binemmm


azi. Teatrul Naţional Bucureşti. Sala mare. Don Quijote, scenariul şi regia Dan Puric. Rândul 2 (care la TNB e rândul unu, să ştie toţi cocalariiii! se auuudee până în spaaatee?). Ajung fix înainte să înceapă – n-am găsit loc de parcare – de când nu mai e a şpăgarului şi murdarului Cocos şi e a votatului şi alesului Oprescu, parcarea teatrului e mereu cu probleme. Mă aşez. La un minut după mine, în rândul 3  (adică 2 – se audeee până departe în spaaateee? dedicaţie pentru toţi maneliştiii! Haop-hop-hop!) se aşează un obez. Tânăr. Maxim 30 de ani. Cu burta atârnată peste curea. Dotat cu nenumărate fălci. Picioarele prea lungi mi le înfige în spătarul scaunului. Începe sa-şi debiteze număru’ plin de năduf, în faţa celor două tipe cu care a venit.

– ce-i asta. Ce-i asta?!! Ce-i cu locul ăsta? Ce te-a apucat să cumperi bilet aici? Că în nebunia ta când te-ai aruncat să iei bilete nu ai putut să şi gândeşti un pic? Ce-a fost în capul tău? Nu-mi place aici. Mai bine mă duc în spate, am văzut nişte locuri goale acolo.
– hai mă … (se aude o voce stinsă)
– nu încap!

(„păi dacă eşti OBEZ, pur şi simplu obez! poate n-ar trebui să mai mănânci ca idiotu’ 10 şaorme pe zi, să stai mereu în cur în maşină şi din maşină să te târâi în casă doar ca să cazi în pat agăţat de gâtul unei beri … ziceam şi eu” … îmi închipuiam că i-aş putea urla aşa ceva în urechi. Dar nu. Încerc să-mi mut atenţia în altă parte.

– nu încap … uite, nu stăteam eu ca boieru la balcon, acolo, în lojă? Auzi da’ dacă astea nu-s locurile noastre, noi ce căutam aici? Ia scoate biletele, să vedem. Parcă aveam bilete în rândul trei şi ăsta-i rândul doi. De ce te-ai aşezat aici?
-pai aşa ne-a zis doamna aia.
– care doamnă? Scoate biletele! Uite! Rândul trei … ce ţi-am zis eu? Şi locurile noastre? Pfaleo! S-au ocupat! Doamnă! Pe ce rând aveţi bilet?

Nu se aude ce-i răspunde doamna, total nesatisfăcător după tonul şi mai iritat cu care s-a întors către femelele lui.

– nu încap! Ce fac eu aici? Nu-mi place deloc! Data viitoare când îţi mai trece aşa ceva prin cap să-mi zici, că mă ocup eu!

*

Credeam că am scăpat, că a început spectacolul şi că mârlanul, ghiorţanul se va linişti. A comentat perpetuu, ca la film, acompaniat din nefericire de punga inconfundabilă de sticksuri a vecinilor mei din dreapta care … da, aţi ghicit, au venit la spectacolul lui Dan Puric să-şi potolească foamea. Şi mai auzeam un sticks moflăit cu poftă, mai eram înconjurată de un comentariu emis de cei neuroni încă funcţionali:

– ia uite-o pe aia, i se vede curu … hahahaha … ia-le bă şi p-ale mele da … mmahahahongng!

*

Mesaj pentru sexul slab. Adică feminin:

fetelor! NU trebuie să vă însoţiţi cu aşa gorile infecte în călătoria voastră prin viaţă! Să n-ai iubit, amant, prieten, soţ, nu-i vreo mare chestie! Decât aşa, mult mai bine singure. Mult mai bine. Infinit superior. Cu ce s-au ales cele două din povestire venind cu un aşa imbecil la un spectacol de teatru? Cu mila mea eternă? Cu dispreţul tuturor celor pe care el i-a deranjat? Cu iritare, înjurături şi apostrofări în gând? Cu teoriile cretinoide şi nesfârşite ale grasului, care au continuat cu siguranţă toată seara, şi în maşină şi afară, şi în casă? Şi vor mai continua de câte ori învelişul de grăsime nu va găsi nimic altceva de spus?  Cocalare, stai altă data acasă, fratee … la tine-n baru’ din mahala … să asculţi nişte manele. Să mănânci nişte mici! Să bei o bere ca omu’! Da’ nu mai veni la teatru frate, las-o-ncolo! Şi voi fetelor … sex puteţi face şi dacă sunteţi singure. E plin oraşu’ de ofertanţi … şi să nu-mi spuneţi că grasu’ ăsta mai şi putea ceva? Vă faceţi de râs şi încurajaţi nişte idioţi să se poarte la fel în continuare. Nu-i mai luaţi la teatru ca să vă facă seara un calvar şi să vă strice tot cheful. Lăsaţi-i acasă. LĂSAŢI-I DE TOT.

