Frondorii de altă dată


Motto:

„Ziua de 25 decembrie 1989 a fost cea mai fericită zi din viața mea. După aceea am suferit o dezamăgire atît de cumplită încît nu mi-am revenit cred… nici pînă azi.”

Mircea Daneliuc

Mircea-Daneliuc1

Mircea Daneliuc mi-a atras atenţia întotdeauna; doar că eu l-am prins începînd din jumătatea lui mai neagră, nu din jumătatea lui de dinainte de `89. Și l-am clasat rapid în liga maeştrilor de dinainte care n-au mai ştiut sa facă filme după – asta într-un mod foarte, foarte ciudat.

Pe cînd încă mă mai preocupa major o carieră de actriţă auzeam tot felul de povești despre el, care de care mai turbate, despre cum explodează prizele din jur dacă îl apucă o criză de nervi; cum îşi conduce încrîncenat filmările; cum îl enervează totul. La 20 de ani mi se părea un fel de balaur așa că, singura dată cînd am vorbit cu el, n-am reuşit să scot mai mult de 2-3 cuvinte. Îmi era frică să nu mă mănînce; să nu ma electrocuteze sau să nu mă transforme în stană de piatră.

*

Nu m-am omorît niciodată după filmele făcute de el după `89. Toate pleznesc de un fel de energie isterică, nebunească, grotească. De un fel de lipsă de coerență, de logică, de realism. Sînt ca un fel de urlet furios, un hohot artificial de rîs… care nu-mi spune nimic din punct de vedere artistic. „Tipu’ are probleme” – îmi ziceam… Eu încă mai aveam speranţe că așa o să arate realitatea românească: logică, coerentă, civilizată. El probabil că nu.

*

Aseară l-am văzut prezentîndu-şi calm „Proba de microfon” şi am văzut şi filmul, pentru prima oară cred. Super tare!

2223

Înainte de film, am auzit de la el, din nou, povești incredibile. Se pare că cenzura i-a tăiat o singură scena din film – nici nu mai are importanță care – important este că i-au tăiat-o. Monteurii au scos-o așa cum li s-a spus, apoi, s-au întors noaptea la montaj – din proprie iniţiativă, fără să vorbească cu Daneliuc, fără să-i roage nimeni – şi au băgat scena la loc, în cele 7-8 copii ale filmului care au circulat prin ţară. Scena a rămas tăiată doar în varianta care a circulat în Bucureşti. Făcînd asta şi-au riscat … viața.

*

Mie povestea asta mi se pare uimitoare. Deci, pînă la un moment dat, societatea românească era formată din informatori şi trădători, din lichele, dar şi din oameni în stare să ia atitudine, din frondori, din oameni pe care nu puteai să-i îndoi cu una cu două; care făceau acte de curaj neştiute aproape de nimeni şi observate doar de cei foarte atenţi. Existau acum 20 şi ceva de ani oameni curajoşi, loiali, îndrăzneţi.

Unde sunt ei? Unde s-au dizolvat? Au murit toţi? Au fost exterminaţi? Ce s-a întâmplat cu societatea asta? Cum de am ajuns aici? Parcă pînă la urmă au cîştigat informatorii şi trădătorii, comuniştii latenţi, şopîrlele şi tîrîtoarele, lichelele greţoase… Nu mai regăsesc în fauna socială de azi mai nimic din spiritele înalte de acum două decenii… Oamenii extraordinari de care povestea Daneliuc. Ce s-a întâmplat cu ei? Ce s-a întâmplat cu noi? Ce s-a întâmplat?

*

P.S.: „Proba de microfon” e un film realmente bun – peste tot ce s-a făcut în România – cinematografic vorbind – după `89, peste 432, peste, peste, peste…

5 thoughts on “Frondorii de altă dată

  1. Se pare ca aveti un bust gust inclinat spre functionalitate si clasic. Imi place. As vrea sa cred ca putem lega un dialog in leg cu o posibila colaborare.

    Cu stima

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s