Roma … (2)


tiririri-tim-ti-rim …. de abia atinse avionul cu rotile pista de aterizare din Fiumicino ca se si auzira telefoanele mobile. In nici doua minute, oricum cu mult mai inainte ca avionul sa „parcheze” si el undeva, unii dintre „noi” vorbeau deja la telefon …

– da baiatule, am ajuns acasa, ca doar aici ma simt ca acasa, nu stiu cum se face, de cum aterizez asa ma simt, baaaa criminalule, criminalilor, auzi! ca asa santeti: neshte criminali, pai asa se face mai, asa se face? criminalilor, pai nu va aratam noi voua, las’ ca va aratam, va aratam noi voua cum se face treaba, baaa criminalilor ….

… ascultam fara sa vreau monologul lung si inutil pe care-l tinea ‘mealui la telefon, unuia care la randul lui n-avea ce face. Si, desi la inceput m-am crispat un pic, auzind de atatea ori apelativul „criminalilor”, m-am mai relaxat cand, dupa vreo 5 minute de folosire inutila a telefoniei mobile am inteles ca era vorba doar de fotbal. Un subiect suficient de important ca sa suni un alt român din Roma o data ce ai aterizat acolo. Dealtfel un subiect ce nu suferea amânare.

*

Românii si toate apucaturile lor aveau sa ma mai insoteasca un pic prin Roma pana aveam sa-i pierd de tot, mai degraba datorita locurilor pe care le-am frecventat eu decat faptului ca ei nu prea erau prezenti. M-au gasit in gara Termini unde mi-au cerut bani ca sa-mi arate cum sa-mi iau bilet de la automat, m-au mai gasit prin cateva piete publice unde erau la cersit. Si cam atat. In rest, din fericire am intalnit doar italieni, francezi, olandezi, belgieni, americani, englezi, germani – veniti cu zecile de mii sa ingroase randurile adoratorilor Romei.

*

Mi-am reintalnit compatriotii in avion la intoarcere. De data asta, un grup mai aparte, majoritar format din cei ce lucreaza acolo, unii din greu, in special cu bratele. Astia nu vorbeau la telefon. Dar incercau sa vorbeasca cu toti cei din jur.

– merge cineva la Brasov?

– merge cineva la Focsani?

… veniti, plecati de prin toate partile tarii incercau sa-si mai gaseasca un tovaras de drum, pentru bucata urmatoare, cea mai lunga, ca sa nu li se para asa de posomorata intoarcerea acasa. Asa am ajuns sa vorbesc si eu cu o femeie care lucreaza de 12 ani in Italia, ca menajera, ingrijitoare, baby-sitter. De cand e pe acolo si-a luat un apartament in Focsani si unul (mic de tot) in apropierea Romei. Si-a dus si copii dupa ea, pe toti 3. Doi sunt la casele lor, casatoriti, au la randul lor copii. Al treilea e la scoala inca. Are clienti fideli pe care si i-a facut in timp. Ii e usor sa munceasca in Italia dar ar vrea sa se intoarca in Romania.

– uite, stiu o familie care cauta o fata sa aibe grija de copilul lor. E mic, are 2-3 saptamani. Dau cam 800 de euro, casa si masa. E mai bine ca la batrani, asa iesi cu copilul in parc, la plimbare, ce! il legeni pe picior si tot mai furi o ora de somn …

*

nu stiu cum se leagana copii pe picior in timp ce tu motai. Dar stiu ca 800 de euro din care n-apuci sa cheltui prea mult daca nu platesti pentru chirie si mancare e mult mai mult decat castiga majoritatea covarsitoare a intelectualilor din RO, cu tot cu toate facultatile si masterele lor.

*

desigur, trebuie sa fii in stare sa renunti la „statul tau”, la „pozitia ta sociala”, la un anume soi de onoare … trebuie sa poti deveni filipinezul lor, ruda foarte saraca de la tara, tolerata prin nu stiu ce minune. Dar platita mai bine. Servitorii lumii contemporane sunt mai bogati decat cei ce invata carte prin tarile astea de mana a doua.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s