barbatii care ne-au fost atribuiti


de dimineaţă, în maşină, ascultând glumele voit şi asumat misogine făcute de Dobro & Co la radio Guerilla, mi-am amintit de replica unui personaj din spectacolul Krum, văzut de curând în FNT:

„ăştia-s bărbaţii care ne-au fost atribuiţi, altii nu-s …”

„pfaleooo!” – mi-am zis uitându-ma îngrozită în jur, îngrozită bineînţeles de sumbrul subînţeles a unei asemenea replici. Speram că chipurile închise în celelalte maşini din trafic – ca nişte cepe puse la murat în borcane uriaşe – să-mi risipească – precum risipeşte un vânticel cald de toamnă frunzele de pe trotuar – să-mi risipească deci temerile, vezi Doamne, absurde şi exagerate.

O frână bruscă mi-a întrerupt filozofelile matinale şi cheful de consideraţii cinico-socialo-înţelepţoaso-lăptoase.  O maşină mi-a ieşit obraznic şi intempestiv în faţă, iar după ce am reuşit s-o evit, nu fără emoţii, am gonit niţel – dovedindu-mi of course şi calităţile de Mica Schumi a Lumii – şi la primul stop am reuşit sa văd cine se ţinea cu aşa îndârjire de volan şi apăsa aşa vîrtos pe acceleraţie. Oh, prima dată am văzut fălcile care mestecau voluminos şi greoi ceva, antrenând în această acţiune cam un sfert din muşchii valizi ai corpului. Apoi, ochii ieşiţi din orbite, capul ca un dovleac noduros şi neregulat, faţa ciupita, tumefiată şi colorată în mod ciudat şi mâinile, ah mâinile acelea umflate, spărgând  mânecile hainei, prea strâmte prea înguste, prea mici, cu inele înţepenite pe degete, ajunse aproape până la os prin osânza îngroşată şi parcă puţind a colesterol, din ăla rău nu din ăla bun … chipul acela parcă aşteptând să plesnească dintr-o clipă în alta s-a întors încet înspre mine şi, dacă se mai putea şi mai mult, şi-a holbat ochii într-o încercare nereuşită de mimă iritata: „Şhiee vreeei, ng-ng?”.

Noroc cu un alt claxon – daaa, bazaţi-vă pe claxoane, ele sunt salvarea atunci când monştri neidentificaţi îţi răsar în faţă în trafic şi tind să te hipnotizeze primejdios şi pe termen nedeterminat – un claxon m-a trezit din coşmar şi am reuşit să fac stânga, în timp ce posesorul claxonului trecea foarte tulburat şi agitat (ce-o fi păţit sireacu’? Of, of, of …) pe lângă mine, fluturând din vreo 5 mâini, în timp ce vorbea la 3 telefoane şi se scobea în nas.

Bărbaţii ce ne-au fost atribuiţi, ah, ăştia-as bărbaţii ce ne-au fost atribuiţi … ah, nu, nu, NU!!! e o greşeală, nu pot să cred.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s