nu pot imbatrani


Aseară am adormit cu senzația bizara, dar clara, foarte clara ca am 17 ani. Nu ca ma simt ca la 17 ani ci ca și cum am acum 17 ani. Ca și cum spațiul dintre 17 ani și 17 ani mai târziu n-ar fi existat … din punct de vedere temporal. Un fel de 17 ani epurat, revizitat – ca sa folosesc un termen din design și arhitectura.

Anii care s-au succedat după ce-am împlinit 17, hai sa zicem 18 ani, mi-au adus valuri, valuri de emoții și trăiri intense. Viata mea s-a schimbat de multe ori și m-a dat ori frenetic cu capul de nisip – hai sa-i zic poetic, de fundul marii – ori m-a ridicat sus pe val ca sa ma vadă toata lumea. Pe când credeam ca am prins loc și cheag, un nou curent m-a smucit în alta parte. Am avut momente din care n-am crezut c-o sa mai ies și zile care credeam ca n-o sa mai treacă. Si altele de-o neasemuita duioșie și dragoste și romantism și aventura și tot ce vreți.

Ma vad ca-ntr-un film cum stau într-un taxi într-o seara de iarna și sunt prima data la Paris, alături de bărbatul pe care-l iubeam atunci și cum caut nerăbdătoare telefonul s-o sun pe mama ca sa trecem împreună pe lângă Luvru. Ma vad în avion așteptând foarte emoționată sa aterizeze la Amsterdam, ma vad pe scena la Național ascultând aplauzele și îmi place foarte mult amintirea în care la un spectacol cu „Acul Cumetrei Gurton” ceasul mi-a zburat de la mana fix în poalele unui spectator foarte zâmbăreț. Ma vad noaptea în mașină vorbind cu T.P. la telefon și simțindu-ma foarte mandra ca „Apartamentul” a câștigat premiul cel mare la Veneția la secțiunea lui.

Ma vad râzând, ma vad mandra și orgolioasa, ma vad sus, ma vad jos, ma vad fericita, ma vad plângând în hohote.

Si totuși parca toate astea și bunele și relele fac parte dintr-o alta viata a unei alte persoane. Viata mea parca n-a început, parca trebuie sa înceapă acum.

Iar valurile alea pe care călăresc au șters tot ce-a fost în urma pregătindu-mi în fata un nisip alb, curat și fin pe care pot sa calc și sa las noi urme.

Au fost zile pe care credeam ca n-o sa le uit niciodată și azi sunt mai departe ca mine ca nicicând. Ca si cum nu mi-ar aparține mie ci mi-ar fi date spre păstrare.

Pur și simplu nu pot îmbătrâni, acolo undeva în interior.

*

Astăzi e ziua mea.

Anunțuri

3 gânduri despre „nu pot imbatrani

  1. Sa incep, conformist, cu urari. La multi ani!

    Pe de alta parte te rog sa te bucuri. Vanataile pricinuite de catre nisip sau de fundul marii nu sunt foarte daunatoare. Odata cu inaintarea in varsta materialul de care ne tot lovim se intareste. Fara ca noi sa stim. Si continuam sa dam cu capul. Constient…

  2. Sentimentul asta il am si eu citeodata, da realiteate e mai dura si iti revii destul de repede, nu mai ai chiar asa de mult timp sa gindesti la ce a fost.
    La multi ani!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s