Entry for November 02, 2007


Stam la spital … stam, adica asteptam sa vina doctorul. Ma asez pe scaunul galben tipator lucios – caruia astazi, dupa 6 saptamani de venit la spital ii remarc pentru prima data culoarea – si tot pachetul de 6 scaune de care era legat si al meu se loveste cu zgomot de podeaua de marmura. Atunci observ podeaua de marmura de pe holul de asteptare. Fata de conditiile din spital, aflat in aceeasi cladire, marmura asta este un lux exorbitant. Ma uit cu coada ochiului sub scaun; intotdeauna m-au deranjat, iritat zgomotele puternice si nici acesta n-a facut exceptie. Sirul de scaune balanseaza deasupra unei denivalari in minunata marmura alba. Iar marmura asta imi aminteste de marmura „acea” din apartamentul din Unirii unde am locuit vreme de cateva luni. Tot alba. Si care-mi parea tot asa … ceva exorbitant, extravagant si foarte nepotrivita chiar si pentru un apartament din centrul civic. Imi fac socoteala ca e multa marmura alba si frumoasa de felul asta aruncata prin Bucuresti de-aiurea.
Ma intreb cat a costat marmura aceea si de ce n-au folosit banii pentru altceva. Observ ca nu e peste tot, ci doar in zona de asteptare de la cabinetele 1,2 si 3. Pe holul care duce in spital au pus alta piatra, oricum si aceea arata bine fata de cum arata camera in care a stat mama.
Un grup de 4 persoane intra invalmasit pe usa de termopan si imi intrerupe gandurile. Sunt 2 barbati si 2 femei de varste diferite. O vreme se agita prin hol, apoi femeia mai in varsta este plasata pentru siguranta pe alt sir de scaune galben stralucitor. Ma rog in gandul meu sa nu mai aud plesnitura aia de metal pe marmura si n-o aud. Femeia se aseaza cu mult prea multa grija pentru a se intampla asta. O doare ceva. Pe EA au venit s-o interneze. In afara de femeia in varsta plasata la punct fix, ceilalti 3 se misca parca dorind sa ilustreze plini de entuziasm principiile miscarii browniene. Adica se agita mult cautand un anume doctor, baia, si punand intrebari in dreapta si in stanga.
Aflu din fragmentele inteligibile de conversatie ca au venit de undeva din afara Bucurestiului special sa o interneze pe femeie. Spun „din fragmentele inteligibile” pentru ca cei 4 fac parte din acel grup de oameni care vorbesc repede, mancand cuvintele, rostogolindu-le prin gura ca pe niste bucati gustoase de praji’. Cu greu ii intelegi ce spun dar, spre surprinderea ta, ei se inteleg foarte bine intre ei si te mai inteleg si pe tine. Tu esti in minus cand intri intr-o conversatie cu ei, tu pierzi.
La un moment dat unul dintre barbati gaseste pe cine cauta sau cam asa ceva si intra intr-un cabinet. Dupa cateva secunde iese si o cauta pe cealalta femeie mai tanara care a venit cu ei. Femeia nu-i acolo pentru simplul motiv ca se pierduse la baie pe undeva. Barbatul se suceste din nou pe calcaie dupa ce primeste aceasta informatie si o redistribuie zgomotos si hilar tuturor si celor din cabinet:

„am buletinu’ da’i la nevasta-mea si acuma’i la baie … da’ vine, vine acu’! … Sa ma duc sa-l iau de la ea? … Da … Nu … Da … ii acii … ma duc sa-l iau! Nu? Nu …”

Usa de la baie se deschide si el se rasteste din glas la femeie:

„hai tu, da buletinu’ ala ca asteapta domnu’ doctor!”

femeia schimba viteza si cauta prin multele genti pe care le-au adus, buclucasul buletin. Il ia grabita si se inchid amandoi cu domnu’ doctor inauntru.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s