*

printre aplauzele şi uralele entuziaste de la final se aude tare şi clar, vocea guturală a grămezii de grăsime ambulantă şi fără creier din spatele meu:

Binemmm.

Anunțuri

6 gânduri despre „binemmm

  1. Totusi eu spun ca e de apreciat grasanul ca a ales sa merga la teatru. Trebuie sa vezi si partea buna ;))) Inchipuieti daca il nimereai pe vreun stadion in spatele tau, erai ca o floare a soarelui, plina de seminte.
    Si? Ai reusit sa te linistesti ca sa poti urmari spectacolul?

  2. eu nu cred ca ar fi ajuns niciodată la teatru fără aportul celor doua „nebune” care l-au jignit într-asa hal cumpărându-i bilet în rândul 3 (adică 2) la TNB. Si sper sincer ca după experienţa asta atât de nasoala pentru el, n-o sa mai calce în veci pe TNB, pentru binele nostru, al tuturor. Mai sper de asemenea, ca, femeile din ţara asta se vor deştepta în timp şi le vor da ignore din viata lor unor astfel de indivizi. Ar trebui sa accepte si ele ca-si pot plati o cafea singure in oras si ca nu-i nevoie sa te cari cu o gorila imbecila dupa tine ca sa vezi un spectacol. E chiar mult mai bine sa te duci singura.
    *
    Eh da, după un timp m-am liniştit. Doar trebuia sa-mi salvez din energie si pentru ghiortanii din zilele următoare, nu?

  3. Esti pornita rau. Imi place ca iei atitudine, daca erai barbat, multi erau cu ochii umflati.
    Nu m-as mira ca in curand sa ne povestesti cum l-ai pocnit pe unul sau cine stie pe una, ca sunt si muuuulte ghiortane de 2/2.

  4. ştiu şi eu 🙂 … dacă eram bărbat în România, ce făceam? Ştii ceva … toate femeile pe care le cunosc, cel puţin toate cu care am discutat despre acest subiect considera ca bărbaţii de aici sunt moi, molai şi incapabili sa reacţioneze la orice. Si deşi n-o sa spună asta bărbaţilor, ii dispreţuiesc pentru ca se poarta asa.

  5. Îmi doream, în zilele acestea, să mă întorc la spectacolul lui Dan Puric. Dar nu speram să o fac așa, prin postul ăsta al tău. Poate că prima mea reacție ar fi fost apropiată de cea a lui cipistan (”e de apreciat grasanul ca a ales sa merga la teatru”), dar cred că merita să înceapă cu o carte, cu o plecăciune sau cu un post, nu știu cu ce; în teatru nu intri ca în Mall, așa, că tot treceai pe acolo și pentru că, oricum, îți permiți.
    Despre spectacol ce părere ai, dincolo de evenimentele de coloratură? Sunt chiar curios. Sigur, nu trebuie să-mi răspunzi; îmi dau seama ce fel de întrebare am pus.
    La bună citire!

  6. recitind ce-am scris îmi dau seama cât m-a afectat „întâlnirea” cu nefericitul acela ce a avut din întâmplare loc chiar în spatele meu. Cat de mult m-a iritat … mai ales ca îl percep / l-am perceput ca pe un reprezentant al unui anume tip de grup social care reuşeşte sa distrugă tot în jur. Asa ca pentru mine spectacolul n-a mai fost cum ar fi trebuit sa fie. Mi-au rămas în minte multe „tablouri” frumoase create de Puric (valul imens care se întinde pe cer, hoarda de călăreţi gonind prin stepa, etc); m-a impresionat performanta lui Bocsi (Constantin Dinulescu) care la … oare cât? 70 de ani? dansează step şi joaca cu o extraordinara pofta … in concluzie: un spectacol acre merita văzut.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s