramase nerezolvate de zeci de ani. Deja se simt si se vad: in agresivitatea de pe strada, imbecilitatea din media, prostia de pe scara blocului. Cine suntem, ce vrem sa fim? Suntem republicani, sa fim monarhisti? Cat de legionari suntem si fara sa ne dam seama? Cati dintre noi sunt socialisti? Credem cu adevarat in egalitate si democratie, noi, care n-am discutat niciodata cu seriozitate despre asta?

*

Eu cred ca ne e frica sa tragem plapuma mediocritatii de pe noi. Frica de ce vom gasi dedesubt.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s