nu mai pot


De câteva săptămâni încoa’ m-a apucat o intoleranta, o alergie insuportabila la majoritatea chestiilor, trebuşoarelor astea româneşti, la viata cotidiana pe care tre’ s-o duc în aroganta şi ignoranta noastră urbe, la multe, multe, multe ….

Nici nu mai ştiu de la ce-a pornit. Trăiesc de atâţia ani aici şi niciodată nu mi-am dorit cu adevărat sa plec. Acum însa, asta e principalul meu gând, fior, ce ma străbate de vreo douas’cinci de ori pe zi. Nu mai îmi trebuie bărbaţi (romani), amoruri, indrăgosteala de tip mioritic (mai ales cu demni răzeşi ce s-au mutat la oraş şi păstrează tot obiceiurile de la ţară), nu vreau sa avansez la serviciu (deşi apele par favorabile), pentru ca ai mei şefi se gândesc sa scoată pe piaţă un subprodus pentru o subcultura; şi mi-au propus cumva şi mie sa fac parte din asta, trăgându-mi subtil cu ochiu: „las’ ca spargem piaţa şi împărţim banii intre noi”; subcultura sau mai bine zis incultura fiind soluţia lor pentru criza asta care parca, în mintea mea, de abia începe; nu vreau sa-mi cumpăr vreo casa pe aici, vreun apartament în Pipera eventual, sau lasă, nici pe Ştefan cel Mare. Ma felicit ca n-am insistat pe vremuri când aveam venitul mai mare şi eram eligibila, pentru vreun împrumut bancar.

Poate mi s-a luat de la scandalul greţos şi relevant pentru nivelul societăţii nostre româneşti, dintre M.B. si H.R.P.  Citind comentariile pe bloguri şi forumuri pe marginea acestui scandal am trecut de toate stadiile indignării, furiei şi neputinţei. Pana la urma nu vreau sa trăiesc în aceeaşi ţară cu oamenii ăştia. De ce-o fi călcat H.R.P. în haznaua aia? Cum am ajuns atât jos? Cata minte sa ai sa stai pe margine şi sa-i faci galerie unui mahalagioi care tipa şi cotcodăceşte ca o găina isterica, ma refer la reperul tinerilor, cel ce se identifica cu clasele obidiţilor financiar şi social, cu intelectualii falimentari şi practicanţii unei vieţi sănătoase şi sportive? Idolul, el, salvatorul … ăl de are curaj sa-i pună pe toţi nenorociţii ăştia de intelectuali la punct.

Sau restul  OTV-istilor wannabe? De pe la posturile cu ştaif? Aia cu fata şi fitze de intelectuali, formatorii de opinii – le-au deformat definitiv! – chiar le-a reuşit. Aia de se întind la emisiuni de 5 ore în care nu spun nimic? Nonşalanţa cu care pun pe aceeaşi banca oameni ce mai au putina demnitate cu hoţi notorii, politicieni ce ne-au nenorocit în ultimii 20 de ani? Am ajuns sa-l apreciez mai mult pe Diaconescu – el face un circ onest, n-o da cu cioara vopsita cum ca ar avea pretenţii de băiat finuţ. Nu. El vrea audienta şi sa dea poporului ce-i al poporului. Restul în schimb …pfoaleu … câta-i mai indignarea pe ei când vad cum ii ia la punctele de rating.

Si vechea şi noua generaţie mi se par otova şi la fel de ………………….. distruse.

Si după ce închid televizorul, spectacolul se continua pe strada. La serviciu. La cinema. Câteodată la teatru. Grohăitura şi prosteala ţin loc de maniere. Rasul gâlgâit şi zgomotos tine loc de farmec şi spirit. Singurul loc în care găsesc o relativa armonie e acasă, printre cărţile şi albumele mele şi intre putinii oameni care gândesc ca mine. Caci restul … cei ce n-au mai deschis o carte din liceu, cei ce se duc la teatru dacă piesa nu tine mai mult de o ora ca mai mult nu rezista sa se uite la un spectacol (cum mi-a zis unu’ ce se crede perfect: „ce piese’s astea de 4 ore? De acum voi alege numai piese pana-ntr-o ora şi juma’. Si nu merg la teatru de 2 ori pe luna. Sa fie clar. Ce-i aia?  Si filmele? Ce-s alea? N-am văzut ceva mai monoton şi plicticos decât sa stai sa te uiţi la un ecran doua ore.” – ăştia-s noua generaţie, oamenii printre care trăim, brrrrrrrr). Eu nu fac parte dintre ei. Nu pot sa ma anturez cu astfel de oameni. Nu ma pot antura cu mai nimeni. Mai degrabă tai din cercul cunoştinţelor apropiate decât adaug. Tai doi, adaug unul. Selectez, selectez în speranţa ca viata mea se va desfăşura în lumea pe care mi-o doresc. Si pare din ce în ce mai probabil ca asta s-ar putea întâmpla numai în lumea creata de imaginaţia mea. Doar în mintea mea. Dar ce viata-i asta?

Nu mai pot. Nu mai pot procesa atâţia prosti. Nu pot trai nici cu degetele băgate în urechi. Nu pot trai izolata complet. Trebuie sa mai ies din casa din când în când.

Asa ca vreau sa plec. Îmi caut de azi un post de baby-sitter, nu ştiu, de îngrijitoare de persoane în vârstă, pentru ca nu cred ca pe acolo, prin alte tari, umbla câinii cu covrigii în coada. Sau ca de abia ne aşteaptă tarile civilizate sa ne deşertăm din prea plinul inţelepciunii noastre româneşti. De ştiţi ceva, de auziţi …

Anunțuri

Un gând despre „nu mai pot

  1. nici nu trebuie sa poti nici nu trebuie sa te revolti …. nu trebuie sa faci nimic pt ca nu se mai poate face nimic. cindva mesterul Reus imi spunea ca binele e contemplativ si raul actioneaza. acum a face ceva, a actiona inseamna practic a face deja parte din ceea ce se intimpla. am ajuns la 38 de ani sa spun … pe vremea mea nu era asa. e o generatie de indivizi fara constiinta si lipsiti de idealuri. isi citesc visele pe internet si le asuma de acolo

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s