romanu’ si revolutia


Revolutia brutala …

Incep cu un citat din comentariile lasate pe blogul lui Marius Manole (da, ati ghicit, il urmaresc constant):

„Sunt de acord in ceea ce priveste lipsa de coeziune/unitate/solidaritate la nivelul intregii societati, insa nu cred ca o revolutie brutala asa cum a fost in ’89 este solutia ideala (desi culmea eu sunt coleric si in sinea mea mi-as dori sa vad cateva capete de politicieni puse in tepusele gardului de la izvor), insa cred ca o noua revolutie nu ar face decat sa schimbe oamenii din conducere insa fara a schimba situatia in general. Nu am face decat sa dam un reset sistemului care s-a dovedit nefunctional in cei 20 de ani de la revolutie incoace.”

*

O revolutie brutala … In ’89 a fost o revolutie brutala? Nu m-am gandit niciodata la asta, nu m-am gandit niciodata la revolutia de atunci in termenii astia desi stiu ca a „produs” multe victime si tragedii; in plus  i-am condamnat mereu in sinea mea pe cei se feresc sa protesteze intr-un fel sau altul de frica unor posibile repercursiuni. Am ras cu pofta si l-am ridiculizat cat am putut pe unul din soferii de la serviciu, care a venit in vara pana langa birourile noastre si ne-a spus galben de frica: „vin din piata Unirii, e vanzoleala mare, cred ca incepe revolutia”.

*

se poate ca acea revolutie din ’89, falsa, lipsita de autenticitate, manipulata, indusa pentru unii, si in mod esential, dar esential IN-COM-PLE-TA, sa fi semanat multa spaima si panica in sufletul altora. Au murit oameni la Bucuresti si la Timisoara, chiar daca cei mai multi dintre noi n-au vazut asta. In orasul meu, la fel ca si in cel al lui Porumboiu („A fost sau n-a fost revolutie in orasul meu”), revolutia s-a redus la o adunare emotionata in fata primariei, la scandarea unor lozinci – nu mi le mai aduc aminte – la reformarea pe loc, a securistului local care si-a dat jos tresele cu lacrimi in ochi si a fost absolvit apriori de orice vina de concetatenii lui (wow, acum imi dau seama ce potential umoristic are scena asta) si, cel mai tare moment pentru mine, seara in care mama m-a trimis cu mancare dupa bloc, la cei doi militari care pazeau cica centrala termica. Eu ma simteam ca o eroina de film holywoodian in prima mea misiune cu adevarat importanta in viata. Lor le era muuult mai frica ca mie.

*

Acestea fiind observate si analizate nu pot decat sa conchid: e greu cu revolutia la noi. Tot staam si o mosim si o invartim si ne mai gandim si mai cautam alte solutii si timpul trece, si aia fura si noi devenim tot mai saraci si ne afundam tot mai adanc in mocirla unei societati sufocante prin mizerabilismul la care apeleaza.Ce reforma frate, mai ales cand reforma tre’ sa ne reformeze tocma’ pe noi? Ha?

*

Dar cel putin nu mai moare nimeni impuscat (doar unii care merg mai incet sunt omorati in bataie pe trecerea de pietoni, dar daca o sa treci mai repede, nu ti se va intampla nimic), nu mai e asa agitatie pe strazi (agitatie mare tot e, dar parca nu asa), mineri nu prea mai sunt …

Anunțuri

Un gând despre „romanu’ si revolutia

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s