misoginism si misandrie


vazand documentarul HBO despre viata si moartea Nedei Agha-Soltan – iranianca transformata in martir cu ocazia protestelor anti-regim din timpul alegerilor prezidentiale din 2009  – am fost din nou, tulburata de nedreptatea si strambatatea anumitor societati inca existente in secolul XXI. Societati in care un grup de oameni au confiscat religia dar si concepte precum egalitatea, dreptatea, moralitatea, etica … frumusetea! Nu e doar cazul Iranului, tot aici ar mai putea intra Afghanistanul, Irakul si multe altele. Sunt societati conduse de barbati exclusiv, si formate dupa norme considerate strambe si barbare de aproape toata planeta.

*

In documentar se detaliaza reguli de conduita despre care am mai auzit: femeile nu se pot marita fara acordul tatalui sau bunicului; nu pot divorta (doar barbatii pot divorta); daca se recasatoresc copii le sunt literalmente „confiscati” de catre familia fostului sot; nu au voie sa umble pe strada insotite decat de membri ai familiei; trebuie sa se imbrace dupa reguli stricte inventate de EI, raspund in fata legii incepand de la varsta de 8 ani in timp ce baietii raspund de la 14 ani; pot fi maritate cu forta de la 9 ani; marturia lor e considerata ca avand jumatate din taria si importanta marturiei unui barbat oricare ar fi acela … si cate si mai cate! Toate astea se intampla sub palaria religiei re-interpretate de unii inchisi la minte, instaurata ca forma maxima a moralitatii in stat.

*

E un tip de societate condus de mizantropi si misogini barbari. In film apare o alta o detaliere bulversanta a mentalitatii clasei la putere:  „Ei nu stiu ce sa faca cu frumusetea femeilor, se pierd in fata ei si ca atare vor s-o ucida.” Sa ucida frumusetea …

*

As vrea sa vad si eu niste barbati traind intr-o societate condusa de femei care sufera profund de misandrie … zau! … si care in loc sa se duca la un doctor sa se trateze la cap, ridica misandria la rang de divinitate. Sa-i vad cum se descurca daca n-au voie sa se insoare fara acordul mamei, sa divorteze, sa iasa pe strada cand vor, sa se imbrace cum vor, sa manance ce vor, sa-si creasca copii… cum s-ar descurca intr-o societate in care femeile fac regulile si femeile alea nu-s tocmai … hm … cele mai obiective, morale, drepte si bune femei. Oare de ce nu exista o astfel de societate? Hm … doar pentru ca femeile sunt inferioare ca putere fizica, bruta ? Doar asta sa le fi salvat de la a deveni niste ticnite care-si terorizeaza semenii de sex opus, sub pretextul puritatii si al dogmelor religioase?

*

Nu cred in razbunare, faceam doar un exercitiu de imaginatie.

*

La nicio zi dupa ce am scris acest articol aici am vazut noi atrocitati impotriva femeilor pe CNN: unei fete de 16 – 17 ani, sotul i-a taiat nasul, urechile, i-a spart dintii cu o piatra, i-a turnat apa fiarta pe picioare; cat despre bataie … oh, pentru 90 % din femeile afgane ea este o realitate aproape zilnica.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s